18°

București

ULTIMA ORA

Campania "Bucureşti: oraşul şi poezia": Oraşul interior pornind de la Biserica Popa Tatu


Andra Rotaru este unul dintre poeţii care au adunat premii pentru fiecare volum publicat. Cu toate că nu foloseşte toponimi bucureşteni, poezia sa rămâne legată de oraşul în care s-a născut şi locuieşte. Cum avem de-a face cu poezie, lucrurile nu sunt niciodată atât de simple pe cât par: "Ar trebui să precizez de la bun început că din punct de vedere topografic sunt dezastruoasă; că pot să merg o oră pe o stradă paralelă cu locul în care trebuie să ajung; că în 90% din timp, o iau la dreapta, în loc să o iau la stânga şi invers. Din cauza asta poemul e posibil să fi fost scris în relaţionare cu acest loc sau cu un altul, fără a modifica în esenţă nimic. Contează mai degrabă unde mi s-a părut că ar putea fi aceste locuri din Figurine".

Cartierul
Locul pe care, deşi nu îl numeşte, îl invocă în poemul propus în campania noastră este legat pentru Andra Rotaru de adolescenţă: "Am urmat liceul Tonitza, care avea două spaţii specifice secţiilor de arte: unul vis-a-vis de Liceul Sf. Sava, un altul lipit de Radiodifuziune. Dacă uneşti cele două puncte, mergi aproape drept. Într-o astfel de perindare am ajuns în apropierea Bisericii Popa Tatu. Era interesant cum tonitzarii puteau chiuli cultural cumva. Aveam acces gratuit la cinematecile Union şi Eforie. La un moment dat, am ezitat şi am ales să chiulesc mai simplu. Spre Sf. Sava nu mă aventuram, pentru că acolo învăţa sora mea, iar spre cinemateci, mi-era un pic lene să mai merg. Îmi aduc aminte că am intrat pe porţile bisericii, era beznă, şi înăuntru nu era nimeni. M-am aşezat pe o băncuţă şi nu-mi aduc aminte decât faptul că m-a trezit un îngrijitor, care mi-a spus să plec. Uneori mă întreb dacă am reuşit performanţa de a adormi într-o biserică sau şi aici e o festă a memoriei deformatoare".

Oraşul
Chiar şi un loc din copilărie, găseşte poeta, rămâne legat de toate celelalte zone ale oraşului, măcar la nivelul memoriei: "Sunt resturi din oraş sau de oraş. Şi cum într-un puzzle fără o formă predefinită e uşor să încurci orice, locul ăsta îmi aduce aminte de alte câteva locuri. Bucureştiul începe cu fereastra de la bucătăria mea. După foarte mulţi ani în care obloanele au stat trase, am început să le ridic. La masa din bucătăria asta am scris cele mai bune lucruri. Cine intră în spaţiul ăsta nu îşi dă seama de ce începe să audă voci şi sunete. Există un radio ascuns sub masă, care e tot timpul pornit pe 100,6 MHz. Pot să scriu doar dacă îmi zumzăie ceva în preajmă. Dacă mi se spune că afară e o lună plină, nu pot să scot capul pe fereastră pentru că am gratii, iar de la parter până undeva, pe deasupra blocului, privirea mi-e obstrucţionată de copaci. Nu reţin locurile, reţin senzaţiile pe care mi le-au trezit. Şi cum mă aflu într-o continuă sinestezie, pot să stau în pat simţind că mă aflu la Mogoşoaia", spune Andra Rotaru.


Poemul
La Andra Rotaru, tot ce ţine de oraş suferă un proces continuu de interiorizare: "Nu am un ritm nici în Bucureşti, nici în altă parte. Însă e important ca, din când în când, să las totul şi să plec, să renunţ la automatisme şi la propriile bariere, la repetiţia unei biografii destul de asemănătoare cu ea însăşi. Şi cu mască, şi fără mască, structura interioară, ceea ce mă defineşte în cea mai mare măsură, iese la iveală aşa cum ştie ea mai bine. În afară, îmi place că mă relaxez - nu mai ştiu nimic despre ce urmează să fac – îmi place când ajung în situaţii în care nu am nici un reper despre mine şi reacţiile mele. Cumva îmi doresc haosul şi imprevizibilul, exact lucrurile care mă sperie în alte contexte, mai cunoscute. Labilităţile din alte situaţii nu le mai asociez cu nişte slăbiciuni, ci cu nişte aventuri senzoriale, paradoxale celor de dinainte ştiute despre mine", arată aceasta.



Figurine
de Andra Rotaru era cel care purta un şal roşu,
mergea pe stradă, dintre toţi trecătorii am ştiut că a venit la noi pentru prima dată. am stat cu mâinile împreunate în spatele şirurilor de oameni cu părul lung, strângeam între degete un clopot mic, îl agitam când păşea.
când s-a apropiat mi-a strâns palmele, a spus te-am recunoscut.
oraşul ăsta fără miros, cu flori şi copaci strălucitori copiii şi bătrânii fără miros, figurinele ascunse sub bradul de Crăciun.
roteşti clopotul pe deasupra noastră, mersul devine rapid privirea mea pe dale, reperele inexacte care dezorientează. urmăresc doar zgomotul. îngenunchez în dreptul fiecărui animal.
cerşetorii în preajma noastră ne învelesc în lână, copiii presară peste capetele noastre acadele colorate, ne potrivesc pe umeri felide în lesă, noi le cântăm,
iar zgomotul, mirosul de oraş aseptic ne obligă să întindem mâna în faţa necunoscuţilor.
să-i chemăm mai aproape, să ne povestească despre răsuflările unor oraşe îndepărtate.
din volumul"Lemur"(editura Cartea Româneascã, 2012)

Ti-a placut?

3316

afisari