Arhiva Aprilie, 2010

  • Vineri, 30 Aprilie 2010

    Ce putem afla din “ştirile” despre “vedete”?

    Nu, răspunsul nu este “nimic”. Este adevărat că orice cititor de presă care are mai mult de 2 neuroni şi o sinapsă îşi poate da seama că articolele despre ce a mai făcut “vedeta” , “regina”, “prinţesa”, “potentul om de afaceri” nu transmit cu adevărat informaţii relevante pentru el. El se poate scârbi, enerva atunci când observă că îi este insultată inteligenţa şi să renunţe apoi la a mai citi astfel de lucruri. Cred însă că dacă reacţionează aşa nu face decât să trateze superficial un domeniu de unde se pot extrage informaţii interesante sau cel puţin comice. În cele ce urmează vă invit, în lumea lucrurilor adevărate aflate în spatele  aberaţiilor publicate în tabloide şi nu numai. Aşadar:

    Avem în vedere una bucată piţipoancă. Să zicem că are 20 de ani. Ce vrea ea?  Faimă. Deci vrea să fie “vedetă”? Nu. Asta e doar un mijloc prin care îşi asigură un trai bun mai târziu. Ce e ea dispusă să facă pentru asta? Aproape orice. Ea ştie (chiar dacă nu conştientizează) că are la dispoziţie maximum 10 ani pentru a reuşi. Îşi dă seama că, oricât de bine ar arăta şi oricâte compromisuri ar face, după 30 de ani nu ar mai valora nici cât o ceapă degerată pentru aceia care îi pot oferi avantaje materiale. Şi asta nu pentru că după vârsta asta o femeie nu ar mai putea fi draguţă ci pentru că “barosanu’ ” vrea mereu prospătură. Ce paşi urmează piţipoanca în cauză, în condiţiile în care, de obicei, este săracă lipită?

    Etapa investiţiilor

    Dansează în chiloţi în cluburi, dar cu banii câştigaţi abia poate să îşi plătească chiria unui apartament. Aşa că se prostituează cu unii clienţi, pe care patronul clubului îi recomandă. O parte din bani îi dă “peştelui” şi din restul îşi cumpără haine şi îşi pune silicoane. Astea sunt de fapt investiţii în “infrastructură”. La dans nu renunţă pentru că aşa are şansa găsească clienţi largi la pungă. Dacă se vinde pe internet cu ora, tot planul ei se duce pe copcă pentru că intră într-o lume din care nu prea mai poate ieşi.

    Etapa integrării

    Având acum haine bune şi silicoane merge în cluburi de fiţe. Aici încearcă să se integreze într-un cerc de inşi cu bani cărora nu le spune că practică prostituţia deşi ei ştiu bine asta. După ce merge câte o seară pe la unul pe la altul încearcă să se “combine” cu un barosan cunoscut în lumea mondenă. Aici e un punct de cotitură pentru planul ei. Poate avea şansa ca barosanu’ să o prezinte lumii lui şi implicit să o ajute să ajungă prin ziare ca “noua achiţie a omului de afaceri” sau…. să o ascundă sub preş.

    Etapa teasing-ului

    Dacă barosanu’ e băiat de treabă şi eventual “combinat” cu alta sau în cel mai fericit caz căsătorit, piţipoanca ajunge la următorul stadiu. Apare în articole de paparazzi din ce în ce mai des. Dacă este prezentată ca “amantă”, calea spre succes e sigură. De obicei asta implică să îşi ia şi câteva scatoalce de la “sponsor”,  să intre în gura nevestei sau iubitei trădate. Evenimentele astea o transformă în victimă, ceea ce e perfect pentru a fi în atenţia tabloidelor.

    Etapa publicităţii

    Se apucă de cântat. Barosanu îi dă unui “compozitor” de duzină 5000 de euro şi ăla îi face piţipoancei o melodie. Apoi automat e invitată la Acces Direct, Happy Hour şi la alte emisiuni de acest gen. Cu puţin noroc pozează şi în Playboy sau în alte reviste pentru labagii. Ăsta e un pas extrem de important pentru că în acest mod o văd alţi barosani care doresc să i-o tragă.

    Etapa “cuibărelii”

    5) După ce îşi face un palmares de relaţii cu barosani populari urmează etapa “cuibărelii”.  Piţipoanca noastră are acum aproape 26 de ani. Ea caută acum să se mărite cu un barosan pentru că ştie că din muzică nu poate trăi(pentru că nu dă nimeni doi bani pe ce cântă ea). Dacă o prinde vârsta de 30 de ani nemăritată sau chiar divorţată, treaba e groasă.  Pentru a face asta are însă de trecut nişte obstacole. Nuu, nu e vorba de trecutul ei de prostituată (pentru că ziarele scriu că a fost demult, demult  “damă de companie” sau “animatoare”, ceea ce e în ochii cretinilor e ceva cu totul diferit de a fi una care şi-o trage pentru euroi). Ea trebuie să învingă trecutul apropiat, pentru că barosanul trebuie convins să se mărite cu ea, chiar dacă toţi amicii lui au avut-o cel puţin o seară.

    Ultima etapă: măritişul

    Să zicem că nu îl poate convinge să ignore faptul că a fost fata tuturor. Aşa că îi trânteşte un copil. Barosanu’, mândru fiind de orice ar ieşi din scula lui, acceptă situaţia şi o ia de nevastă. Dacă nu face asta, îi dă nişte bani şi încearcă să o convingă cu aceştia să facă avort. Prea târziu! Ea a anunţat deja la televizor că e însărcinată. Aşa că în multe cazuri urmează nunta. După câţiva ani barosanu’ divorţează dar, dacă în timpul scurtei căsnicii, ea îşi face un “cheag” de euroi, piţipoanca devine  “femeie de succes, independentă”, “asistenta” şi planul ei este indeplinit. Mai trebuie luată în calcul şi varianta în care barosanu’ nu poate trece peste trecutul ei recent. Atunci piţipoanca îşi găseşte un străin dar soarta acestei căsnicii nu e foarte diferită de cea cu românul (Vezi cazul Maria Marinescu).

    Problema acestor fătuci este că planul le reuşeşte doar la 1 % din acelea care îl încearcă. Motivul e simplu. Barosanu’ vrea foarte rar să se lege la cap când vede că şi la 60 de ani poate să ridice fustiţa unei proaste de 20. Ce e mai grav este că unele dintre aceste “vedete” cărora le-a ieşit pasenţa sunt prezentate şi acceptate ca modele de comportament. Consecinţele sunt destul de negative. Prostia cuprinde, de la an la an, creierele româncelor tinere ce găsesc mai interesant să îşi bage silicoane în ţâţe decât să încerce şi ceva cu mintea. Calitatea produselor media, vestimentare, cosmetice, etc scade, pentru că publicul care le cumpără e din ce în ce mai uşor de prostit. Scade natalitatea dar şi numărul celor care vor să aibă o familie. Creşte rata abandonului şcolar dar şi numărul de sinucideri. Toate acestea se combină cu sărăcirea generalizată a populaţiei şi implicit duce la creşterea inechităţii sociale şi implicit la mai multe nenorociri.

    Weekend plăcut…

    Foto: Daniela Crudu

  • Joi, 29 Aprilie 2010

    Bianca lui Bote, Elodia2

    Nu ne mai agasaţi fraţilor cu o fătucă obosită, venită cu microbuzul la Bucureşti, care se dă “în bărci” cu cine pică. Aţi făcut din Bianca asta o Elodia 2.  Un fel de caz naţional. Cătălin Botezatu s-a combinat cu cine nu trebuia. O fată care-şi povesteşte evaziv aventurile, tocmai pentru a lăsa loc de “bună ziua” dacă  se răzgândeşte cumva Bote. Filmuleţul cu striptease e elocvent pentru veleităţile Biancăi.

    Ce ştie fata asta să facă? Fără Bote era “no name”. Stă ţeapănă pe scaunul incomod al emisiunii şi zâmbeşte tâmp spre obiectiv. Îşi mai aşează, din când în când, silicoanele, să nu se deplaseze implantul, curbează până la durere coloana vertebrală, să iasă poponeţul în evidenţă şi…cel mai important, nu recunoaşte evidenţele nici s-o pici cu ceară. O dă pe după dud.

    E simplu. Ţărăncuţa cea botoasă a văzut că Bote s-a cam supărat şi a pus în aplicare “planul B”: fotbaliştii. Are nevoie de sponsor. Ar face orice să nu se întoarcă în orăşelul ei natal. E provincie prăfuită acolo. E păcat să îngropi la tzara atâta “talent”.

    Bianca….lasă-ne!. Du-te după Elodia că avem destule poze cu tine ca să putem continua serialul. Nici tu nu mai ştii pe ce lume trăieşti. Ţi-ai adus în emisiune şi amica. O ţigăncuşă mustăcioasă căreia i s-a gâtuit vocea când a auzit că e Bote la telefon.

    Te dai râu în stambă. Dar, nu te teme. Nu ţi-ai distrus imaginea. Pentru categoria la care te încadrezi tu, se poate spune că ţi-ai făcut de-a dreptul reclamă. Erai o grăsuţă cu buze creionate şi părul făcut permanent. L-ai îndreptat cu placa, ai făcut foamea să dai şuncile jos, ţi-ai pus tzâtze, ai fost cu Bote prin lume, dar…nu te-ai deşteptat.

    La capitolul “tehnici de sinucidere” ai mai progresat. Acum nu mai iei laxative ca să-ţi pui capăt zilelor în numele lui Cupidon, ci leşini în faţa camerelor, în direct. Du-te în Dubai că te  căutăm noi când ajunge serialul la episodul 2346. Promitem!

  • Joi, 29 Aprilie 2010

    Iubi…vreau la mall!

    Of…pitzi….ce specie… Bine fardată şi accesorizată, Pitzi vrea la mall. Ea tot timpul vrea ceva, aşa că…Iubi al ei este extenuat. Trebuie să fie vigilent, tot timpul pe fază, pentru că Pitzi are nevoi….multe…permanente şi…schimbătoare. Pitzi are toane, iar Iubi, printre alinturi demne de Bubico, trebuie să sară, agil ca un leopard, să le îndeplinească. Deh, merită. Doar se poate mândri oriunde cu ea. Pitzi arată “beton”.  Poate, totuşi, ar fi fost mai bine să se fi născut surdo-mută. Când Pitzi spune ceva cu voce tare  creşte rapid riscul de a-ţi îngheţa sângele în vene. Nu ştie multă carte. Pitzi se ducea la şcoală doar să-şi oftice colege cu noile ei achiziţii vestimentare. Nu făcea meditaţii că n-avea timp. Stătea mult la masaj, cosmetică şi…împachetări cu parafango. Restul timpului îl petrecea cu Iubi la mall….acolo e “bătaia peştelui”….acolo se cumpără “ţoale de fitze”, acolo e promenada. Plimbările de altădată la şosea au fost înlocuite cu modernele incursiuni la mall. “Cum fată, tu n-ai văzut noua colecţie?”…Şi cu asta Pitzi crede că te-a surclasat. Nici ea nu a citit nimic de Feodor Mihailovici Dostoievski….Nu o întreba  că o şochezi….nu are acasă nici o hainutză cu o asemenea etichetă…Sadoveanu? Ce-o mai fi şi asta? Vreo stradă pe lângă mall? Un club de fitze? Pitzi, botoxul, siliconul şi alte proceduri familiare ţie nu cresc IQ-ul. Aşa că i-al pe Iubi de lesă şi du-l la mall… E  bine când te simţi ca peştele în apă.

  • Miercuri, 28 Aprilie 2010

    Dezvăluire: Câinii, lăsaţi baltă de ONG-uri încă de anul trecut

    Nu poate să îmi fie milă statistic. Îmi poate fi milă de Grivei din faţa blocului dar aş fi un ipocrit să spun că îmi e milă de ceilalţi 99.999 de câini din Bucureşti. Vă învit să citiţi cu atenţie ce urmează şi poate, cu ocazia asta, se lipeşte ceva de cei cu creierul spalat, care devin isterici când aud cuvântul eutanasiere.

    Am vorbit ieri cu Simona Panaitescu şefa de la Administraţia pentru Supravegherea Animalelor(ASA),  din cadrul Primăriei Capitalei. Situaţia este exact cum am banuit. “Iubitorii” de câini sunt de fapt nişte căcănari care ştiu doar să dea cu gura. Astfel şefa ASA mi-a citit date care arată alb pe negru ce înseamnă marea adopţie din Bucureşti. O păcăleală de ultimă speţă, o ţeapă dată bucureştenilor de nişte organizaţii non-guvernamentale în frunte cu un fost parlamentar oportunist, Marinescu, marele făcător de lege.

    Astfel de la şefa ASA am aflat că:

    în 2008 – au fost sterilizaţi şi “adoptaţi” de către ONG-uri şi persoane fizice 1400 de câini.

    în 2009 – au fost sterilizaţi şi “adoptaţi” de către ONG-uri şi persoane fizice 5045 de câini.

    Aşadar, în doi ani, doar 6500 de câini din peste 100.000 de câini au fost lăsaţi fără posibilitate de înmulţire. Restul au făcut moştenitori. Aşadar, legea de rahat a lui Marinescu a favorizat, de fapt,  înmulţirea câinilor.

    Acum urmează bomba: “În luna august 2009 ONG-urile au sistat adopţiile de câini până la aprobarea în Consiliul General a unei hotărâri de consiliu care aducea noi reglementări operaţiunii de sterilizare” – Simona Panaitescu. În fapt, hotărârea în cauză oferea posibilitatea încheierii unor parteneriate cu medicii veterinari ce urmau să primească bani publici pentru sterilizarea câinilor vagabonzi adoptaţi de ONG-uri.Hotârârea nu a fost aprobată nici până azi.

    Pe şleau  sună cam aşa:  nu vreţi daţi la medicilor noştri să pape bani publici nu mai adoptăm niciun câine. Şi cum legea spune că statul nu poate face sterilizări fără ca respectivii câini să fie ulteriori adoptaţi, tot procesul s-a stopat aproape complet în urmă cu 10 luni.

    Ca să vedeţi că bătaia de joc este completă, să vă spun ce înseamnă adopţia potrivit legii lui Marinescu : un ONG sau o persoană fizică semnează o hârtie prin care declară că adoptă un câine. ATÂT. Nu este obligat să îl ţină în adăpost sau în casă. Nici măcar să îl transporte înapoi în zona de unde a fost luat. În consecinţă, 99 % din cei 6500 de câini au fost returnaţi pe străzi.

    Toată această operaţiune a costat, timp de 2 ani, aproximativ cel puţin 250 000 de euro – bani publici.

    Întrebări şi răspunsuri

    1) De ce sunt atâţia câini vagabonzi pe străzi în Bucureşti?

    a) Pentru că bucureştenii îi hrănesc şi le astfel le crează condiţii să se înmulţească fără însă să îşi asume acest aspect.

    b) Pentru că organizaţiile de protecţie a câinilor încurajează pe ascuns îmulţirea acestora. Tre’ să fii cretin să crezi că ONG-urile ar vrea să îşi piardă obiectul muncii.

    c) Pentru că municipalitatea nu amenajează adăposturi. De ce ar face-o, că din adăposturi pentru câini nu ies bani.

    d) Pentru că există imbecili de senatori care din dorinţa de a face imagine fac legi de protecţie ale câinilor fără să îi intereseze că situaţia de la noi nu e ca cea din Germania

    2)Cum se poate scăpa de câini?

    1) Prin eutanasiere. Urmează responsabilizarea celui care adoptă câinele pe care vrea să îl salveze de la eutanasiere.

    2) Prin sterilizare, dar nu în România şi nu când există un număr atât de mare de câini vagabonzi

    Ziarul Adevărul de seară  a publicat, ieri, cel mai jenant articol despre această problemă. Citez: “Iubitorii de animale sunt împotriva uciderii câinilor comunitari, considerând-o o măsură barbară.” Era evident că ONG-urile nu sunt de acord cu eutanasierea. Aşa ca cotidianul menţionat a făcut un articol despre această evidenţă. Mă aşteptam ca Libertatea şi Cancan să facă trateze subiectul atât de limitat, dar se pare că Adevărul de Seară a vrut neapărat să fie culmea penibilului. Mai mult decât atât, a fost şi articolul de primă pagină. “Felicitări” băieţi, le-aţi arătat voi cârcotaşilor ce înseamnă jurnalism.

  • Miercuri, 28 Aprilie 2010

    Respiră în… pungă

    Aşa zice doctorul. Când faci atac de panică, respiră în pungă, că ajută. În plus, un atac de panică durează maximum 20 de minute. La noi, românii, durează de peste 20 de anişori. Totuşi e greu să îţi laşi vena pe mâna asistentelor medicale, în timp ce-ţi tremură chiloţii de frică să nu fie acul seringii contaminat. Mai nou, când te duci în spital trebuie să-ţi faci ordine în viaţă. Testament, curat în casă, toate actele în regulă şi lucrările terminate la  birou. Dacă eşti corect, ar fi bine să-ţi achiţi înainte şi  datoriile. Nu se ştie dacă nu cumva la externare ieşi cu picioarele înainte. Aşa ştie statul să aibă grijă de noi. Fără medicamente, cu instrumentar chirurgical şi consumabile “made in China” făcute pe vreun vapor pândit de sângeroşii piraţi somalezi. Ani la rând, în  comunism, am folosit stilouri chinezeşti, gumă de şters  de la “fraţii cu ochii mici”, tricouri şi şosete tot de la ei. Acum de ce nu am folosi şi stafilococi chinezeşti? Şi medicul şi pacientul sunt expuşi aceloraşi pericole.  Dacă se rup mânuşile chirurgicale “au pus-o” amândoi. Cui îi pasă? Licitaţiile să iasă cum trebuie, să câştige “ai noştri”, să prospere, să avem bani pentru partid, pentru vacanţe exotice, poşete de firmă şi maşini de fiţe. Bolnavii ăştia şi aşa sunt săraci, şomeri şi neimportanţi. Destinele Guvernului nu depind de ei decât o dată la patru ani când sunt alegeri. În fond, votează doar supravieţuitorii.