18°

București

ULTIMA ORA

Mihai Fifor, atac dur la adresa lui Grindeanu: Se crede Robin Hood. Mă întreb dacă mai este LUCID


Şeful Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor, susţine că guvernarea României a fost confiscată „de un individ” despre care  se întreabă dacă mai este „lucid în ceea ce face”.

“De două zile, guvernarea României, stat membru al Uniunii Europene, a fost confiscată de un individ despre care încep să mă întreb tot mai mult dacă mai este chiar lucid în ceea ce face. Cum e aşa, să mergi şi să te baricadezi de unul singur la Palatul Victoria şi să te joci de-a primul ministru, când nimeni şi nimic nu te legitimează să mai ai această demnitate, când toţi ceilalţi au demisionat şi, practic, guvernul Grindeanu nu mai există? Cum să întorci o ţară cu fundul în sus doar pentru că ai impresia că ai venit de acasă cu fotoliul de premier?”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Social-democratul mai susţine că în timp ce Grindeanu „îşi face numărul”, România iar se „segmentează cu patimă”.

„Stă o ţară întreagă neguvernată deja de două zile şi un Parlament întreg lasă agenda legislativă pentru a se mobiliza să repună puterea executivă în marja ei de normalitate. Este halucinant ce se petrece în România. Doar pentru că un anume Sorin Grindeanu, care se crede subit Robin Hood, a ocupat Palatul Victoria şi îşi face guvern. Al cui guvern? Al familiei Grindeanu? Bun, am înţeles că nu e guvernul CEX- ului PSD. Dar al lui Grindeanu este? Oare, în opinia lui Sorin Grindeanu, Parlamentul mai are sau nu dreptul de a numi guvernul? Sau mâine decide domnul Grindeanu că poate nici la Cotroceni nu e bine şi se instalează şi acolo. Sau la Patriarhie...de ce nu? Sau oriunde are chef să se instaleze domnul acesta”, a adăugat acesta.

Fifor mai spune că, dacă Grindeanu nu poate înţelege că trebuie să respecte legea, atunci nu poate fi “cetăţean al unei ţări europene”.

„În vremea asta, toată lumea a intrat în această comedie a absurdului: media, parlament, cetăţeni. Oameni buni, legea e clară în România. Şi ea trebuie respectată chiar şi dacă te numeşti Sorin Grindeanu. Aşa cum trebuie respectate regulile democraţiei. Dacă nu înţelegi asta, nu cred că poţi fi nici măcar cetăţean al unei ţări europene, darămite premier”, a mai precizat senatorul PSD.

 

Ti-a placut?

847

afisari