27°

București

ULTIMA ORA

PRIMA VICTORIE a lui Mircea Diaconu în Parlamentul European: România va primi 3,5 milioane de euro pentru o păcăleală a ruşilor


Mircea Diaconu şi Renate Weber au convins Parlamentul European să acorde României 3,5 milioane de euro în urma unei ţepe în industria sârmei date de ruşi în urmă cu mai bine de doi ani la Câmpia Turzii şi la Târgovişte.


După numirea Corinei Creţu în funcţia de comisar european pentru politică regională, a venit o nouă veste bună din zona Strasbourg. Cu o documentare precisă şi discursuri convingătoare, Renate Weber şi Mircea Diaconu consideră că au reuşit să-i convingă pe membrii UE să acorde României o sumă importantă după ce ruşii de la Mechel au anunţat, în urmă cu trei ani, că vor investi sute de milioane de euro în industria sârmei, la Câmpia Turzii şi la Târgovişte. Însă, în locul dezvoltării, ruşii au recurs la concedieri masive. "Acum, la Strasbourg sunt voturi de plen, voturi pe buget. A fost un amendament, în comisia de employment, din care fac şi eu parte, şi unde am semnat şi am pledat pentru ca România să primească 3,5 milioane de euro ca un fel de compensaţie pentru oamenii care au rămas cu ochii în soare după ce nişte ruşi şi-au bătut joc de ei. E vorba de industria sârmei, la Câmpia Turzii şi la Târgovişte. Era un proiect mai vechi, de doi ani şi jumătate, dar care nu era făcut foarte bine, nu cu toate hârtiile. Am pledat cât am putut de convingător în comisie şi i-am convins pe oameni. Acum s-au cerut şi nişte explicaţii din partea statului român", ne-a declarat Mircea Diaconu.
Absent la votul final din cauza... ANI
Acest proiect va primi votul final miercuri, însă, în "ziua cea mare", Mircea Diaconu va fi nevoit să se afle în România. "Îmi pare nespus de rău că exact în acea zi nu pot fi aici pentru că trebuie să mă întorc în România la procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. (...) Abia a început. M-au dat în judecată să îmi desfiinţeze mandatul de aici. Ei continuă. Nu există nicio şansă să se mai schimbe ceva, doar dacă ţara e dementă. Dar eu nu cred chestia asta. Când au venit aici, au trimis o scrisoare, cerând Parlamentului European să nu mă valideze. Şi pentru că ăştia au îndrăznit să nu facă ce spun ei, au dat în judecată autoritatea electorală permanentă în contencios să îmi desfiinţeze mandatul. Vor să îmi desfiinţeze, practic, votul. În clipa în care un vot popular, dat în condiţii legale şi validat de autorităţile statului poate fi desfiinţat prin tertipuri d-astea, în clipa aia votezi degeaba. Arunci votul popular la coş... precum revenirea lui Băsescu în funcţie. Adică nu contează nici vot, nici legi, o rezolvăm noi cu portiţele noastre şi oamenii noştri", ne-a spus Mircea Diaconu.
"Eu nu voi spune nimic, îi las pe avocaţii mei în faza asta a procesului.", Mircea Diaconu
"Procesul ăsta nu îmi afectează activitatea la PE.", Mircea Diaconu

Ti-a placut?

12954

afisari