20°

București

ULTIMA ORA

DOVEZI INCENDIARE! "Irina Cristescu SE AFLA ÎN PERICOL. Când a plecat din Mexic, a fost ÎN LEGITIMĂ APĂRARE". Iată probele prof. Butoi în CAZUL CARE A ZGUDUIT ROMÂNIA


CAZUL IRINEI CRISTESCU, tânăra care se luptă în instanţele din România să-şi păstreze fetiţa de doi ani şi jumătate, pe micuţa Alessia, după ce a fugit din Mexic, cu avionul, de frică să nu fie asasinată, nu este doar o poveste care bate filmul, care întrece orice scenariu de Hollywood. Vă prezentăm azi, în „ring”, în exclusivitate, dovezi zdrobitoare care demonstrează că acest caz este... STRIGĂTOR LA CER.
Cine poate simţi mai bine şi aduce argumente mai convingătoare în acest caz ca un psiholog? Iar dacă acesta este şi un psiholog criminalist, cu atât mai mult. Dacă vorbim de prof. univ. dr. Tudorel Butoi, atenţia celor care vor să înţeleagă acest caz trebuie să fie mărită. Pentru că nu e de joacă. Mai ales când acesta, expert psiholog judiciar în caz, vine cu probe fără putinţă de tăgadă. Noi am vorbit, astăzi (n.r.-miercuri), cu profesorul Butoi, aflând că acesta s-a implicat în caz cu o expertiză psihologică legală (psihologie clinică judiciară), la rugămitea profesorului Călin Zamfirescu, un renumit avocat, Preşedinte de Onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care o apără pe Irina Cristescu. Iar domnul profesor Butoi, în exclusivitate pentru „ring„, ne-a tălmăcit toate secretele acestui caz şi ne-a explicat care ar fi, în viziunea sa, singurul verdict ce ar fi în interesul mamei şi, mai ales, în interesul superior al copilului, despre care vorbesc legile şi instanţele.
”Ce era să facă, să stea ca ciobanul din Mioriţa?”
Mai întâi, profesorul Butoi ne explică de ce este cazul Irinei Cristescu şi al fiicei sale, Alessia, mai mult decât un caz sensibil, aparte. ”Cazul este foarte delicat. E vorba de un minor şi de soarta lui viitoare. Nu este treaba mea să vă spun de ce expertiza mea psihologică nu a convins instanţa, este treaba apărării. Eu fac o expertiză, răspund la întrebările care mi s-au pus. Şi gata. Convingerea instanţei este dată în baza unei argumentări ample în care se coroborează fel de fel de probe, în care expertiza psihologică clinico-judiciară este doar un pătrăţel. S-au pus întrebări, iar eu am răspuns la ele. Am răspuns sub două aspecte: cel al premeditării dispariţiei femeii, a mamei fetiţei - şi la graniţa dintre Mexic şi America stau cadavrele şi acum, nu-i nicio problemă acolo să-ţi dispară cineva - şi, al doilea aspect, răpirea fetiţei. Răpirea de tată şi de cei din anturajul lui. Femeia, mama copilei, aude aceste lucruri şi le urmăreşte. Şi ce era să facă, să stea ca ciobanul din Mioriţa? Toate felicitările pentru această femeie. Pentru că nu este uşor să vii din Mexic nici cu avionul. Dacă o prindeau ăştia, vă daţi seama că-i tăiau căpăţâna?!... Şi femeia a venit acasă, în România, să-şi afle dreptatea. Pe căi legale: custodie şi divorţ. Iar soţul ei nici nu a venit în această ţară. Este de văzut cam care este forţa financiară a ăstora, că aud şi eu vorbindu-se că ar fi al doilea om bogat din lume, bunicul lui, tatăl lui. Şi tu nu vii aici? Păi, ăsta e un dispreţ pentru justiţia română. Vrei să afli adevărul şi nu vii aici, când se judecă dosarul, când se ia în discuţie cauza?!... Şi instanţa se pronunţă fără să-l vadă pe ăsta la faţă?!... Nu se poate aşa ceva. Dar sunt lucruri pe care eu nu le combat referitor la instanţă, nu am dreptul, sunt expert, îmi păstrez echidistanţa. Voi însă, ca jurnalişti, trebuie să vă puneţi şi să puneţi întrebări. Şi să încercaţi să aflaţi şi răspunsuri”.
Cum se punea la cale „deportarea” Irinei. Probă zdrobitoare
Dar, ca să fie de la început convingător, profesorul Butoi merge direct la argumente, la proba juridică, la expertiza psihologică judiciară depusă la dosar. ”Ca să lămurim lucrurile. Ei spun că mama a plecat cu fetiţa, acuzând-o de răpire de persoană. Ei i se impută, aşadar, că a plecat cu fetiţa. Dar ea a plecat din perspectiva proiectării unui pericol direct, imediat, care o viza ca dispariţie fizică. Această chestiune o pune într-o legitimă apărare pe această mamă. Deci nu a fost plecarea uneia de prea mult bine. Ea a lăsat acolo averea fabuloasă, luxul şi a plecat în necunoscut. Iar din Mexic până în România e ceva. Dar a plecat. Împreună cu fetiţa. Nu a mai fost nevoie să-i spună cineva: «Vezi că te bat ăştia!». Îi ajungeau oricum bătăile şi umilinţele încasate. Dar ăştia vorbeau/plănuiau s-o omoare. Şi când spun ăştia mă refer la un anume Turcott, care fusese şase luni arestat ca suspect în uciderea unui avocat, la mătuşa, o dilie, şi la el, tatăl fetiţei. Iată un transcript al discuţiei dintre Hector (n.r. - tatăl fetiţei), sora sa, Ana Bitar, şi recidivistul suspect de crima Turcott. Ana Bitar spune: «Chestia e că trebuie să i-o luăm pe Alessia!!!...». Turcott: «Să o răpim!... Putem să o declarăm nebună...». Hector:. «Da, absolut, eu nu o mai suport. E un bolovan în viaţa mea». Ana Bitar: «Răbdare, frate... Hai să ne gândim cum o răpim pe Alessia. Şi apoi, pe ea o deportăm». Turcott: «Bun... Merge!!!... Dar trebuie să ne gândim cum facem să-ţi iasă socoteala cât mai ieftin posibil». Observaţia noastră pentru «socoteală» este «plata pentru servicii criminale». Şi lucrurile sunt clare: intenţionau s-o facă să dispară pe mamă: «O deportăm - ăsta este sensul peiorativ, adică să scape de ea - şi răpim copilul». Când auzi toate astea, tu mai stai la îndoială, ce, eşti ciobanul din Mioriţa? Fetiţa trebuia răpită de acasă, din familia lor, din Mexic. Ticluială, premeditare. Şi atunci femeia, auzind aceste lucruri, vă daţi seama ce groază a cuprins-o? Ea a fost în legitimă apărare din punctul meu de vedere: şi-a luat copilul şi a plecat acasă. Acolo unde te aduc de fiecare dată necazul, supărarea. Şi vii în familia ta, acasă, subconştientul îţi dictează acest lucru. Iar femeia s-a îndreptat în justiţie, în România, cu toată încrederea ei”.
”Justiţia română i-a dat reject”
Iar profesorul Tudorel Butoi notează pe Facebook (https://www.facebook.com/butoi.tudorel.1/posts/1740300506199295 ), într-un pamflet năucitor, dar, totodată... trist-amar, legat de acest caz strigător la cer: ”Da, prieteni FB, nu suntem în film, e secvenţă din viaţa noastră ticăloasă şi ticăloşită pe care justiţia română (norvegiană era să zic) este chemată s-o îndrepte; în fapt, proba evidentă a potenţialului criminogen - răpire ‪#‎deportare‬#?!..., posibil băgată-n sac şi aruncată-n ocean. Dar uite că româncuţa noastră fu atentă la sfârşitul ciobanului din Mioriţa şi le dădu un mare flit. Şi veni Irinuca în ţărica ei, la familia ei, cu Alessia, fetiţa ei, şi se adresă plină de încredere justiţiei române. Numai că justiţia română (că iar norvegiană era să zic) îi dădu... reject. Direct reject”.
Av. Mariana Dancău: ”Obiectul dosarului a fost «răpire internaţională de minori». Ce soluţie putea să fie într-un astfel de dosar?!...”
Contactată telefonic de ”ring”, avocata Mariana Dancău, care, în acest proces cu mare miză, a fost avocata din oficiu a tatălui fetiţei, ne-a declarat: ”Acesta nu a fost un dosar de divorţ, în care să se stabilească ce se va întâmpla cu copilul. Obiectul dosarului în care eu am apărat din oficiu a fost «răpire internaţională de minori». Şi ce soluţie putea să fie într-un astfel de dosar?!... Şi noi, din România, dacă plecăm, unul dintre părinţi dacă plecăm undeva cu copilul, este nevoie şi de acordul celuilalt părinte. Deci nu este nimic extraordinar. (...) În ce mă priveşte, eu am făcut ceea ce trebuie în acest dosar, mi-am apărat clientul, chiar dacă sunt avocat din oficiu. Legislaţia este aceeaşi pentru toată lumea şi chiar dacă eşti avocat ales sau avocat din oficiu, foloseşti aceleaşi pârghii. Eu asta am făcut, am apărat reclamantul pe care trebuia să-l apăr. Probele au fost la dosar cele care au fost. Au fost foarte multe înscrisuri la dosar. Înscrisuri depuse de cel pe care l-am apărat, prin Ministerul de Justiţie. Care a transmis Baroului Bucureşti toată documenţia. Iar instanţa a amânat de mai multe ori pronunţarea. În cele din urmă, instanţa a cântărât şi a decis. Asta e hotărârea, mai mult de atât nu ştiu ce aş mai putea să spun. Trebuie să aşteptăm să se redacteteze hotărârea instanţei”. Într-adevăr, Instanţa a hotărât ca micuţa Alessia să fie înapoiată tatălui, sentinţa nefiind definitivă, dar... executorie. E drept că, aşa cum aţi putut afla, astăzi (n.r.-miercuri), din ”ring”, în exclusivitate, cheia problemei este la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde mama fetiţei, prin avocat, poate bloca decizia executorie a tribunalului. Dacă acest lucru se va întâmpla, rămâne... de văzut.
”Eu nu pot să înţeleg atâta dispreţ pentru justiţia română”
Revenind la mama fetiţei şi la probele care ar fi trebuit s-o ajute, dr, deocamdată, nu au ajutat-o în instanţă, profesorul Butoi mai spune: ”Mama fetiţei a venit aici, în România, şi-a reluat studiile la facultate, la arhitectură. Este o femeie frumoasă, educată, elegată. Mama acestei tinere lucrează pe piaţa aparaturii optice. Iar tânăra este studentă în ultimul an la design, la arhitectură. Ea trebuie să rămână, fără doar şi poate alături de copil. Eu nu pot să înţeleg atâta dispreţ pentru justiţia română din partea acestui om, tatăl fetiţei, care, într-adevăr, are banii, mulţi bani, după câte se spune, aud din presă că ar fi nepotul unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume (n.r. - miliardarul mexican Carlos Slim, în 2015, al doilea cel mai bogat om din lume – la un moment dat a fost şi pe primul loc -, cu o avere de 72,9 miliarde USD). Vă repet, eu nu am mai văzut un astfel de dispreţ. Păi, cum să nu vii la proces? Înseamnă că nu te interesează copilul. Să nu mai spun că au ticluit probe împotriva acetei fete cu grămada. În expertiza mea, există mai multe transcripturi, probe zdrobitoare care demonstrează ce vorbeau, ce gândeau. El (n.r. - tatăl fetiţei) a trimis avocatul pe la nişte cabinete la care fata aceasta, Irina, ca orice fată, îşi lua recomandări medicale. Şi îl forţa pe medic să-i dea nişte avize medicale cum că, din nişte energizante banale, poţi să înnebuneşti. Şi Irina şi-a pierdut minţile. Şi, din cauza asta, a fugit cu copilul. Şi medicul spune:« M-am întâlnit cu un avocat al acestuia (n..r- al soţului Irinei) care a venit la mine la cabinet să-i dau eu reţetă că şi-a pierdut femeia minţile». Iar astea sunt scrise în dosar. Eu cred că instanţa nu a citit dosarul. Trebuie să citească ce e acolo, pentru că altfel se face de râs!...”, spune profesorul Botoi cre ne îndeamnă pe noi şi îndeamnă toţi jurnaliştii de bună credinţă: ”Urmăriţi şi susţineţi adevărul în acest caz. Că ne-am făcut dracul de râs şi cu cazul din Norvegia (n.r. - cazul Bodnariu, cu cei 5 copii luaţi de la familie de autorităţile din Norvegia) şi ne facem de râs şi cu cazul ăsta”.
Bitar de la Pena senior, către fiu: ”Orice justiţie din lume va fi în favoarea mamei”. Altă probă grea la dosar
Un argument foarte interesant al prof. Butoi este legat de o altă piesă grea de la dosar. Este vorba despre o discuţie între tatăl şi bunicul Alessiei. ”Tot probă în dosar este un mail dintre bunic şi acest Hector, tatăl fetiţei. Şi fiţi atenţi ce-i spune tatăl fiului: «Este inimaginabil ce faci tu, este grosolan, insultător, agresiv». Şi continuă: «M-a surprins emoţional faptul că tu vrei să te blindezi şi să o deportezi (să te blindezi înseamnă să faci rost de probe zdrobitoare şi să o deportezi înseamnă să scapi de ea), dar, în orice justiţie de pe pământ, hotărârea judecătorească va fi în favoarea mamei!». Asta îi spunea lui fi-su un tată revoltat de modul cum se comporta acesta”. Iar psihologul notează în pamfletul său de pe FB: ”Nuuuu şi în Româniaaaa (că era să zic iar Norvegia), grande senior. Hasta la vista!!!”. Concluzia psihologului Tudorel Butoi şi în pamfletul său, şi în declaraţia dată „ring”: ”Bătălia continuă. Se intră în recurs. Sunt convins că apărarea Irinei, Alessiei şi interesul superior al minorului o să poată demonstra adevărul în bătălia finală. Până atunci, s-o încurajăm pe Irina în dramatica provocare care o aşteaptă”.
”Cine garantează pentru consecinţele traumatizante ale acestui copil?”
Fără doar şi poate, partea cea mai sensibilă a acestei lupte este, de departe, cea legată de copil, de consecinţele inimaginabile pe care le poate avea asupra sufletului micuţei. ”Fetiţa aceasta a trăit în burta mamei sale nouă luni, apoi a trăit cu mama ei şi cu bona. Ea, fetiţa, nu-l ştie pe taică-su. Are doi ani, doi ani şi ceva. Se va întâmpla că o ia acolo, în Mexic, şi pentru ea va fi o traumă fără margini. Un şoc psihologic de ale cărui consecinţe nimeni nu garantează. Ce-i va spune mama acestei fetiţe dacă peste două săptămâni pierde şi recursul? Îi spune atât cât poate să-i spună şi cât poate fata să înţeleagă. Că pleacă undeva, nu ştiu unde. Şi acolo, fata se întâlneşte cu un bărbat, tatăl ei, cu familia acestuia, iar această plecare de la mamă şi de la bunica maternă, din tot confortul şi educaţia primită aici, tot ataşamentul afectiv de până acum se vor rupe. Cine garantează pentru consecinţele traumatizante ale acestui copil? Să nu mai vorbim de interesul superior al copilului. Pentru că acest copil trebuia să rămână cu mama lui, de care s-a ataşat. Nu vă daţi seama ce poate însemna acest şoc pentru copilă. Este inimaginabil, imprevizibil, nu putem ştii ce se întâmplă. Pentru că acest copil, odată ajuns în Mexic, va întreba întruna: «Unde este mămica mea?». Şi nimeni nu va putea să-i răspundă convingător. Nimeni în afară de mama ei, care va fi... undeva departe”.
Mai citeşte şi:
EXPLOZIV! SENTINŢA CARE A ŞOCAT ROMÂNIA. Cum poate bloca Irina Cristescu TRIMITEREA FORŢATĂ a fiicei sale în Mexic

Ti-a placut?

5744

afisari