23°

București

ULTIMA ORA

Aimée Iacobescu, în doliu: Salvatorul meu a fost răpus de gripă


Renumitul profesor doctor Mihail Coculescu (72 de ani), specialistul endocrinolog care o trata de ani buni pe actriţa Aimée Iacobescu (69 de ani), a decedat subit, vineri, din cauza unei gripe. Vestea a devastat-o pe vedeta a cărei viaţă a depins complet, în două situaţii extreme, de acest medic.

Aflată, în prezent, în atenţia doctorilor de la Spitalul Universitar, actriţa se confruntă cu o stare proastă de sănătate după ce mai multe tratamente i-au provocat reacţii adverse severe. „De câteva zile, urmez un nou tratament şi mă simt puţin mai bine, însă în continuare am o stare de slăbiciune şi nu mă pot ţine pe picioare”, a declarat, pentru „ring”, Aimée Iacobescu. Moartea medicului care i-a salvat viaţa de două ori a dat-o însă din nou peste cap.

„Îl sunam la orice oră şi mă ajuta”

Anunţată de o altă pacientă despre decesul doctorului Coculescu, Aimée a intrat în depresie: „Am pierdut un mare prieten. Cine mă va mai salva de acum încolo?! Acest medic genial m-a ajutat de două ori să scap de la moarte. Dacă nu era el, nu mai existam. Sunt îndurerată, medicina a pierdut un mare OM şi un mare specialist. Dânsul a fost lângă mine când am avut problema cu chistul la sân în anul 2009 şi apoi în 2013, când aveam plămânii aproape plini de apă şi puteam muri în orice clipă. El m-a trimis atunci cu Salvarea la Fundeni, am intrat direct în operaţie şi a venit să se asigure că sunt bine. Îl sunam la orice oră când mă simţeam rău şi mă ajuta de fiecare dată”.

„I-au cedat plămânii din cauza complicaţiilor”

Pentru că se cunoşteau din tinereţe, de pe vremea când renumitul medic era student la Medicină, de fiecare dată când avea probleme de sănătate, Aimée se lăsa pe mâna lui Mihail Coculescu. „Suntem prieteni de peste 40 de ani. Ne ştim dintr-un cerc de prieteni cu mulţi studenţi la Medicină. Majoritatea au plecat în străinătate, dar el a rămas în ţară. De câte ori aveam o problemă medicală, apelam la el şi niciodată nu-mi spunea «Nu». A fost savant, profesor, mergea la congrese în străinătate... Am rămas fără cel mai bun prieten şi fără medicul meu permanent. Moartea i s-a tras de la o banală gripă. Nu ştiu diagnosticul, dar, din ce am aflat, i-au cedat plămânii din cauza complicaţiilor şi a decedat la spital. Cred că avea şi alte probleme de sănătate pe care, preocupat să-şi salveze pacienţii, le-a neglijat”, ne-a mai declarat actriţa. Medicul are două fiice, una tot medic şi cealaltă specialist în informatică, şi trei nepoţi.

Foto: Mihail Coculescu

Ti-a placut?

1300

afisari