9°

București

ULTIMA ORA

Cum a ajuns CE Oltenia să pompeze bani în afacerea familiei unui "baron" din Gorj


“ring” v-a prezentat, în ultima perioadă, câteva “tunuri” de proporții ale Complexului Energetic Oltenia (CEO). Astăzi vorbim despre relațiile financiare dintre societatea cu pricina și soția vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj.
CE Oltenia a încercat din răsputeri, pare-se, să demonstreze că între energie și fotbal există o legătură atât de puternică încât nici măcar problemele financiare nu pot sta în calea sponsorizărilor. Societatea nu a finanțat doar echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu (n.r. - activitate ilegală în condițiile în care CE Oltenia a încheiat anul 2014 cu pierderi de peste 693 de milioane de lei), ci a fost interesată și de evenimente culturale. Mai precis, CEO a sponsorizat și PFA-ul soției vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Gorj, Ciprian Florescu, într-un an în care a avut datorii totale de 2.560.193.835 de lei.
Finanțare și de la clientela complexului energetic
Codruța Florescu, soția vicepreședintelui CJ Gorj, și-a înființat, în 2010, un PFA (n.r. - Persoană Fizică Autorizată), pentru organizarea de spectacole folclorice, având parte de sponsorizări considerabile. În 2013, CEO a încheiat un astfel de contract, cu o valoare de 21.000 de lei. O altă sponsorizare, de 10.000 de lei, a venit de la Romelectro. PFA-ul Codruței Florescu a încheiat și un contract de prestări servicii cu Meximpex din București, pentru 10.000 de lei. Este vorba despre două firme care au câștigat, în ultimii ani, contracte extrem de bănoase de la Complexul Energetic Oltenia. Societății Romelectro i-au fost atribuite, în perioada 2012-2015, contracte de zeci de milioane de lei (s-au scris multe articole despre legăturile dintre Romelectro și oamenii din apropierea lui Ponta). Meximpex a câștigat, în 2012, 2013 și 2015, contracte de aproximativ 460.000 de lei.
În vizorul DNA
Tot în 2013, PFA-ul soției vicepreședintelui CJ Gorj a obținut 30.000 de lei de la Primăria Fărcășești, fiind vorba despre două contracte pentru prestări servicii acordate prin încredințare directă. De asemenea, a mai primit 12.269 de lei de la Primăria Aninoasa și 10.100 de lei de la Primăria Glogova, contractele în cauză fiind acordate, de asemenea, prin încredințare directă. Un total de 31.000 de lei din sponsorizări și aproximativ 62.000 de lei pentru prestări de servicii, de la primării și de la o firmă din Capitală. În declarația de avere din 2014, Ciprian Florescu a specificat că veniturile obținute în 2013 de soția sa ca Persoană Fizică Autorizată, în urma evenimentelor culturale, s-au ridicat la 2.500 de lei. Potrivit presei, primarii din Aninoasa și Glogova au fost audiați de procurorii DNA cu privire la acordarea respectivelor contracte prin încredințare directă.
Anul trecut, Codruța Florescu și-a radiat PFA-ul, rămânând doar cu firma Cultadalis-Mar, pe care a înființat-o în 2014 și care se ocupă de “activități de creație artistică”. SRL-ul în cauză a avut, potrivit bilanțului depus la Ministerul Finanțelor Publice, o cifră de afaceri de 83.840 de lei și un profit de 57.163 de lei în 2014.

Ti-a placut?

1562

afisari