18°

București

ULTIMA ORA

BOMBA JUSTIŢIARĂ A ZILEI! Fost subordonat al procurorului Iacob, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA. Vezi de ce inculpatul are LEGĂTURĂ CU CAZUL „ELODIA”


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ceort Cătălin Nicolae, la data faptei procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Procurorul acuzat de această gravă faptă de corupţie a fost, la un moment dat, directorul INEC, respectiv şeful experţilor criminalişti pe ţară, detașat acolo, din subordinea renumitului procuror Marius Iacob, acum numărul doi în DNA, chiar în timpul anchetei din dosarul  „Elodia”, una dintre cele mai controversate afaceri judiciare din istoria recentă a justiţiei din România.

Potrivit unui comunicat DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, a pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului. Acești bani au fost pretinși de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluții favorabile față de martor în cauza respectivă. La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Ex-poliţistul Cioacă: „Domnul procuror Marius Iacob a avut grijă să-şi numească subordonaţii în locurile cheie”

Mai puţini ştiu sau îşi aduc aminte că numele procurorului Ceort Cătălin a apărut într-un document publicat în exclusivitate de ziarulring.ro care conţinea plângerea făcută de fostul poliţist Cristian Cioacă la CEDO. La pagina 6 a documentului (capitolul „Expunerea faptelor”), printre altele, se spune: „După ce a fost pus sub acuzare reclamantul, domnul procuror Marius Iacob a avut grijă să-şi numească subordonaţii în locurile cheie pentru obţinerea probelor. Astfel, deşi Institutul Naţional de Expertiză (INEC) era un organism tehnic, compus din specialişti-experţi criminalişti în diverse materii, subordonatul procurorului Iacob, respectiv procurorul Ceort Cătălin, a fost desemnat şef al INEC. Pe durata mandatului acestui procuror la INEC, s-au efectuat rapoartele de constatare şi expertizele ce au stat la baza  arestării şi, implicit, a condamnării sale (n.r. - condamnarea lui Cioacă, fără probe directe, pentru presupusa moarte, în august 2007, a Elodiei Ghinescu, al cărui cadavru  nu a fost găsit nici până azi). Aceste rapoarte pretins ştiinţifice au...”. Citiţi aici  documentul  publicat de „ring” în exclusivitate, în care apar toate referirile făcute de Cioacă la procurorii Ceort şi Iacob. Şi nu numai atât.

Mai citeşte şi:

DOCUMENT-INCENDIAR! "Domnul procuror MARIUS IACOB A AVUT GRIJĂ să-şi numească subordonaţii ÎN LOCURILE CHEIE pentru obţinerea probelor". "Procurorul Elodiei", RECLAMAT DE CIOACĂ LA... CEDO

Ti-a placut?

524

afisari