10°

București

ULTIMA ORA

Untold își deschide porțile astăzi!


Festivalul Untold, la care organizatorii estimează că vor participa 350.000 de persoane, va începe astăzi, la Cluj-Napoca.

Principala scenă a festivalului se anunță a fi cel mai mare podium amenajat în România, depășindu-l ca suprafață pe cel de anul trecut, care a fost construit pe același amplasament, respectiv Cluj Arena. Amplasamentul scenei va avea, potrivit organizatorilor, o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri, iar echipamentele vor fi de două ori mai multe decât în prima ediție a festivalului, cea de anul trecut.


„Vom avea o producție mai mare decât cea de anul trecut. Scena principală de pe Cluj Arena va fi cea mai mare amplasată în România, cu decor și echipamente, având o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri. Vom avea un număr dublu de echipamente față de anul trecut, vom avea lasere, focuri de artificii, lumini pe întreg perimetrul stadionului, ecrane mai mari la scenă”, a spus directorul general al Untold, Bogdan Buta. 

Hodor din „Game of Thrones” vine la Cluj-Napoca

Una dintre principalele atracții ale festivalului va fi prezența, pe scenă, ca DJ, a lui Hodor, personajul din „Game of Thrones”. Actorul Kristian Nairn, care interpretează acest personaj, este pasionat de muzica house și este, de mai bine de cinci ani, un DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie, și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7 Sessions. 

La ediția din acest an sunt așteptați să urce, pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, peste 150 de artiști atât din România, cât și din întreaga lume.

În acest an, conceptul creativ al festivalului pornește de la poveștile nespuse ale Transilvaniei.

 

Ti-a placut?

2946

afisari