22°

București

ULTIMA ORA

PARADOX PENAL după... verdictul ”Microsoft”. Av. Bolcaş: Avem mituiţi condamnaţi, dar... NU EXISTĂ MITUITORI


S-a dat verdictul în dosarul ”Microsoft”, afacerea politico-judiciară care, anul trecut, se anunţa şi s-a vrut a fi un adevărat ”Watergate” românesc. Într-o oarecare măsură a şi fost, pentru că a pus pe jar mare parte din clasa politică şi din lumea oamenilor de afaceri.

După sentinţa dată astăzi (n.r.-joi) de Înalta Curte, mult mediatizatul caz pare, mai degrabă, un mare fâs. Sau, cum ar fi spus Shakespeare... mult zgomot pentru (mai) nimic?

După luni bune de proces, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un complet de trei judecători, a anunţat, astăzi (n.r.-joi), verdictul, pe fond, în dosarul „Microsoft”, în care DNA a trimis în judecată nume grele: un fost demnitar „portocaliu”, ex-ministru al comunicaţiilor - Gabriel Sandu, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ – Gheorghe Ştefan, alias ”Pinalti”, şi doi oameni de afaceri: Nicolae Dumitru, alias ”Niro” şi Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi ea trimisă în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Condamnaţi, pedepse şi importante confiscări

Concret, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au dat, ieri, următoarele pedepse în dosarul „Microsoft”: fostul ministru Gabriel Sandu - 2 ani cu executare; omul de afaceri Dorin Cocoș - 2 ani cu executare; fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan - 3 ani cu executare şi omul de afaceri Nicolae Dumitru - 1 an și 6 luni cu suspendare. E posibil ca, la ”dozarea” pedepselor, judecătorii să fi ţinut cont şi de cât de cooperanţi au fost inculpaţii cu magistraţii (mai ales cu cei de la DNA), dar şi de felul în care şi-au asumat şi regretat faptele. Potrivit Agerpres, în cazul omului de afaceri Nicolae Dumitru, instanța a dispus un termen de supraveghere de 3 ani, acesta fiind obligat să presteze muncă în folosul comunității pe o durată de 90 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2. De asemenea, judecătorii au decis încetarea măsurii controlului judiciar. Magistrații au mai decis ca din pedepsele primite de Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan să fie scăzute perioadele în care aceștia au stat în arest preventiv și arest la domiciliu (aproximativ 8 luni pentru fiecare), fiindu-le interzisă exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea închisorii. În plus, judecătorii au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae; 2.196.035 de euro de la Gabriel Sandu; 3.700.000 de euro de la Dorin Cocoș; 3.996.360 de euro de la Gheorghe Ștefan. Totodată, a fost menținut sechestrul asigurător pe bunurile inculpaților. Trebuie menţionat că decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

”Hotărârea este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere”

Sunt mari, sunt mici aceste pedepse? Şi, mai ales, sunt proporţionale cu faptele şi cu sumele vehiculate, dar şi cu ”greutatea” (importanţa) inculpaţilor şi a legăturii lor cu un partid care, într-un fel sau altul, a guvernat ţara timp de 10 ani, cât au durat cele două mandate ale lui traian Băsescu?  Pentru răspunde la aceste întrebări mai mult sau mai puţin retorice, am apelat la o ”voce de pe margine”, la avocatul Lucian Bolcaş (fost procuror), un reputat jurist care n-a fost implicat direct în acest proces. Acesta ne-a declarat (în exclusivitate): ”Hotărârea  pronunţată de Înalta Curte este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că este  un dosar pe care îl numim Microsoft fără Microsoft. Există mituiţi condamnaţi, dar nu există mituitori. Nu am îndrăznit să ne atingem de corupătorii care, evident, au un statut privilegiat în faţa organelor române de anchetă. În al doilea rând, această aplicare a pedepselor, fără să o comentez în raport de apărările pe care şi le-a făcut fiecare, apare ca neproporţională în raport cu prejudiciul. Or, nu acesta este prejudiciul, deci, faptele imputate nu au  gravitatea infracţională care sa necesite o condamnare corespunzătoare. Acesta ar fi un al doilea punct care creează probleme şi ridică semne de întrebare în acest dosar”.

”Întotdeauna, pedepsele  trebuie să fie proporţionale cu faptele”

Întrebat dacă pedepsele ar fi trebuit să fie mai mari, ţinând cont de pretinsul statut de dosar-etalon al anticorupţiei în cazul ”Microsoft”şi de presupusul exemplu care ar fi putut fi dat, ca în cazurile Năstase, Voiculescu şi altele, prin ”condamnări exemplare” (mai ales că în acest dosar s-a vorbit despre ”bani pentru partid” şi „bani pentru campania electorală”), avocatul Bolcaş spune: ”Aveţi dreptate, dar eu resping întotdeauna ideea dosarelor-exemplu. Nu poţi să te joci exemplificând cu viaţa şi libertatea oamenilor. Întotdeauna, pedepsele  trebuie să fie proporţionale cu faptele, de aceea am vorbit de faptele care s-au conturat în acest dosar. Este interesant, dacă încercăm să aplicăm proporţionalitatea acestor pedepse, să le raportăm la atitudinea pe care au avut-o aceştia: câţi dintre ei au denunţat şi câţi dintre ei nu au denunţat în cauză.  Şi din acest punct de vedere trebuie urmărit dosarul”.

”Care au fost beneficiile firmei Microsoft de pe urma acestor infracţiuni?”

În privința faptului că judecătorii au dispus confiscarea unor sume importante de la cei patru condamnaţi, avocatul Bolcaş mai precizează: ”Tocmai, această confiscare demonstrează ceea ce am spus înainte, adică un lucru care mă nedumereşte şi anume: dacă s-au confiscat sume importante de bani, atunci, fără a vorbi de un exemplu, pedepsele nu apar proporţionale cu gravitatea faptelor. Câteva milioane de euro care s-au vehiculat aici reprezintă bani mulţi pentru oameni simpli, mai ales într-o ţară de amărâţi ca a noastră”. Avocatul Bolcaş mai are o ultimă nedumerire: ”Care au fost beneficiile firmei Microsoft de pe urma acestor infracţiuni constatate de justiţia română şi cine le va stabili vreodată? Poate le vom afla sau poate nu le vom afla”.

Mai citeşte şi:

INFORMAŢIE-ŞOC de la DNA: "Dosarul EADS nu este la noi!". Vezi în ce ţară se desfăşoară acum ancheta

Prejudiciu MACRO, sentință SOFT: Cât de UȘOR pot SCĂPA greii afacerii "Microsoft"

ACHITAŢI "DE LUX"! Pescariu şi Florică scapă de acuzaţiile din... DOSARUL "MICROSOFT"

CUTREMUR în POLITICĂ! Udrea-INCULPATĂ sub control judiciar, Videanu-REŢINUT! La un an de la înfiinţarea partidului, şefa PMP a suflat în lumânări la DNA

Macovei loveşte dur: DNA să verifice de unde are Udrea 9 MILIOANE DE EURO!

”Nu am îndrăznit să ne atingem de corupătorii care, evident, au un statut privilegiat în faţa organelor române de anchetă.”, LUCIAN BOLCAŞ

Ti-a placut?

1405

afisari