-4°

București

ULTIMA ORA

POVESTEA IMPRESIONANTĂ a lui Mihai, SUPRAVIEȚUITORUL în SCAUN cu ROTILE din Colectiv: "Medicii spun că sunt singura victimă fără traume psihice"


Pentru oricine este o dramă să fie victima unui incendiu, însă pentru un adolescent aflat deja în scaunul cu rotile, aşa cum este Mihai Popescu, tragedia devine şi mai mare. Tânărul a fost salvat din vâlvătăi de cei doi prieteni care îl ajutaseră să ajungă la concert, iar acum se recuperează acasă, sub atenta îngrijire a părinţilor săi. Poate părea paradoxal, dar Mihai este mult mai puternic decât ne-am putea închipui şi de un optimism „contagios”.
L-am vizitat acasă pe Mihai (15 ani), adolescentul în scaun cu rotile care, din nefericire, se numără printre victimele incendiului din clubul Colectiv. Am avut surpriza să descoperim un tânăr optimist, curajos şi încrezător în faptul că se va face bine. Mihai este singurul copil al soţilor Popescu şi înseamnă totul pentru ei. Adolescentul suferă de parapareză spastică şi, de la vârsta de şase luni, viaţa lui s-a derulat mai mult prin spitale, sanatorii de recuperare şi un lung şir de ore de kinetoterapie.


L-au căutat printre cadavre
“Numai noi ştim cât ne-am chinuit cu el. Mihai este viaţa noastră. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a-l vindeca. L-am dus la cei mai renumiţi medici. Tot ce am avut am investit în recuperarea lui. După atâţia ani de terapii, deja se vedeau îmbunătăţiri pentru că Mihai reuşise să stea în picioare dacă era puţin sprijinit. Cerul s-a năruit peste noi în seara aceea de 30 octombrie. Îl ştiam la concert. Soţul meu îi dusese cu maşina pe el şi pe prietenul lui, Pavlos. Mihai mergea pentru prima oară la un concert şi era fericit. Mai ieşise în oraş cu prietenii, la film în mall, la petreceri, dar la un concert nu mai fusese. Numai soţul meu ştie ce a simţit în seara aceea, după incendiu, când a fost la Colectiv să-l caute pe băiat printre cadavre”, ne povesteşte mama lui Mihai despre seara fatidică.
“Nu mi-a fost frică”
Pe Mihai l-am găsi la el în cameră, în faţa computerului. Terminase ora de kinetoterapie şi tocmai plecase asistenta care îi schimbă pansamentele. “Nu prea simt dureri. Mă mai înţeapă mâinile, uneori, semn că îşi revin nervii. Nu mi-e greu să vorbesc despre seara aceea, despre cum am încercat să mă târăsc spre ieşire în timp ce eram călcat în picioare. Nu mi-a fost frică. Nicio clipă nu am crezut că voi muri. Eram sigur că voi reuşi să scap. La un moment dat, am simţit că sunt ridicat şi scos afară. Prietenii mei Pavlos şi Laur se întorseseră după mine. Practic, ei mi-au salvat viaţa pentru că singur mi-ar fi fost imposibil să scap de acolo. Am ajuns la Spitalul «Grigore Alexandrescu» cu arsuri pe 35% din corp. Eram foarte umflat - mi-a zis mama - şi abia mi se distingeau trăsăturile. În primele 20 de zile de internare îmi făceau anestezie generală când îmi schimbau pansamentele. Acum, după externare, merg la control o dată pe săptămână. Domnul profesor Dan Enescu, managerul Spitalului «Grigore Alexandrescu», mi-a spus că sunt un tip foarte optimist şi singurul pacient fără traume psihice. M-au bucurat vorbele dânsului. Îi datorez enorm şi dânsului, şi întregii echipe de medici, asistente şi infirmiere pentru cum m-au îngrijit”, spune Mihai.
Luna viitoare, din nou la şcoală
“Cu Pavlos sunt prieten de când aveam vreo patru ani. Cum eu ieşeam greu la joacă afară, Pavlos venea la mine acasă aproape zilnic. El este acum în clasa a IX-a, iar eu - în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr. 195. M-au sunat şi m-au vizitat colegii de şcoală, doamna dirigintă şi doamna directoare. Toţi mi-au fost alături şi m-au sprijinit. Unul dintre colegi stă în bloc cu mine şi mă vizitează foarte des. În rest, vorbim pe internet. Începând de luna viitoare sper că voi reveni la şcoală. Acum trebuie să mi se mai vindece mâinile. Pe braţe port nişte pansamente compresive, iar după ce-mi revin puţin la mâini, să pot băga degetele, voi folosi mănuşi compresive. Cu Pavlos nu am vorbit direct. Mama ţine legătura cu familia lui. M-am bucurat enorm că şi-a revenit şi că a putut face câţiva paşi singur. Este cel mai bun prieten al meu”, ne-a povestit tânărul.
“Mulţumesc lui Dumnezeu că trăieşte”
Orice mamă îşi poate imagina ce a simţit doamna Popescu în momentul în care a aflat despre incendiul izbucnit în clubul Colectiv, ştiind că fiul ei se află acolo. “În fiecare clipă îi mulţumesc lui Dumnezeu că Mihai al meu trăieşte. El este tot ce avem pe acest pământ, este sensul vieţii noastre. Din momentul tragediei, am fost mereu susţinuţi. Ne-au contactat fundaţii care ne-au oferit ajutor. Mereu aproape, Crucea Roşie etc., toţi ne sprijină cu tot ceea ce avem nevoie. Crema folosită atunci când doamna asistentă îl pansează pe Mihai o primim de la Spitalul «Grigore Alexandrescu». Singurul lucru important este ca el să se facă bine”, spune mama lui Mihai.
De doi ani face înot
Înainte de a suferi aceste arsuri, Mihai făcea înot, ceea ce îl ajuta mult în recuperarea motorie. “De doi ani primisem, din partea Primăriei Sectorului 3, un abonament gratuit la înot, la bazinul Liceului «Dante Alighieri». Mergeam de trei ori pe săptămână la înot şi făcusem progrese remarcabile. Imediat ce domnul profesor Enescu va considera că mâinile îmi sunt vindecate şi îşi va da acordul, voi relua orele de înot”, ne explică tânărul.
Cum îl puteţi ajuta
În afara ajutorului primit din partea unor fundaţii şi al tuturor oamenilor de bine, Mihai va primi şi 10.000 de lei din partea Primăriei Sectorului 3, ca urmare a unei decizii a Consiliului Local de a oferi ajutor tuturor victimelor din incendiul din Colectiv care locuiesc în acest sector. De asemenea, pentru Mihai Popescu se pot face donaţii şi în contul:
RO85BRDE410SV96962224100,
deschis la BRD, titular de cont Popescu Marian, tatăl lui Mihai.

“Cred că am rezistenţa la durere mai mare decât majoritatea oamenilor.”, Mihai Popescu
„Cu Pavlos nu am vorbit direct. Mama ţine legătura cu familia lui. M-am bucurat enorm că şi-a revenit şi că a putut face câţiva paşi singur. Este cel mai bun prieten al meu”, Mihai Popescu

Ti-a placut?

2849

afisari