18°

București

ULTIMA ORA

Cristina Cioran a PLÂNS la gala Asociaţiei Gladiator! Şi-a amintit de DISPARIŢIA unei persoane FOARTE DRAGI


Pe 11 decembrie cascadorul Szobi Cseh ar fi împlinit 72 de ani, dar din păcate el s-a alăturat stelelor din ceruri mult prea devreme. Ultimii ani din viaţă i-a dedicat proiectului său de suflet, Asociaţia Gladiator. Aseară, chiar de ziua sa, familia, prietenii şi cunoscuţii au organizat un eveniment de care Szobi ar fi fost mândru. A fost prima ediţie a evenimentului anual "Visul lui Szobi merge mai departe".
Printre cei care au participat s-au aflat mari personalităţi ale sportului şi ale lumii culturale. Gică Hagi a venit însoţit de soţie şi copii pentru a susţine un proiect de suflet, acela de a ajuta "copiii nimănui". Alături de fiul lui Szobi, Arpad, au mai fost printre alţii actorii Dorel Vişan, Crina Matei şi Cristina Cioran, gazda evenimentului. Fiul cascadorului şi Cristina Cioran au vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro despre importanţa acestui proiect.
Cristina Cioran, GOALĂ de dragul ARTEI! Până la urmă S-A DEZBRĂCAT!

"ESTE CEVA EXTRAORDINAR SĂ-I DĂRUIEŞTI UNUI COPIL ŞANSA UNEI VIEŢI MAI BUNE"
În anul 2005, Szobi Cseh a pornit programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile. Trei ani mai târziu a dezvoltat programul-metodă pentru copii cu handicap psihic şi fizic sever. Ambele programe sunt bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante. După moartea lui, fiul acestuia a preluat frâiele asociaţiei Gladiator şi încearcă să ducă mai departe visul tatălui său."Dorinţa tatălui meu era ca acest proiect să devină unul naţional. Iniţial nu am ştiut în ce m-am băgat. Acest proiect implică foarte multe lucruri, dar l-am continuat pentru că am văzut care este potenţialul proiectului. Tata era un luptător. Nicodată nu m-a rugat să-i continui munca la Asociaţia Gladiator, nici măcar o discuţie despre ce se va întâmpla după moartea lui. Aşa am simţit eu, m-am implicat şi a început să-mi placă enorm. Este ceva extraordinar să-i dăruieşti unui copil ceea ce îşi doreşte, şansa unei vieţi mai bune. Este cu totul altceva decât să dai cinci lei la semafor. În doar trei luni am reuşit să ajungem de la 6 copii la 98, plus cei cu handicap", a declarat Arpad Cseh.

"MUNCA M-A AJUTAT SĂ TREC PESTE DUREREA PIERDERII TATĂLUI MEU"
Pe 1 august în acest an, Szobi Cseh a făcut cea mai grea şi dureroasă cascadori în faţa familiei şi a prietenilor. S-a stins în urma unei cumplite boli. Dispariţia sa a lăsat urme adânci în sufletul tuturor, dar mai ales a fiului său, Arpad. Implicarea în proiectul Gladiator l-a ajutat pe acesta să treacă peste perioada grea. "Au trecut aproape şase luni de la moartea tatălui mei şi munca m-a ajutat enorm să trec peste această perioadă grea. Dacă nu munceam la acest proiect cu siguranţă aş fi intrat în depresie, m-aş fi gândit la el permanent. Pentru acest proiect m-am lăsat de serviciu din luna martie a acestui an, mi-am vândut şi maşina. Am investit bani în acest proiect, mai mult, am încercat să păstrez cât mai mulţi câini comunitari pe care i-a strâns tatăl meu", a mai adăugat Arpad Cseh.

"CEL MAI MARE HANDICAP AL UNEI SOCIETĂŢI ESTE NEPĂSAREA"
Gazda evenimentului "Visul lui Szobi merge mai departe" a fost actriţa şi prezentatoarea TV, Cristina Cioran. Ea a vorbit despre marile dorinţe ale lui Szobi privind proiectul său de suflet. "Vorbim de un eveniment de responsabilizare socială şi de conştientizare. Arpad, fiul lui Szobi Cseh, îşi doreşte foare tare să continue acest program şi în alte sectoare ale Capitalei şi, de ce nu, pe plan naţional. Ne-ar plăcea ca oamenii să ştie că destinul unui om nu s-a terminat degeaba şi cât a luptat Szobi, 10 ani pentru acest proiect, nu s-a luptat degeaba. Asociaţia Gladiator are două componente: programul Galadiator care se adresează copiilor fără familie, avem câţiva din centrele de plasament ale sectorului 3, iar cea de-a doua componentă îi cuprinde pe copiii cu dizabilităţi fizice, psihice, emoţionale majore. Programul îi ajută în deprinderea motricităţii, pe plan sportiv, dar şi mental. Terapia prin sport îi învaţă să comunice mai uşor. Am văzut copii care au învăţat să zâmbească în urma acestor terapii. Szobi a spus că << cel mai mare handicap al unei societăţi este nepăsarea >>
.

"CÂND L-AM CUNOCUT PE SZOBI L-AM SIMŢT CA PE UN TATĂ"
Cristina şi-a adus aminte de momentul când l-a cunoscut pe Szobi Cseh. În clipele când vorbea de acest lucru, actriţei i-au dat lacrimile. Szobi i-a adus aminte de o persoană dargă pe care a pierdut-o mult prea devreme. "Când l-am cunoscut pe Szobi l-am simţit ca pe un tată, era protector. Eu mi-am pierdut tatăl la 18 ani...Când auzi un om că vorbeşte cu atâta pasiune de copiii aceştia care n-au avut norocul să aibă o prăjitură la masă o mamă care să le spună << te iubesc >>. Numai lucrul acesta este ucigător. Am aflat de acest program prin 2006 când Sobi a venit în emisiunea mea şi a vorbit de Asociaţia Gladiator. Am regretat fantastic că nu mi-am luat la revedere de la Szobi Cseh. Din nefericire, ne părăsesc oameni foarte importanţi, înainte de vreme, şi ne dăm seama după ce i-am pierdut că nu am apucat să le spunem ceea ce simţeam sau să fim alături de ei atunci când aveau nevoie. Singurul lucru pe care-l putem face acum este să le ducem visurile mai departe", a încheiat Cristina Cioran.
MAI CITEŞTE: Cristina Cioran are o PASIUNE COSTISITOARE! "Toţi BANII pe care i-am CÂŞTIGAT sunt în DULAP"

Ti-a placut?

3308

afisari