18°

București

ULTIMA ORA

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, despre situația de la CEO: "Cioloș continuă să numească politruci"


Fostul deputat de Gorj Dan Ilie Morega, în prezent președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, dă de pământ cu guvernul tehnocrat al României după decizia, considerată de el total greșită, de înlocuire a șefului Complexului Energetic Oltenia (CEO) cu un alt „politruc”. Morega, care este și profesor de management, punctează de ce un contabil nu are habar ce înseamnă conducerea unei societăți atât de mari.
În mandatul 2008-2012, deputatul Dan Ilie Morega a depus în Parlamentul României o mulțime de interpelări către prim-miniștri, miniștri ai economiei, ba chiar a invocat și numele lui Traian Băsescu, în calitate de șef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, subliniind jaful de la Complexul Energetic Oltenia, din bani publici. Răspunsuri a primit multe, o parte din solicitări par să se fi rezolvat, însă unele decizii ale instituțiilor din România au fost anulate de alte instituții autohtone. Spre exemplu: din auditul Curții de Conturi, în 2012, asupra „situației, evoluției și a modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului la Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA (SNLO) între 2009 și 2011 au rezultat o serie de nereguli care au dus la prejudicierea semnificativă atât a bugetului companiei, cât și a bugetului de stat” (n.r. - în 2012, SNLO a devenit parte din CEO). În acel raport, ca și în altele care i-au urmat, se vorbește despre multe „manevre de căpușare“ a banului public, printre care cităm din documentul oficial: „Efectuarea, în 2011, de plăți în valoare de 8.800.000 de lei reprezentând cheltuieli pentru finanţarea unor cluburi sportive: 8.000.000 de lei - CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu şi 800.000 de lei - CS Minerul Motru. (...) Cele două cluburi NU sunt ale societății şi, prin urmare, nu puteau fi finanţate (...)”, fapte despre care „ring” a scris în nenumărate rânduri.
Toate drumurile duc la Tribunalul Gorj
În altă ordine de idei, Marin Condescu, fostul lider de sindicat al Complexului Energetic Oltenia, care până în 2014 a fost şi preşedinte al clubului de fotbal Pandurii, a fost trimis în judecată şi chiar reţinut pentru 24 de ore de procurori. „În sarcina inculpatului Marin Condescu s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2011, în calitate de preşedinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a semnat în fals la rubrica CESIONAR şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite «Contract de cesiune creanţe», cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare şi obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 de lei. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, şi-a însuşit, personal, în mod necuvenit suma de 1.551.156 de lei, la care se adaugă suma transferată sistematic unei firme din Târgu Jiu, de 1.080.000 de lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv”, se arată în dosarul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.


Fata lui Condescu, angajată la tribunal
Verdictul este așteptat pe la mijlocul acestei luni, procurorul cerând strămutarea dosarului de la Tribunalul Gorj pe motiv că fata lui Marin Condescu este asistent judiciar la această instituție. Tot Tribunalul Gorj este cel care, pe 24 aprilie anul trecut, a dispus anularea parțială a deciziei Curții de Conturi, hotărâre ce viza exact referirile la modul în care fosta SNLO a finanțat cele două clubluri sportive. Asta cu toate că, în 2013, Laurenţiu Ciurel, ex-managerul privat al CE Oltenia (demis la sfârșitul anului trecut), a anunţat că unitatea a descoperit, în urma verificărilor făcute de Corpul de Control propriu, că, între 2009 și 2011, Clubul Pandurii ar fi fost finanţat ilegal cu 19,8 milioane de lei. Bașca, decizia pare să contrazică Legea sponsorizării, care spune, negru pe alb, că dacă o societate înregistrează pierderi nu are voie să finanțeze activități sportive sau de alt gen. Iar atât societățile care ulterior au fuzionat și au format CEO, cât și compania mamut au finanțat ilegal Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu și, culmea, conform declarațiilor recente, noii șefi au promis să continue ilegalitatea și în acest an.
Pierderi de peste 300.000.000 de euro
Fostul deputat de Gorj a vorbit, în exclusivitate pentru „ring”, despre situația de la CEO. „Eu nici nu am mai candidat. M-am scârbit, toate interpelările mele au fost, așa, «apă de ploaie». În acest moment, rețeaua lui Condescu a fost destructurată, despre noul președinte de sindicat nu am motive să spun că nu e corect. Au fost firme ale sindicatelor și nu numai, tot felul de nenorociți de lideri de sindicat, între care primul a fost acest individ Condescu, cel care, de exemplu, negocia pentru viitorii angajați un salariu mediu și el le dădea minimum. Și nu numai. Lua diverse lucrări, de exemplu reparații de role. De fapt, rolele erau bune, el le lua, le vopsea și încasa miliarde. Companiile de stat au fost furate deopotrivă de administrație, sindicate și partide. Un jaf premeditat. Despre situația actuală: nu se poate ca CEO să înregistreze pierderi de 300.000.000 de euro pe primul semestru al acestui an și să se ascundă – informațiile sunt publice, dar nu date publicității. Ei ar fi trebuit să previzioneze pentru acest semestru cheltuielile, inclusiv cheltuielile cu certificatele de dioxid de carbon. Acestea nu sunt înregistrate. Este vorba despre o directivă a Comunității Europene și un ordin de ministru care ar fi trebuit să se reflecte în contabilitate. Ei spun că au profit de 13.800.000. NU. Pierderile sunt de peste 300 de milioane.
„Noul director CEO este ori cu mafia mare, ori cu cea mică”
„Acest individ pus de ALDE, de Gerea, Laurențiu Ciubotărică (n.r. - directorul interimar al CEO, numit de Guvernul Cioloș), a fost numit direct manager, și care vine de la direcția financiară a CEO, şi este ori cu mafia mare, ori cu mafia mică. Nu are nicio calitate de manager. Dintr-un contabil, să faci manager în minerit și energie e distanță ca de la cer la pământ. V-o spun în calitate de profesor universitar de management, nu de împins căruța. Ce mă nemulțumește pe mine și cred că pe toți e că criteriile enunțate de Cioloș și de Grigorescu (n.r. - ministrul energiei) - de a schimba politrucii și de a pune oameni de valoare, în 26 de ani am distrus tot tocmai din cauză că în funcții au fost numiți politruci care nu au nici în clin, nici în mânecă cu profesionalismul și managementul - nu sunt realizate. Cioloș continuă să numească politruci. Mai mult, Cioloș a vorbit de integritate, de oameni care să nu aibă dosare în justiție, păi, fostul director general de la Turceni, Graure, care a falimentat CET Galați și este inculpat în dosarul Ponta-Șova, a fost numit în decembrie Project Manager la CEO, iar Gabriel Bîgu este și dumnealui în structura centrală CEO. Au trecut trei luni de când este Cioloș prim-ministru: unde este criteriul valoric, unde este integritatea, unde sunt epurările politice promise?”, se întreabă Dan Ilie Morega. „Înainte să ne gândim la finanțarea sportului, ar trebui să ne gândim să nu dăm afară oameni. 3.000 au fost disponibilizați, tot felul de pensionări mai voite, mai nevoite, mai forțate. Înainte de a face sport, trebuie să mai și mâncăm.” a mai spus Dan Ilie Morega.

Ti-a placut?

587

afisari