18°

București

ULTIMA ORA

Dosar penal, după accidentul din Sălaj soldat cu 14 răniţi


Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după accidentul rutier care a avut loc, în această dimineaţă (4 iulie 2016), între localităţile Vârşolţ şi Hereclean din judeţul Sălaj, soldat cu 14 răniţi.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei fost înregistrată o cauză având ca obiect accidentul rutier petrecut în cursul zilei de 5 iulie 2016, pe DN 1H, între localităţile Vârşolţ şi Hereclean, în judeţul Sălaj, soldat cu rănirea mai multor persoane. La fața locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din polițiști și specialiști criminaliști, care, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şoferii, negativ la aparatul alcooltest

Anchetatorii susţin că din primele verificări a rezultat faptul că, „în timp ce conducea o autoutilitară, ca urmare a neatenției, într-o curbă la dreapta, șoferul acesteia a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune laterală cu un microbuz de transport persoane, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea celor 14 pasageri, precum și a celor doi conducători auto”. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi stabilirea răspunderii penale în cauză.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro

Ti-a placut?

270

afisari