-4°

București

ULTIMA ORA

ŞANSĂ UNICĂ de colaborare pentru artiştii români! Julio Iglesias: "Vor fi şi SURPRIZE, dar prefer să păstrez SUSPANSUL"


Va reveni în România pentru a susţine un nou concert pe 22 iulie la Bucureşti şi altele în ţară. Julio Iglesias a acordat un interviu ziarului „ring” în care dezvăluie câteva dintre amintirile sale legate de România, dar şi detalii despre familia sa.


Veţi reveni în România pentru un nou turneu. Care sunt noutăţile pe care le veţi aduce publicului?
Sunt nerăbdător să mă întorc în România pentru că fiecare întâlnire cu publicul este caldă. Voi cânta ceea ce oamenii îmi vor cere, piese care, de-a lungul anilor, mi-au adus bucuria de a simţi că spectatorii se emoţionează la auzul lor. Vor fi şi câteva surprize, dar aş prefera să păstrăm suspansul.
Ce v-a impresionat în ţara noastră când aţi fost ultima dată? Dar prima dată când aţi urcat pe scena "Cerbului de Aur"?
Am avut ocazia să cânt în Romania, mai precis la Bucureşti, doi ani la rând, în 2012 şi 2013, şi de fiecare dată am observat o schimbare în bine. Oraşul are multe clădiri frumoase, care au început să fie restaurate şi puse cu adevărat în valoare. Aveţi cu ce vă mândri. De fiecare dată când vin, sunt impresionat în primul rând de căldura sufletească a oamenilor. Ca latini, avem multe trăsături comune şi asta se simte încă de la primul contact cu publicul. Legat de "Cerbul de Aur" din 1969, îmi aduc aminte că mi-a plăcut mult Braşovul, deşi era foarte frig, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie, care nu eram obişnuit cu iernile de aici. Alte oraşe româneşti de care îmi aduc aminte cu drag sunt Sibiu, Cluj, Timişoara, Constanţa…
"România are multe voci de excepţie"
Ce părere aveţi de faptul că la noi, în România, nu se mai organizează "Cerbul de Aur", din lipsa banilor? Consideraţi că ar trebui făcute eforturi în acest sens?
"Cerbul de Aur" este un festival internaţional cu tradiţie. Este, într-adevăr, păcat că nu se mai poate organiza din motive financiare. Din păcate, lipsa banilor afectează inclusiv domeniul cultural.
Cu ce artist român aţi accepta să cântaţi în duet?
Până acum, recunosc, nu m-am gândit la această posibilitate, dar sunt deschis propunerilor. Ştiu că România are multe voci de excepţie.
În anul 1970 aţi reprezentat Spania la Eurovision. V-a mai tentat de atunci să participaţi?
A fost o onoare să fiu desemnat reprezentantul ţării mele la Eurovision. Îmi amintesc că am avut mari emoţii. Eram la început de carieră… Nu am câştigat, dar am avut bucuria de a afla că piesa "Gwendolyne", cu care am participat şi care îi era dedicată unei iubiri neîmplinite din tinereţe, a fost cel mai difuzat cântec la posturile de radio, în acel an.
Ce artist de la Eurovison v-a impresionat până acum?
ABBA, Celine Dion.
Aţi cochetat şi cu fotbalul... Aveţi vreun regret că nu aţi continuat? (dacă nu ar fi avut loc acel accident) Ce amintiri vă leagă de acest sport?
Viaţa a fost foarte generoasă cu mine; nu ar fi just să am regrete. După accidentul de trafic de la 20 de ani, am avut şansa de a mă recupera, după un an şi jumătate în care nu mi-am simţit picioarele deloc. Este adevărat, n-am mai putut reveni la echipa de juniori a lui Real Madrid, dar am fost norocos să descopăr muzica şi ea a devenit viaţa mea. Nu regret nimic.
Ce părere aveţi de excluderea Spaniei de la Campionatul Mondial?
Trebuie să învăţăm din greşeli şi să mergem mai departe. Este greu să fii cel mai bun, dar este şi mai greu să te menţii acolo, odată ajuns în top.
"Miranda este dragostea vieţii mele"
Aveţi opt copii. V-aţi mai dori vreunul? Aveţi timp pentru fiecare în parte? I-aţi îndrumat în alegerea carierei lor?
Am fost binecuvântat cu opt copii sănătoşi şi de care sunt mândru. Dacă îmi mai doresc unul? Eu zic s-o întrebaţi, mai bine, pe soţia mea. (Râde.) Cei trei copii mari, din prima căsătorie, sunt deja de mult pe picioarele lor, au demonstrat că ştiu să lupte pentru ce îşi doresc în viaţă şi mă bucur să îi văd fericiţi. Din păcate, nu am avut foarte mult timp pentru ei, când erau mici, fiindcă eram mai mereu în turnee… Acum, cu cei cinci copii pe care îi am cu soţia mea, Miranda, fac tot posibilul să îmi organizez concertele în aşa fel încât să petrecem cât mai mult timp împreună. Legat de ultima întrebare, nu-mi prea place să dau sfaturi. Le-am spus tuturor că îi voi sprijini indiferent de drumul pe care-l vor urma în viaţă. Ca părinte, poate ţi-ar plăcea ca fiii tăi să aibă o anumită profesie, dar, de fapt, cel mai important este să le laşi libertatea de a alege.


Spuneaţi că nu vă plac vacanţele. De ce? Cum obişnuiţi să vă relaxaţi? Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Timp liber? Care timp liber? (Râde) Acum suntem în plin turneu şi, simultan, lucrez la un album nou. Când ajungi la o anumită vârstă, ţi se pare că timpul zboară atât de repede, încât şi dacă ziua ar avea 48 de ore, tot puţine ţi s-ar părea. Momentele de relaxare sunt acasă, cu familia. Luăm masa împreună, înotăm, povestim...
Cum reuşiţi să vă menţineţi în formă?
Având o motivaţie puternică. Atunci când ştii că urmează să apari pe scenă în faţa a mii de spectatori, ei sunt motivaţia necesară pentru a fi în formă.
Cum este relaţia cu soţia dvs.? Cum o răsfăţaţi?
Miranda şi cu mine suntem împreună de 23 de ani, dar ne-am căsătorit acum patru ani, pentru că am vrut ca Miguel, Rodrigo, Victoria, Cristina şi Guillermo, copiii noştri, să fie suficient de mari încât să înţeleagă semnificaţia momentului. Miranda este dragostea vieţii mele, femeia care îmi este mereu alături, la bine şi la greu, mă înţelege fără cuvinte, mă adoră şi o ador. Cred că o privire plină de dragoste, un zambet, un "te iubesc" spus aşa, fără o ocazie anume" fac mai mult decât orice dar.


Ce alte pasiuni mai aveţi în afară de muzică şi fotbal?
Viaţa însăşi.
"Cel mai frumos compliment este faptul că oamenii vin să mă asculte chiar şi după 45 de ani de carieră. Este cea mai emoţionantă dovadă de iubire şi le sunt profund recunoscător.", JULIO IGLESIAS
"Real Madrid a rămas echipa mea de suflet. Nu ratez niciun meci de-al lor", JULIO IGLESIAS

Ti-a placut?

14653

afisari