18°

București

ULTIMA ORA

DNA, dosar penal după ce au fost difuzate înregistrările controvesate cu Kovesi


Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că a sesizat Parchetul General şi Inspecţia Judiciară privind înregistrările controversate atribuite  Laurei Codruţa Kovesi, care au ajuns în spaţiul public. Totodată, procurorii anticorupţie s-a sesizat din oficiu pentru infracţiunea de “folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Ieri seară, postul România TV a prezentat  mai multe înregistrări cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, care au stârnit numeroase controverse. “Înregistrările nu sunt autentice, ele conțin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conținutul real al afirmațiilor enunțate de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție în diverse împrejurări, cum ar fi ședințe publice ori ședințe de lucru cu procurorii secțiilor operative.  Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparțin procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și anumite expresii licențioase pe care nu le-a folosit și nu le folosește”, a transmis DNA printr-un comunicat de presă.

Reprezentanţii instituţiei dau şi câteva exemple de  “fragmente vădit nereale”: „Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să «decapați » instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”, „Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!” , „Eu după decizia Curții Constituționale mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuși presăm. Sau, mă rog... ceva dosare importante” , „Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ și Curtea a venit și... aoleu, mânca-ți-aș gura... Pățesc că (...) de la Constanța…..” .

 

 

Ti-a placut?

879

afisari