18°

București

ULTIMA ORA

„Wood Be Nice”, atelierul în care imaginația nu cunoaște limite


În urmă cu aproape șase ani, Daniel Loagăr și Andrei Cornea își lăsau în urmă joburile de birou pentru a deschide, în iarna lui 2010, un atelier de creație, care între timp a devenit „Wood Be Nice“, locul în care lemnul capătă o dimensiune funcțional-artistică inedită și unde obiectele ponosite sunt readuse la viață.

Nelipsiți de la festivalurile urbane precum „Street Delivery“ sau „Femei pe Mătăsari“ și cunoscuți pentru colaborările cu branduri ca Grolsch sau Ursus, dar și pentru expozițiile artistice în care au dat frâu liber imaginației, Daniel și Andrei trudesc cât e ziua de lungă la realizarea de fotografii pe lemn, colaje și design de obiect, într-un atelier de pe Bulevardul Carol I.

,,Am început atelierul într-un garaj de pe Strada Justiției, în spatele Patriarhiei. La început, lucrurile erau OK, dar cu timpul am adunat tot felul de materiale și ne-am implicat în diverse proiecte de amploare, iar spațiul respectiv a devenit neîncăpător. Drept urmare, anul trecut ne-am mutat aici, unde avem nu doar atelierul, ci și un spațiu de depozitare, și un showroom”, ne-a spus Andrei Cornea.

Între artistic și comercial

Dacă la început preocupările celor doi vizau mai mult partea artistică, cu timpul s-au orientat și spre partea funcțională, pentru a-și putea finanța proiectele, care au început să atragă interesul a tot mai mulți oameni. ,,Inițial, ne ocupam doar de lucrurile care ne făceau plăcere – fotografii pe lemn, colaje de obiecte, dar treptat ne-am dat seama că nu mai avem nici timpul și nici resursele necesare pentru a face doar ceea ce ne atrăgea în mod deosebit. După prima noastră expoziție din 2011, lumea ne-a remarcat și a început să ne ceară tot felul de lucruri. Așa ne-am trezit că am ajuns să facem ba o bibliotecă, ba un birou, ba nu știu ce rafturi sau sigle de firme; toate nebuniile posibile... Am lucrat astfel cu tot felul de clienți. Cei care știu exact ce vor și cei care îți dau mână liberă, pentru că au încredere în tine și în ceea ce faci. Ne-am dori ca toți clienții să fie precum cei din urmă, pentru că atunci am avea oportunitatea de a ne dezlânțui creativ. Cu toate că ceea ce facem depinde foarte mult și de buget, niciodată nu am coborât ștacheta. Am încercat mereu să realizăm lucruri de calitate, care să ne reprezinte”, ne-a explicat Andrei. În cei mai bine de cinci ani de „Wood Be Nice“ s-au născut atât lucrări de artă, cât și lucrări practice, cum ar fi piese de mobilier pentru locuințe, pentru baruri și spații urbane, dar și numeroase obiecte de decor. Cu toate că în realizarea lucrărilor Andrei și Daniel s-au mai jucat cu materiale precum metalul, sticla, sau pielea, întotdeauna elementul de bază a fost lemnul. „Lemnul rămâne elementul de bază al lucrărilor noastre. Lemnul, vorba lui Daniel, ne-a ales pe noi, nu invers. Ne place să lucrăm mai ales cu lemnul vechi, care va fi întotdeauna apreciat. De altfel, ideea de început și pe care vom continua este aceea de a recicla materialele și obiectele vechi. În proporție de vreo 80%, reutilizăm materiale pe care alții nu le mai găsesc utile. Rămâi surprins când vezi câte lucruri interesante găsești aruncate“, a mărturisit artistul vizual.

De pe stradă, direct în cabina lui Iggy Pop

Ceea ce a început, mai mult sau mai puțin, ca un experiment artistic s-a transformat într-un proiect care a atras interesul unor branduri renumite precum Grolsch, Ursus și Jameson și chiar al legendarului Iggy Pop. „Am fost invitați la Festivalul Peninsula, în al doilea an, să participăm cu un stand. Cu o zi înainte să vină Iggy Pop, acesta a cerut să-i fie amenajată cabina într-o manieră artistică. Oamenii erau puțini panicați, noi eram acolo, așa că lucrurile s-au pupat... Am primit și un feedback pozitiv; managerul a întrebat de noi, pentru că lui Iggy Pop i-au plăcut lucrările. Pentru noi a fost un moment incredibil“, și-a amintit Cornea. Prin ceea ce fac, prin experimentele artistice și prin workshopurile practice pe care le organizează, Andrei și Daniel dovedesc că arta și designul de obiecte se pot transforma oricând într-un veritabil liant social. Acesta este, poate, și motivul pentru care sunt nelipsiți de la festivalurile urbane. „Ne surprinde să vedem că oamenii chiar vorbesc despre lucrările noastre și se fotografiază cu ele. Mereu glumim că, dacă am lua un leu de poză, ne-am scoate imediat banii. Suntem totuși mai mult decât niște persoane care fac chestii pentru a veni apoi la târg ca să le vândă. Am evitat mereu treaba asta. La evenimentele la care am participat, am venit de fiecare dată cu propriul stand, pe care îl schimbăm în fiecare an; e o regulă de-a noastră. De asemenea, cei cu care am lucrat au început să vadă lucrurile diferit, să refolosească obiectele aparent ieșite din uz. Cred că, prin ceea ce facem, putem educa lumea. În primul rând, putem schimba percepțiile în ceea ce privește reciclarea și, în al doilea rând, în ceea ce privește arta. Sunt oameni care încă sunt reticenți să dea bani pe lucruri făcute manual și cu mult simț artistic în ateliere mici. De exemplu, o masă, dacă nu e de la Ikea, pentru unii nu e bună. Am vrea să schimbăm asta“, ne-a declarat Andrei.

Bucureștiul, un spațiu ofertant pentru artiști

Cu toate că „Wood Be Nice“ este un proiect care a luat naștere în Capitală, nu același lucru se poate spune și despre Andrei, care s-a născut și a copilărit în Giurgiu, oraș pe care l-a părăsit abia după terminarea liceului, când a venit la facultate. După cum mărturisește, primul contact cu Bucureștiul a fost ,,copleșitor“, dar cu timpul s-a obișnuit cu atmosfera și cu oamenii de aici. Acum, el vede în București un spațiu ce le poate oferi numeroase oportunități artistice celor care știu să profite de ele.

„Cum am mai vorbit și cu alți prieteni din alte orașe, Bucureștiul rămâne o piață și un spațiu cu oportunități artistice mari și, de asemenea, are cea mai bună vizibilitate din țară. Din păcate, lipsa timpului nu-mi permite să mă bucur pe cât de mult ar trebui de acest oraș. De aceea nu pot spune: «Uite, asta îmi place, asta nu-mi place la București!». Relația mea cu orașul este una destul de limitată, așa că încerc să nu am prejudecăți și să văd mai mult posibilitățile“, afirmă Andrei. Întrebat unde se vede peste alți șase ani, Andrei Cornea mărturisește că tot la „Wood Be Nice“, dar într-un atelier mai spațios și cu aceeași determinare și pasiune: „Peste alți șase ani, da, sper să fac tot asta, dar mult mai bine. Încă mai am resurse interioare pentru a continua. Până atunci, atelierul nostru rămâne deschis pe Bulevardul Carol, la nr. 53. E deschis de luni până sâmbătă, începând cu ora 11.00. Vă așteptăm, dacă vreți să ne cunoaștem, dacă aveți vreo idee pe care vreți să o puneți în practică, dacă vreți să ne vizitați showroomul, sau, pur și simplu, să discutăm. Noi suntem aici, vă așteptăm!“.

2011 este anul în care Daniel Loagăr și Andrei Cornea au realizat prima expoziție de fotografii pe lemn, din România.

,,Creez doar pentru prezent. Gândesc punctul. Nu mă gândesc că, într-o zi, o lucrare de-a mea va ajunge în nu știu ce galerie de artă sau muzeu. Nu zic nu, dar pentru mine important este ca atunci când mă apuc de lucru, să termin lucrarea respectivă. Nu-mi place să las lucrurile neterminate.“, Andrei Cornea

Ti-a placut?

1779

afisari