18°

București

ULTIMA ORA

Chris Simion-Mercurian: Grivița 53 se dorește a fi mai mult decât un spațiu cultural, se cere a fi un spirit al unei generații


Numele Chris Simion-Mercurian este sinonim cu ascensiunea teatrului independent din România. În 1999 fonda o companie de teatru independent din România, Compania de Teatru D’AYA, alături de care a pus în scenă zeci de spectacole, ce s-au jucat atât în spaţii neconvenţionale, cât şi pe scenele celor mai  importante teatre din Bucureşti şi din ţară. Acum, Chris Simion-Mercurian a lansat un nou proiect unic şi curajos: construirea, în trei ani, a primului teatru independent din România, Griviţa 53.

Ce este Griviţa 53? Cum a luat naştere acest proiect?

Mi-am început cariera în 1996, când teatrul românesc era sub monopolul teatrelor de stat, iar încercarea de a face teatru independent era considerată mai degrabă o impostură decât o formă de curaj, libertate și deschidere spre ceva nou. Atitudinea celor care făceau parte din alt sistem, prejudecățile oamenilor care nu îndrăzneau să riște ca antreprenori în domeniul cultural, piedicile pe care le-am întâmpinat… m-au încurajat să-mi văd de drum. Cu cât a fost mai dificil, cu atât a fost mai provocator. A fost modul prin care mi-am testat pasiunea și visul.

În 1999, întâlnirea cu celebrul scriitor francez Pascal Bruckner a fost definitorie. Am înființat împreună cea mai longevivă companie de teatru independent din România, Compania de Teatru D`AYA. El a fost primul om care a crezut în visul meu și în nevoia de a construi în România un altfel de spațiu, un teatru al generației mele.

După 21 ani de experiență atât în teatrul instituțional, cât și în cel independent, sunt convinsă că dacă vreau să las ceva în urmă, soluția este o inițiativă privată. Grivița 53 se dorește a fi mai mult decât un spațiu cultural, se cere a fi un spirit al unei generații.

Ce este Asociaţia G53?

Pentru proiectul G53 am înfiinţat o asociaţie culturală, cu scopul strângerii de fonduri pentru construcţia teatrului. Această asociaţie, prin statutul pe care îl are, se va ocupa de toată campania de fundraising a proiectului. În statutul asociaţiei este scris faptul că scopul cultural al proiectului nu se va schimba niciodată. Va fi teatru şi atunci când noi nu vom mai fi. Membrii fondatori, în afară de mine, sunt George Ivaşcu, Marian Rîlea, Anghel Damian şi Tiberiu Mercurian. Noi suntem cei cinci care am fondat Asociaţia culturală Griviţa 53. Pe lângă noi vom avea un board onorific de 53 de ambasadori, personalităţi care vin din alte domenii şi care au făcut performanţă. Va mai fi un board de susţinători format din 53 de actori, regizori, scenografi, care se vor alătura iniţiativei noastră.

Cum merge campania de strângere de fonduri? Vă încadraţi în termenul de trei ani pe care vi l-aţi propus iniţial?

Campania durează trei ani, cu start în 3 aprilie 2017. Primul an ne ocupăm de avize şi strângem banii. Anul 2 şi 3 construim. Avem conturile în bancă pentru donații:

RO86RZBR0000060019288653 (LEI)

RO58RZBR0000060019293231 (EUR)

Raiffeisen Bank

Şi curând se va putea plăti şi cu cardul direct pe site-ul nostru www.grivita53.ro

Cum se pot implica oamenii, publicul iubitor de teatru, în această campanie de strângere de fonduri?

Prin acţiune, nu stând pe margine. Aprecierea este benefică, dar nu e suficientă. În primul rând se pot implica financiar (prin contribuţie proprie sau prin convingerea companiei unde lucrează). Fiecare cărămidă achiziţionată contribuie la ridicarea teatrului. Şi apoi se pot implica cu promovare, convingându-i şi pe alţii că împreună putem împlini acest demers şi putem scrie această pagină istorică. Suntem mulţi, dar ca să ne iasă cu final fericit e nevoie să fim şi mai mulţi. Există detalii pe www.grivita53.ro despre cum se pot implica.

Ce alţi parteneri mai aveţi în acest proiect? Aţi reuşit să obţineti vreun ajutor din partea statului român?

Din partea statului român, în acest moment, avem o promisiune de la domnul Ionuţ Vulpescu, actualul ministru al culturii, căruia i-am prezentat proiectul şi care şi-a declarat intenţia de a sprijini realizarea acestuia.  Nu ştim modul prin care o va face, dar aşteptăm cu interes  propunerea domniei sale. Până în prezent este singurul ministru care a răspuns pozitiv demersului nostru.  Ceilalţi parteneri vin din mediul privat sau sunt, pur şi simplu, persoane fizice care cred în noi si in proiect. Îi amintesc pe Holcim Romania, Mccan PR, KPMG, Tucă şi Asociaţii, Radio Guerrilla, Classliving, Raiffaisen Bank şi alții. Avem nevoie de bani, dar în egală măsură avem nevoie de materiale de construţie, bartere, promovare, firmă de construcţii şi orice alt suport care sprijină acest proiect.

Locaţia a fost aleasă aleator sau există o poveste în spatele ei?

E o poveste. Eu cred foarte mult în energia locului. A durat opt luni de zile până să ne oprim la Griviţa 53. De fapt, Griviţa 53 ne-a ales pe noi, nu noi am ales acel loc. Timp de opt luni, zi de zi, am văzut două-trei locaţii şi în momentul în care am ajuns în Griviţa am ştiut că acolo este locul. Pe teren există o casă monument istoric pe care noi ne-am propus să o păstrăm şi o să o integrăm în arhitectura teatrului. Practic, vom salva şi o casă de patrimoniu care păstrează arhitectura cartierului şi aduce un plus de valoare. Ne dorim din tot sufletul ca teatrul să arate ca un obiect şi să rămână reper şi pentru generaţia noastră, dar şi pentru generaţiile care vin. E un loc înconjurat de vecini cu foarte multă istorie. La 300 de metri avem locul unde a fost primul teatru din Bucureşti, „Cişmeaua Roşie”. Este Facultatea de Arte, Atelierul lui Brâncuşi, Biserica Sfinţii Voievozi, Baia Griviţa, sunt foarte multe locuri care sunt încărcate de istorie. Şi cartierul are o boemie, era considerat în perioada interbelică Montmartre al Bucureştiului.

De ce de abia acum?

Pentru că a trebuit să vină momentul potrivit, în primul rând al maturizării mele şi al asumării, pentru că este mai mult decât o construcţie. Este o lucrare, o zidire, cum zice părintele meu duhovnic. Cred că nu puteam să îl fac oricând. Şi timpul în care am demarat acest proiect s-a ales. Combustibilul a umplut rezervorul şi sunt pregătită să pornesc şi să duc la bun sfârşit proiectul alături de cei pe care i-am menţionat şi cu alţii care se vor alătura şi alături de care vom scrie o pagină de istorie.

Ce proiecte vor fi puse în scenă?

În principal spectacole construite pe dramatizări, pe texte majore din literatura universală şi contemporană. La nivel de dramaturgie vor fi doar acele piese de teatru scrise special pentru Griviţa 53.

Teatrul independent de la noi a fost o platformă de dezvoltare pentru actori şi regizori tineri. Va fi şi Griviţa 53 un astfel de loc?

Eu asta fac de 21 de ani. Încerc să îmbin generaţiile, să le unesc, să le ofer tinerilor în care cred şi care au talent şansa de a juca alături de actori cu experienţă. Să le dau celor cu experienţă şansa să se întâlnească şi să fie generoşi în colaborearea cu cei tineri pentru că aşa pot să dea ştafeta mai departe. Voi continua astfel pentru că e crezul meu.

În curând se vor împlini două decenii de când aţi format D’AYA. Cum vi se pare că a evoluat teatrul independent din România în această perioadă?  Cum arată el comparativ cu teatrul independent din alte ţări, în care cultura nu este marginalizată?

În 1997, când am făcut primul spectacol, pentru că să faci teatru independent era considerat mai degrabă o impostură decât o formă de curaj artistic. Teatrul independent este un manifest din punct de vedere estetic. Din punct de vedere financiar se numeşte teatru particular, adică teatru realizat cu fonduri din sponsorizări, donaţii, parteneriate fără acces la fondurile publice. În alte ţări, teatrele particulare sunt sprijinite de autorităţi la fel de mult cum sunt cele guvernamentale. În România a existat o propunere de schimbare a legislaţiei şi s-a isterizat toată lumea. Pentru că asta înseamnă să împarţi bugetul  şi să-l dai şi teatrelor private. Această propunere a rămas la nivel de iniţiativă. Teatrele independente, deşi s-au transformat într-un fenomen în ultimii ani, se descurcă cum pot... pe scurt, greu. Sper ca cineva din Primărie şi din Ministerul Culturii să vadă curând în mişcarea independentă o forţă, o alternativă, o gură de oxigen şi să aibă încredere să se bată pentru a fi respectată şi a-i da locul pe care-l merită. E nevoie de curaj şi până când cineva nu o să-şi asume asta, nu vom ieşi din vârtejul ăsta în care stăm de atâţia ani. Sistemul este făcut de oameni, deci tot de ei poate fi modificat.

Care sunt principalele probleme ale teatrului din România?

Lipsa unei legislaţii care să sprijine teatrul independent, finanţările, lipsa spaţiilor de joc cu condiţii tehnice moderne, profesioniste, lipsa de morală şi de principii. După părerea mea, se fac multe compromisuri ca unii dintre colegii mei să-şi facă profesia şi aceste compromisuri te mutilează, te schimbă, nu pot să treacă prin tine oricum. Se merge pe principiul „să moară şi capra vecinului” când la fel de simplu am putea să mergem pe „e loc sub soare pentru toată lumea”. Nu se vede în concurenţă o şansă spre evoluţie, ci un obstacol. Frica îi face pe oameni să se schimbe în ceva urât. Dacă am fi mai relaxaţi şi mai generoşi, am arăta altfel şi noi, şi lumea.

Ce ne puteţi spune despre Undercloud 2017?

Este ediţie aniversară, se împlinesc 10 ani de festival. Se va întâmpla tot între 22-31 august la ArCuB Hanul Gabroveni și va fi o ediţie cu adevărat de sărbătoare care prin oferta culturală propusă sper să îi determine pe mulţi să rămână în Bucureşti, să renunţe la vacanţă sau să-şi schimbe perioada.

Ce premiere pregătiţi pentru stagiunea următoare?

A.A.A. cel mai recent spectacol al meu care este si prima productie Grivita 53.  O lecţie de gramatică inedită... de gramatică a iubirii. Dacă nu ştiţi cum e cu verbele tranzitive sau intranzitive, nu vă încumetaţi. Ce e A.A.A.? O paradigmă a iubirii: #AtracţieAdmiraţieAtenţie. Prea alambicat? Ne salvează un p.s.: Aoleu. A.A.A. este un proiect de susţinere în campania „G53 Primul teatru construit împreună". A.A.A. se va juca de 53 de ori în spaţii diferite. Următoarea reprezentaţie este pe 24 aprilie la „Godot”, de la ora 20. Distribuţia: Ioana Marchidan, Alin State, Vlad Binzaru, Carla Maria Teaha și Irina Margareta Nistor, invitat special. Scenografia: Adina Mastalier. Coregrafia: Ioana Marchidan. Un spectacol de: Chris Simion-Mercurian.

Cartea la care lucrez este o retipărire a primelor trei cărți din perioada 15-18 ani („Dragostea nu moare”, „Dogmatica fericirii” şi „Disperarea de a fi”) cuprinse într-un singur volum care se va numi IMPERATIVELE ADOLESCENŢEI şi va apărea la Editura Trei curând. Le-o dedic celor doi oameni care au contribuit la devenirea mea artistica. Unul este criticul George Pruteanu care m-a etichetat “un pui de Cioran în fustă lungă şi neagră” iar al doilea este actorul Florian Pittis care s-a întrebat în prefaţa pe care mi-a scris-o pentru una dintre cărti “Chris Simion nu cumva eşti o reîncarnare a mea?”

Cum reuşiţi, cu atâtea proiecte, să păstraţi un echilibru între viaţa personală şi carieră?

Viaţa personală a devenit prioritară de foarte puţin timp. De când l-am cunoscut pe Tiberiu. Înainte eram „addicted to work”. Puteai să mă ţii în teatru de dimineaţă până dimineaţă pentru că nu consideram că e nimic mai important decât a face teatru sau a repeta. De când a apărut Tiberiu în viaţa mea s-au schimbat priorităţile, dar foarte firesc. Nu mi-a cerut-o. Pur şi simplu, a fost o nevoie şi am descoperit că poţi să ai un palier de experienţe majore şi pe alt culoar decât cel profesional. Şi fiind omul pe care-l simt a fi jumătatea mea, cu care comunic pe toate planurile, ne bucurăm maxim de timpul petrecut împreună pentru că avem atâtea de făcut şi de recuperat. Nu mai traiesc nimic forţat. Repetiţiile sunt repetiţii şi mă bucură ca şi înainte, doar că le-am organizat altfel. Viaţa personală e viaţa personală şi nu concurează cu nimic. Şi-au găsit toate locul în viaţa mea fără să fac niciun efort. A trebuit doar să am curaj şi să cred pe bune în „facă-se voia ta”. Ne-am întâlnit la timpul potrivit, cam asta e pe scurt. Când amandoi aveam nevoie de aceeaşi cale.

Ti-a placut?

4695

afisari