18°

București

ULTIMA ORA

Femeie rănită grav în Masivul Bucegi după ce a căzut în gol


O femeie care participa la un concurs pe teme turistice, organizat în Masivul Bucegi de o firmă privată, a fost grav rănită, după ce a căzut în gol aproximativ 40 de metri, salvamontiştii din Buşteni începând acţiunea de recuperare a turistei, care se anunţă a fi una foarte dificilă.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii din Buşteni au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă după-amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut aproximativ 40 de metri în gol, pe traseul "Valea Seacă a Crucii”, din Masivul Bucegi.
Conform primelor informaţii primite de către salvamontişti, femeia, care a fost grav rănită, face parte dintr-un grup de turişti care participă la un concurs pe teme turistice, organizat de o firmă privată, iar traseul pe care s-a produs accidentul este unul extrem de dificil.
Haiduc a declarat că salvamontiştii vor încerca să o urce pe femeie pe peretele muntos până pe Platoul Bucegi, de unde ar putea fi preluată şi transportată către staţiunea Buşteni, iar în situaţia în care această operaţiune nu ar reuşit, salvamontiştii estimează că ar putea ajunge cu rănita în staţiune peste mai bine de 12 ore.

Ti-a placut?

1082

afisari