Am descoperit, când butonam telecomanda, un “spectacol” în adevăratul sens al cuvântului: un canal  TV a adus,  pe o scenă în aer liber, la staţia de metrou Republica, nişte “iluştri” necunoscuţi şi câţiva consacraţi, încotoşmănaţi în straie populare, ce se străduiau să cânte. Ce mai…spectacol în toată regula. Câţiva metri mai departe de scenă, butoaie cu vin fiert şi oameni bulucindu-se.Vin fiert la…hârdău…

Cu şubele descheiate, cu basmalele trase pe ochi sau fesurile date pe ceafă, toată “floarea” societăţii se înghesuia la vin fiert. Doar era pomană…După primele pahare toţi scandau, cât îi ţineau bojogii, numele lui Prigoană. El era binefăcătorul care dăduse cep la butoaie şi le pusese la dispoziţia…consumatorilor

Săreau straiele de pe ei. Cântăreţii cântau în legea lor, iar spectatorii dansau după melodii numai de ei ştiute. Era un fel de…dansul aborigenilor. Ritmul era insuflat, categoric, mai mult de aburii alcoolului decât de muzică. Mai mult, publicul era compus din persoane trecute de prima tinereţe şi oameni ai străzii. Sau, cel puţin asta ma văzut eu în imaginile televizate. Chipuri brăzdate, haine ponosite dar veselie fără margini. Ce să zic… Cu fiecare butoi destupat, popularitatea lui Prigoană creştea considerabil iar oamenii îi scandau numele mai cu foc.

Hora era de pomină. Cu o “coregrafie” demnă de…dansul aborigenilor lângă foc, spectatorii erau înlănţuiţi şi ţineau ritmul. Unii, mai individualişti, dansul singuri aşa cum le dicta conştiinţa.

După câteva minute nu am mai rezistat şi am schimbat canalul…Dramatic este că şi acei “spectatori” voteză…

O fi fost odată ca niciodată patriotismul ăla de legendă despre care învăţam la şcoală pe vremea copilăriei noastre. Şi, ca orice povestire, este greu de delimitat linia fină dintre basm şi realitate. Cert este că acum orice român întreg la cap se întreabă “Ce mai înseamnă  România?”.

Are câmpii, munţi, izvoare, mare, deltă şi…cam atât. Câmpiile sunt ogoare părăginite de parcă ciulinii Bărăganului au cuprins între teritoriul ţării. Marea are plaja din ce în ce mai mică şi, an de an, valurile sapă în ţărm, aduc  tone de alge la mal, delfini moţi şi…diverse gunoaie aruncate de turişti. Delta? Un loc uitat de lume, cu oameni năpăstuiţi, lipsiţi de orice posibilitate de a-şi câştiga pâinea, fără dispensare, ambulanţe, medici, şcoli,magazine sau alte facilităţi specifice lumii civilizate.

Industria românească a murit de mulţi ani. Fabricile nu doar că au fost închise dar au fost chiar şi demolate. Oraşe întregi au rămas la mila Domnului. Aşa că  majoritatea locuitorilor din mediul rural au îngroşat rândurile muncitorilor zilieri de pe alte meleaguri. Pe lângă ei,  rromii au invadat Europa cerşind şi furând şi distrugând imaginea României şi, implicit, sentimentul ăla de mândrie, patriotism sau cum s-o mai numi. Elitele au cam plecat. Unii pentru recunoaşterea meritelor, alţii pentru bani. Personalităţile care au mai rămas nu stau pe aici din patriotism ci pentru că  amână emigrarea din diverse considerente: au o mamă în vârstă şi nu vor să-i amărască bătrâneţile, au copii mici  sau alte lucrurile care le ţin, încă,  legate de glie.

Răbdăm fără să crâcnim şi acceptăm  toate birurile şi deciziile aberante şi umilitoare ale unui guvern ce şi-a dovedit incapacitatea de a  gestiona o …ţară. Un guvern care a descoperit “jucăria” numită asumarea răspunderii şi de care uzează din ce în ce mai des, de teamă ca legiurile concepute de minţile luminate din Cabinetul Boc să nu se împotmolească prin Parlament. Aşa vor trece şi Legea Sănătăţii, aşa se vor comasa şi alegerile şi tot aşa se va regionaliza şi ţara. Dezbaterea publică a ajuns un fel de…legendă urbană. Se vorbeşte despre ea dar nu o va vedea nimeni.

La ce atitudine avem noi toţi vis-a-vis de ceea ce ni se întâmplă, cred că ne-am imbecilizat şi, cel mai periculos este că EI, guvernanţii de la putere, s-au prins şi mizează pe această  stare a noastră.

Ar trebui făcut ceva aici, în ţara asta. Emigrarea, în special în Europa, nu mai constituie o opţiune. Şomajul i-a lovit şi pe ei. În plus, cum aud de pe ce meleaguri vii, străinii încep să se ţină de buzunare. Am mai putea oare să demonstrăm cuiva – poate nouă înşine – că nu suntem aşa cum ne caracterizează alţii, adică o naţie de hoţi, prostituate şi cerşetori? Am putea, dacă ne-am trezi înainte de ca EI să apuce să modifice Constituţia, aceea lege organică pe care vor să o modeleze în funcţie de propriile lor interese.

Ce mai înseamnă România?

Au trecut 10 zile de când Selena Daria Vlad, o fetiţă în vârstă de cinci ani, a devenit…ÎNGER. Nu s-a bucurat de copilărie atât cât şi-ar fi dorit părinţii ei şi cât ar fi fost normal. Ultimii trei ani i-a petrecut doar prin spitale, chinuită de coşmarul injecţiilor şi tratamentelor dureroase. Aşa arată lupta cu o boală nemiloasă: leucemie acută limfoblastică. Nicoleta şi Mircea, părinţii ei, au făcut eforturi disperate şi au reuşit să o ducă în Israel în speranţa tratamentului salvator: transplant de celule stem. Din păcate, nu a dat rezultate.

Avea o cameră plină de jucării, desprinsă parcă dintr-un decor de poveste. De fapt şi Selena a fost o micuţă prinţesă. Ochii ei căprui, adânci, catifelaţi, erau trişti în ultima vreme. Nici o jucărie din lume nu îi putea alina chinul. Cu oricâtă dragoste era înconjurată, durerea o împiedica să mai zâmbească.

Nu ştiu  ce algoritm are Dumnezeu atunci când ne alcătuieşte destinele, dar al Selenei a fost nedrept de nemilos. De când au trimis-o acasă  medicii din Israel, părinţii au înţeles că orice zi alături de ea poate fi ultima. Au ţinut durerea înăuntru, încercând să o împiedice să răzbată la suprafaţă  însă micuţa, pe care boala, în ciuda vârstei fragede, o maturizase excesiv, părea că înţelege. Părea că  ea vrea să aline chinul părinţilor.

A plecat ţinându-i de mână pe cei care i-au dat viaţă. S-a uitat adânc în ochii lor, le-a strâns mâinile în mânuţele ei micuţe şi fragile şi…a plecat.

Selena va trăi veşnic în sufletele părinţilor ei. Va fi acolo, lângă ei, permanent. A primit  enorm de multă dragoste şi a dăruit la  fel de multă. Niciodată nu îi va părăsi pe cei care nu au părăsit-o. Sufleţelul ei, probabil, încă se mai joacă în camera  ei frumos  mobilată şi decorată ca în basme. Păpuşile pe care le trata aşa cum era şi ea tratată prin spitale  au întrerupt…tratamentul. Doar mămica ei îi mai aranjează zilnic rochiţele pe care le va dărui spre a fi îmbrăcate de o altă fetiţă. Medicamentele care au  rămas acasă,  în camera Selenei, au  plecat către Institutul Fundeni, în speranţa că poate vor salva vieţi.

Selena nu i-a părăsit pe cei dragi. Doar a plecat, pentru o vreme, într-o altă lume unde, cândva, ne vom întâlni cu toţii şi unde sigur nu o mai doare nimic. Printre îngeri nu are cum să fie  decât linişte, pace şi fericire.

Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina, cu media 9.60, fusese acceptat la o Clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: sarcom intraabdominal – tumoare desmoplazică.

… La Festivitatea de Absolvire a facultăţii Cătălin nu ştia verdictul nemilos aşa că a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe buze şi să se bucure alături de colegi şi profesori. Bătălia adevărată urma să se dea, mai târziu, în sufletul lui.

Colegii îi sunt alături

Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi al Societăţii Studenţilor Medicinişti, este convins că va ieşi învingător. Veştile bune pentru Cătălin vin tot din Germania. O clinică din Freiburgh are o mare experienţă în tratarea acestei patologii. Pentru a începe marea bătălie a vindecării Cătălin are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Este un tânăr medic ce a muncit enorm pentru a deveni capabil să salveze vieţi aşa că trebuie să-l ajutăm să-şi împlinească menirea. De şansa la vindecare în clinica din Germania ( intervenţie chirurgicală şi tratament) îl despart doar banii pe care, din păcate, nu îi are.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi:

RO03RNCB0079124149020002 ( euro)
RO30RNCB0079124149020001 (lei)
Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.

Aşa arată oare  întreg electoratul care, mânat de sărăcie, a plecat din România şi, la alegeri,  vorbeste lumea, că a votat pentru Băsescu? Sper că nu.

Petre Crăete  este  şef de campanie al lui Băsescu. Nu ştiu dacă este remunerat  dar pentru un voluntar  pune mult sârg. După faimoasele poze  şi filmuleţe cu maşina de lux şi vila  celui  pe care-l slugăreşte în UK pentru o bucată de pâine, musculosul român  a dat frâu liber odelor. Îl ridică în slăvi pe măreţul conducător cât îl ţin rărunchii, se filmează şi apoi  postează totul pe internet.

Se oboseşte degeaba. La Cotroceni nu se mai fac anagajări.

Data viitoare mergeţi la vot pentru că şi el votează!

P.S. Încă mai sper că tânărul a făcut  doar o glumă cu toate aceste postări, pentru a se amuza cu amicii şi că are  suficientă minte încât să înţeleagă că din pricina acestui ”trai bun” din România natală   a ajuns el să muncească pe alte meleaguri.