18°

București

ULTIMA ORA

Crimă. Pacient ucis de sângele care trebuia să-l salveze


Un bărbat în vârstă de 66 de ani  a murit, astăzi, la o zi după ce a primit o altă grupă de sânge. În urma  primelor anchete, se pare că asistenta medicală care i-a administrat transfuzia, la Spitalul „Sf. Pantelimon”, nu a respectat protocolul  şi a încurcat pungile de sânge.

Bărbatul venea frecvent la Spitalul „Sf. Pantelimon”, la Gastroenterologie, el fiind de mai multă vreme în tratament pentru afecţiuni renale şi pulmonare, dar şi pentru  ciroză. Miercuri, în timp  ce îi făcea transfuzie pacientului, asistenta a realizat, la un moment dat, că a încurcat pungile de sânge şi a oprit procedura însă a fost prea târziu, pentru că bărbatul a făcut imediat stop cardio-respirator. A fost resuscitat, stabilizat şi, astăzi, a fost transferat la Spitalul Floreasca unde, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a încetat din viaţă.

Anchetele dau vina doar pe asistentă

Managerul Spitalului „Sf. Pantelimon”, Gheorghe Popescu, a precizat că a fost derulată o anchetă de către DSP şi Institutul de Hematologie, în urma căreia s-a constatat că „toate procedurile au fost respectate”.

„A fost ancheta DSP, a Institutului de Hematologie, care au constatat că procedurile au fost respectate. Singura care nu a respectat procedurile a fost asistenta medicală. Am convocat comisia de disciplină. Am suspendat-o pe asistentă. Se merge până la desfacerea contractului de muncă”, a spus managerul. 

Alte transfuzii ucigaşe 

Anul trecut, în iunie, o femeie de în vârstă de 68 de ani a murit la Spitalul de Chirurgie Plastică, la o săptămână după ce i-a fost făcută o transfuzie greșită de sânge. Medicul și asistenta medicală care i-au făcut transfuzia au fost puşi sub acuzare pentru ucidere din culpă.  Anul acesta, la Spitalul Filantropia din Craiova, doi pacienți au murit în urma unor transfuzii de sânge. Spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor privind transfuzia sangvină. Au mai fost amendați, cu câte 1.000 de lei, medicul de gardă, asistentul de la unitatea de transfuzii și alți trei asistenți din secția de hematologie.

 

Ti-a placut?

748

afisari