27°

București

ULTIMA ORA

Primăria Capitalei: Două proiecte MAJORE vor prinde contur în București, după aprobarea PMUD


Primăria Capitalei a informat, azi, că după ce  Planul de Mobilitate Urbană  Durabilă (PMUD) va primi undă verde din partea consilierilor generali vor putea fi accesate fonduri europene de până la 220 de milioane de euro,  dintre care 150 de milioane de euro pentru reformarea transportului public.

Reprezentanții PMB au anunțat că după aprobarea PMUD vor putea fi implementate alte două proiecte importante pentru Capitală, fiind vorba despre „extinderea rețelei de metrou, în special magistrala M6 Otopeni și a zonei Măgurele, pentru a facilita dezvoltarea proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure — Nuclear Physics), cel mai mare proiect european de cercetare nucleară laser”.

Principalele proiecte incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea București-Ilfov sunt: introducerea de benzi de circulație cu prioritate pentru transportul public pe o distanță de 25 km;  modernizarea rețelei de mijloace de transport în comun prin achiziția de 100 troleibuze, 500 de autobuze, dintre care 300 electrice, și 300 de tramvaie. Proiectul mai presupune și modernizarea, extinderea infrastructurii de tramvai (41 km cale dublă) și reabilitarea a aproximativ 1.800 de stații; construcția de parcări de tip Park & Ride la punctele-cheie de intrare în oraș;  construcția de parcări subterane; amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste de biciclete și locuri de parcare pentru biciclete), precum și extinderea sistemului de închiriere biciclete (bike-sharing); crearea de noi zone cu prioritate pentru pietoni și bicicliști în centrul orașului, concomitent cu modernizarea spațiul urban public; îmbunătățirea condițiilor de accesibilitate pentru persoane cu mobilitate redusă, realizarea pasajelor pietonale subterane; îmbunătățirea sistemului de management al traficului, potrivit unei informări oficiale a PMB.

 

 

Ti-a placut?

316

afisari