18°

București

ULTIMA ORA

Prof. dr. Monica Pop, vizitată de femeia căreia i-a salvat viaţa la cutremurul din 77


Catastrofa care a zguduit România pe 4 martie 1977 a făcut 1578 de victime, dintre care 1424 numai în Capitală şi a lăsat urme adânci în sufletul multor supravieţuitori. Astăzi am cunoscut un om special: o doamnă care, în aceea noapte, a stat şase ore sub dărâmături în blocul Scala.
În fiecare an, pe 4 martie, Ioana Ionescu îşi vizitează salvatorii. Niciodată, în ultimii 36 de ani, nu a lipsit de la întâlnirea cu medicii care în aceea noapte de groază au ştiut să fie oameni.


Din păcate, Dumnezeu i-a iubit atât de mult încât, de câţiva ani, dr. Nicolae Staicovici, dr. Mihai Ciuta şi dr. Radu Briciu, au plecat în cer. Aşa că vizita s-a mutat de la Floreasca la Spitalul de Oftalmologie. Dintre salvatori, Ioana o mai are alături doar pe prof. dr. Monica Pop. Au devenit prietene, le simţi apropiate, legate parcă prin nişte fire nevăzute.
„Auzeam cum cade blocul”
O femeie mică de statură, cochetă, cu voce şi privire blânde. Nimic nu trădează tragedia pe care a trăit-o pe când avea doar 25 de ani. Este atât de calmă şi zâmbitoare încât mă simt de parcă doamna Ionescu îmi povesteşte un film, nu o întâmplare groaznică din propria ei viaţă. „Pe 4 martie 1977 era o zi frumoasă precum cea de azi. Fusesem în oraş să-mi vizitez o prietenă şi m-am întors acasă, în blocul Scala, pe la ora 21.00. Peste câteva zile urma să mă mut. Îmi contractasem un apartament în Drumul Taberei. Eu locuiam la etajul 11 iar mătuşa mea la etajul 5. În seara aceea mă invitase să dorm la ea însă eu am trecut întâi pe acasă să-mi iau pijamaua. Eram sub duş când a început cutremurul. Mi-am tras halatul de baie pe mine şi am avut intenţia să fug spre uşă dar m-am speriat. Auzeam cum cade blocul. Pe culoar cineva striga . Mi-au rămas în minte imagini ca nişte flashuri. Mozaicul de pe jos din baie parcă fierbea. Apoi s-a stins lumina. Simţeam cum cad etajele”, ne-a povestit doamna Ioana Ionescu (61 ani), astăzi, în biroul Monicăi Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie. Venise cu şampanie, bomboane şi flori, aşa cum face din 77 încoace în fiecare an pe 4 martie. Este modul ei de a spune „mulţumesc” celor care i-au salvat viaţa.
„Am căzut de la etajul 11 la etajul 1 ”
„Am avut noroc că am rămas pe tocul de la uşă. Bucăţica aceea de lemn, de numai câţiva centimetri cred că a fost şansa mea. Am căzut de la etajul 11 la etajul 1. Practic blocul Scala a căzut ca un tort pe strada Rosetti. Şase ore am stat sub dărâmături. Am fost conştientă şi îmi părea rău că mor. În minte mi se derulau amintiri de când eram copil, elevă, imagini cu părinţii sau din liceu. Nu m-am gândit că mă va salva cineva. La un moment dat am auzit vocea vecinului care mai devreme ţipa pe hol . Era prins sub dărâmături şi striga . Când am auzit zgomote mi-am dat seama că armata l-a salvat pe el. Abia atunci am prins curaj şi am început să strig şi eu . Totuşi, am avut noroc că am fost sub cărămizi, nu sub planşeu. Am conştientizat că îmi curge sânge pe gură pentru că îi simţeam gustul sărat. Paradoxal dar nu mă durea nimic. La un moment dat am întrezărit o lumină de lanternă. Eu aveam un metru de moloz peste mine. M-au văzut greu. Însă nu mă puteau scoate uşor pentru că aveam picioarele prinse sub o grindă. M-au pus pe targă. Tremuram. Pierdusem, sânge şi eram în colaps. Mi-au dat nişte pastile. Calmante, probabil, şi m-a dus Salvarea la Spitalul Floreasca”, îşi aminteşte doamna Ionescu.
„M-am trezit pe 5 martie la Spitalul Militar”
Pe atunci studentă în anul IV la Medicină, imediat după cutremur a venit la Spitalul Floreasca să ofere ajutor. „Erau tărgi peste tot şi trupuri ciopârţite. Mi-o amintesc pe doamna profesor Pop printre răniţi. Le lua pulsul. Când a ajuns la mine a spus că pot fi salvată. M-au dus în sala de operaţii şi nu-mi amintesc decât o lumină obscură şi faptul că le-am cerut medicilor o doză mai mare de anestezie. M-am trezit pe 5 martie 1977 la Spitalul Militar, pe hol, pe o targă. Când am deschis ochii am văzut de jur împrejur doar răniţi şi mult sânge. Când m-au mutat în salon era lângă mine o doamnă care avea capul crăpat şi o coseau pe viu. Două luni am stat internată. Avusesem hemoragie internă”, povesteşte doamna Ionescu.
Ultimul pacient operat la Floreasca înainte de evacuare
„A fost o noapte groaznică. Spitalul Floreasca fusese grav afectat şi se evacua. Oana Ionescu a intrat în sala de operaţie la ora 03.00 şi a ieşit la ora 06.00. Avea tensiunea 6 şi s-a decis că are nevoie urgentă de intervenţie chirurgicală, altfel nu va supravieţui. Anestezist era dr. Radu Briciu şi a zis că va fi bine pentru că lui nu i-a murit pe masă niciun pacient. Pe la jumătatea operaţiei am auzit strigăte pe sală că trebuie evacuat urgent spitalul pentru că există risc de prăbuşire. Doctorul Staicovici era mâna a I-a şi mi-a zis să nu mă sperii că nu e nimic şi că vom trece cu bine. Şi nu am plecat până nu am terminat. Practic Oana Ionescu a fost ultimul pacient operat la Floreasca înainte de evacuare. Dimineaţă doctorul Staicovici m-a dus acasă, la mătuşa mea, să-mi anunţ familia că sunt bine, apoi eu am plecat la Spitalul Militar să ofer ajutor acolo”, ne-a povestit prof. dr. Monica Pop.
Mai rău ca în războiul din Coreea
„La Spitalul Militar am găsit aceeaşi nebunie ca la Floreasca. Răniţi pe holuri, drame. Îmi imantesc o imagine şocantă: au venit nişte soldaţi care ţineau de picioare trupurile unor bebeluşi morţi. Am văzut dezarticulaţii. Practic discolau mâinile sau picioarele oamenilor prinşi sub dărâmături pentru a-i putea scoate. Îmi amintesc că doctorul Şuteu, care fusese în războiul din Coreea, a zis că el nu a văzut niciodată aşa ceva. A fost greu. Orice student medicinist are temeri, nesiguranţă. Şi la mine sau la colegii mei au existat însă era situaţia de aşa natură că am fost nevoiţi să luăm decizii pe loc”, spune prof. dr. Monica Pop.

„Existau saloane unde căzuseră pereţii. Se vedea în stradă” - prof. dr. Monica Pop
„Auzeam cum mă caută soldaţii însă nu mai puteam striga pentru că mă apăsau cărămizile pe piept”- Ioana Ionescu
55 de secunde a adurat cutremurul de pe 4 martie 1977

Ti-a placut?

8027

afisari