13°

București

ULTIMA ORA

DECLARAŢIE INCENDIARĂ despre DAUNELE IMENSE din ”Clubul Infernului”. Av. Beatrice Comăniceanu: ”DACĂ NU RĂSPUNDE STATUL, E APĂ DE PLOAIE”


Procurorii au cerut o expertiză suplimentară pentru a lămuri cauza tragediei din Colectiv, soldată cu zeci de victime şi daune morale şi materiale impresionante. Şeful INEC spune că, peste două zile, noile concluzii se vor afla pe masa anchetatorilor. O celebră avocată face, pentru ”ring”, o declaraţie incendiară despre mersul anchetei şi despre cine trebuie să plătească pentru morţii şi răniţii din octombrie 2015.

Pentru că nimeni nu a mai vorbit, zilele acestea, despre suplimentul de expertiză cerut de anchetatori în cazul ”Colectiv”, am vrut să aflăm detalii chiar de la sursă, respectiv de la şeful experţilor pe ţară. Directorul-adjunct al INEC, Grigoraş Beţiu, ne-a declarat, astăzi (n.r.-marţi), în exclusivitate: ”Nu e vorba despre refacerea anchetei, aşa cum s-a spus în presă, ci de un supliment de expertiză. Nişte obiective la care trebuie să se răspundă în plus. S-au mai solicitat nişte determinări, noi le-am făcut şi acum le finalizăm. Peste două zile, respectiv joi, suplimentul nostru de raport va fi pe masa procurorilor. Solicitarea procurorilor s-a referit la gazele, la aerul din spaţiul clubului. E vorba de gazele prelevate. Era nevoie de nişte clarificări. Era vorba de nişte diferenţe care trebuiau lămurite”. Cât despre informaţiile (re)apărute în presă potrivit cărora mâna criminală nu ar fi exclusă, şeful INEC spune: ”Eu nu-mi dau seama de unde au apărut (n.r. - reapărut, în presă) aceste informaţii legate de o mână criminală. Sunt anumite puncte în lucrarea noastră legate de aceste aspecte. Oricum, poimâine (n.r. - joi), suplimentul nostru de raport va ajunge la procurori şi puteţi afla mai multe de la dânşii”. Dacă vom afla, rămâne de văzut, pentru că, deocamdată, Parchetul General nu se grăbeşte să dea comunicate de presă. 

”Vorbim de trei expertize”/Doar inculpaţii vor o altă expertiză?

O foarte interesantă declaraţie ne-a oferit astăzi (n.r.-marţi), în exclusivitate, avocata Beatrice Comăniceanu, care apără o parte din părţile vătămate/familiile victimelor tragediei din octombrie 2015. ”Nu există, în rapoartele experţilor, un punct de vedere cu privire la faptul că incendiu ar fi fost provocat sau că ar exista o mână criminală implicată. Se vorbeşte despre proasta organizare, despre felul contrucţiei, despre înălţimea construcţiei, despre modul cum au fost folosite artificiile , despre faptul că stingătoarele nu au fost folosite şi aşa mai departe. Vorbim de trei expertize: cea de la INSEMEX Petroşani, cea de la INEC şi expertiza în construcţii. Dintre acestea doar INEC i s-a cerut un supliment de expertiză, pentru a se lămuri anumite aspecte”, explică avocata Comăniceanu, care crede că ancheta ar putea fi finalizată abia în octombrie, întrucât mai sunt de audiat răniţii aflaţi în străinătate.

Doar inculpaţii vor o altă expertiză?

Se pare că familiile victimelor nu ar avea obiecţiuni cu privire la expertize. ”Clienţii mei sunt mulţumiţi de expertiză şi nu vor cere contraexpertiză. Inculpaţii au făcut obiecţiuni şi solicită contraexpertiză”, spune avocata. Întrebată dacă persoanele pe care le apără fac parte din prospăt înfiinţata asociaţie a victimelor din Colectiv care ar intenţiona să facă plângere împotriva doctorului Arafat, avocata Comăniceanu spune: ”Clienţii mei nu sunt în această asociaţie. Pot să dea ei pe cine vor în judecată, dar important este să fie tras statul la răspundere, pentru că dacă nu e statul răspunzător, nu faci absolut nimic şi nu te a alegi cu niciun ban. Dacă nu răspunde statul, e apă de ploaie, că vin şi spun că e din culpa organizatorului, că e vina pirotehnistului, vina nu mai ştiu cui. Important este să răspunsdă statul”. O singură problemă ar fi dacă va răspunde statul, şi anume că... statul suntem noi.

Vor depăşi un miliard de euro daunele solicitate?

Victimele sau familiile celor decedaţi le vor cere celor vinovaţi şi, probabil, statului român, care va fi responsabil civilmente, daune impresionante. Potrivit avocatei Comăniceanu, atât familiile celor 64 de decedaţi, cât şi cei 60 de răniţi vor cere daune morale şi materiale cuprinse între un milion şi 10 milioane de euro. Numai că ar trebui să ţinem cont că, la cei decedaţi, părţile civile care vor cere daune morale şi materiale s-ar putea dubla sau chiar tripla, pentru că e vorba de părinţi şi de fraţi. În ce priveşte numărul răniţilor spitalizaţi, aceştia sunt în jur de 60. Să nu mai vorbim de spitale, care şi ele se vor constitui părţi civile. Şi atunci, probabil că cifra daunelor morale şi materiale solicitate ar putea depăşi un miliard de euro. Asta nu înseamnă că vor fi şi acordate integral. Dacă, în cazul decedaţilor, despăgubirile aprobate vor fi mai mici, ”de ordinul sutelor de mii de euro”, crede avocata Comăniceanu, ţinând cont de practica în domeniu, în schimb, răniţii, ar putea primi fiecare peste un milion de euro, pentru a se putea recupera. Şi pentru că vor trăi... mutilaţi pe viaţă.

Mai citeşte şi:

ENIGMELE "CLUBULUI INFERNULUI", încă neelucidate! Şeful experţilor: VITEZA FOCULUI în clubul Colectiv reprezintă... PROBLEMA-CHEIE

CONFIRMARE universitară pentru DEZVĂLUIRILE ”RING”! Gazul rezultat în "CLUBUL INFERNULUI" - UN AMESTEC EXTREM DE TOXIC!

TEORIA CONSPIRAŢIEI dă FIORI în cazul "CLUBUL INFERNULUI": "Dacă ar fi PREMEDITARE, ar fi ACT TERORIST"

 

 

Ti-a placut?

1051

afisari