18°

București

ULTIMA ORA

Avertismentul lui Daum. Torje: „Depinde doar de mine…”


Nu au mai rămas decât două săptămâni până la meciurile naționalei cu Armenia și Kazahstan, iar Christoph Daum și-a făcut deja planul de bătaie. Selecționerul a ales lotul lărgit din care, surprinzător, nu face parte Gabriel Torje. Fotbalistului lui Terek Groznîi nu i-a căzut bine ratarea convocării.

Gabriel Torje nu este împăcat cu gândul că nu va face parte din lotul României pentru jocurile cu Armenia și Kazahstan. „Cu o jumătate de oră înainte de a fi publicat lotul, am primit un mail prin care am fost anunțat că nu fac parte dintre posibilii convocați pentru meciurile cu Armenia și Kazahstan. Selecționerul este cel care mi-a trimis acest mail și mă anunța că rămân în atenția sa, dar pentru această dublă a ales să convoace alt fotbalist în locul meu. Mi-a mai spus că revenirea la echipa națională depinde doar de mine. Eu, personal, mă așteptam, așa, într-un fel. Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu acolo, e clar, să fiu din nou cu echipa națională, să ajut cât mai mult echipa. Mă așteptam să nu fiu convocat pentru că am avut și o problemă medicală la gleznă și nu prea am jucat în ultima vreme. Dacă așa a gândit selecționerul și a convocat cei mai în formă jucători care evoluează la echipele de club, asta e. El este cel care răspunde de rezultate și este normal să-și asume aceste convocări. Din cei 27 vor rămâne 25 pentru cele două meciuri”, a declarat, pentru ziarulring.ro, mijlocașul lui Terek.

Fostul dinamovist le ține pumnii colegilor săi de la națională. „Îmi doresc foarte mult să facem șase puncte și voi ține pumnii strânși prietenilor mei de la națională. Vor fi două meciuri foarte grele contra Armeniei și Kazahstanului. Danemarca a câștigat greu cu Armenia cu 1-0, Kazahstanul a făcut egal acasă cu Polonia. Dar mă bazez pe jucătorii noștri care au experiență și valoare și sunt convins că ne vom întoarce acasă cu 6 puncte. Asta îmi doresc și sper ca toată lumea să își dorească acest lucru”, a mai spus Torje.

Foto: libertatea.ro

Ti-a placut?

935

afisari