18°

București

ULTIMA ORA

S-A ŢINUT DE CUVÂNT! Miron Cozma s-a întâlnit cu ambasadorul Venezuelei. ASCULTĂ APELUL citit de acesta şi vezi cărui LIDER AL LUMII îi este adresat


Aşa cum a promis, în urmă cu câteva zile, în ziarul "ring", revoluţionarul şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma, a fost prezent ieri, începând cu ora 11.00, la Ambasada Venezuelei pentru a preda Apelul cu cele 40 de semnături ale unor intelectuali români (avocaţi, medici, jurişti, politicieni) adresat preşedintelui SUA, Barack Obama.
Revoluţionarul român s-a întâlnit ieri cu Excelenţa Sa Victor R. Carazo, ambasadorul Venezuelei la Bucureşti, căruia i-a predat şi un apel adresat direct liderului SUA şi semnat... Miron Cozma. "În acest apel semnat de mine spun, printre altele: «Domnule preşedinte Barack Obama, noi, reprezentanţi ai mişcărilor sociale din întreaga lume, am aflat cu mirare şi indignare cum, la data de 9 martie 2015, aţi decretat stare de urgenţă naţională în ţara dvs. pentru a confrunta Venezuela şi a o cataloga ca fiind o ameninţare neobişnuită şi extraordinară a politicii externe a SUA. Acest decret constituie un act de agresiune care încalcă dreptul internaţional şi reprezintă cea mai gravă încercare de a schimba voinţa democratică a poporului venezuelean. Noi credem, de asemenea, că decretul dvs. pune în pericol pacea pe continent. (...) Dvs., domnule preşedinte Obama, sunteţi cel care vă izolaţi ţara convertind-o ca un adevărat stat care fuge de lege. (...) Venezuela poate să fie neobişnuită şi extraordinară, dar dvs., domnule preşedinte Obama, sunteţi o ameninţare pentru democraţia, pacea şi justiţia în America Latină»", ne-a declarat, ieri, Miron Cozma, a cărui voce, citind apelul, o puteţi asculta AICI.

Cozma a mai depus la Ambasada Venezuelei mai multe exemplare din ziarul "ring", în care a apărut un interviu cu domnia sa, în speranţa că măcar unul va ajunge pe masa preşedintelui Obama.

Ti-a placut?

1507

afisari