18°

București

ULTIMA ORA

Teamă de problema sânilor lăsați în timpul sarcinii? Iată cum putem preveni acest lucru


Orice femeie ştie că naşterea şi alăptarea pot afecta negativ forma şi fermitatea sânilor.

De la factori genetici şi până la purtarea unor sutiene neadecvate, cauzele lăsării sânilor sunt numeroase şi nu de puţine ori ignorate.
Noi vă enumerăm câteva dintre cele mai frecvente dintre cauze ale lăsării sânilor:
– factorii genetici, precum calitatea pielii – unele femei au o piele mai fermă decât altele.
– sarcinile şi alăptarea influenţează mult atât pielea sânilor, cât şi forma şi greutatea acestora
– oscilaţiile în greutate
– mărirea sânilor cu ajutorul unui implant de silicon
– modificările hormonale
– vârsta
– purtarea sutienelor inadecvate

Cum previn lăsarea sânilor în timpul sarcinii?

În primul rând, evitaţi oscilaţiile bruşte în greutate şi încercaţi să vă menţineţi o greutate corporală constantă. Apoi, pe toată perioada cât sunteţi însărcinată mâncaţi sănătos şi faceţi exerciţii fizice regulate astfel încât să nu luaţi foarte multe kilograme în plus.
Reduceţi pe cât posibil expunerea la soare şi la ultraviolete deoarece acestea pot afecta considerabil pielea sânului, făcând-o din ce în ce mai puţin elastică, determinând ulterior „prăbuşirea” lor.
„Alegerea sutienului este la fel de importantă în prevenirea lăsării sânilor, aşa că vă recomand să purtaţi doar sutiene ergonomice, potrivite formei şi mărimii sânilor”, ne sfătuieşte chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos.
Pentru corectarea efectului de „sâni lăsaţi”, cea mai bună soluţie este ridicarea acestora cu ajutorul mastopexiei.

 

Ti-a placut?

3765

afisari