13°

București

ULTIMA ORA

Delia dă lovitura: 28.000 € în două seri cu „Deliria”


Au trecut anii când dintre artiştii autohtoni doar Ştefan Bănică umplea Sala Palatului. În prezent, Delia are nevoie de cea mai mare scenă a ţării pentru două seri, pe 2 şi 3 aprilie, pentru a-şi aduna cei peste 8.000 de fani dispuşi să plătească pentru a o vedea într-un megashow live. Biletele se vând rapid, iar încasările sunt estimate la aproximativ 28.000 de euro.

Pentru prima seară a concertului „Welcome to Deliria”, mai sunt disponibile doar 34 de bilete la câteva categorii (14 la VIP - 300 de lei, 5 la 180 de lei, 5 la 90 de lei şi 10 la 70 de lei). Pe 3 aprilie însă, există încă bilete la vânzare din toate categoriile, dar acestea se epuizează rapid datorită posibilităţii de achiziţionare şi de plată on-line pe bilete.ro şi eventim.ro. Încasările totale estimate din vânzarea biletelor pentru cele două concerte ajung la aproximativ 28.000 de euro. Suma include însă, pe lângă onorariul artistei, chiria sălii şi cheltuielile pentru producţia spectacolului.

Foto: infomusic.ro

Fanii VIP vor petrece alături de vedetă

Admiratorii care vor plăti 300 de lei nu doar că o vor vedea mai bine pe Delia, ci vor avea şi alte beneficii incluse. Pentru că au achiziţionat biletul la categoria VIP, vor primi o invitaţie la petrecerea de după concert şi discul cu noul album. „«Welcome to Deliria» e un show în universul nebun al imaginaţiei mele. Un show în care totul e permis, publicul va fi purtat într-un spectacol ireal, locul unde regulile de zi cu zi nu mai există. Deliria e un tărâm cu totul special, practic e parte din mintea, imaginaţia şi visele mele. Într-un fel... e real! Cu siguranţă, oamenii vor pleca cu o stare de bine şi de frumos”, declară Delia despre ce se va întâmpla la Sala Palatului. Pe scenă vor urca şi mulţi invitaţi-surpriză dintre artiştii care au colaborat cu Delia în ultimii ani.

Anul trecut a cântat cu casa închisă

Succesul din 2015 a făcut să fie anul Deliei. „Pe aripi de vânt” a fost prima piesă care a staţionat 21 de săptămâni pe prima poziţie în Media Forest, iar „Cum ne noi”, alături de Carla’s Dreams, a depăşit recorduri inimaginabile. A fost prima melodie în limba română care a depăşit 10 milioane de vizualizări pe YouTube în mai puţin de o lună şi a fost declarată, recent, cea mai vizualizată din România în acest an, cu peste 33 de milioane de accesări. „Da, mamă” a schimbat industria muzicală, fiind considerată cea mai îndrăzneaţă piesă din ultimii ani, generând aproape 29 de milioane de vizualizări în doar cinci luni de la apariţie. Anul trecut, concertul „Pe aripi de vânt” (13 martie 2015) a avut o producţie de peste 200 de oameni care au lucrat neîncetat trei luni şi au fost folosite 100 de costume,  pregătirile şi repetiţiile au însumat sute de ore.

Pe locul 13 în topul Facebook

Facebrands.ro a numărat fanii virtuali ai artiştilor, iar Delia se află pe locul 13, în ascensiune, cu peste 1.850.000 de fani pe Facebook. Înaintea ei sunt INNA, Akcent, Alexandra Stan, Smiley, Antonia, Andra, Connect-R, Andreea Bălan, Elena Gheorghe, Edward Maya, Alice şi Lora. Delia e urmată de Andreea Bănică, Alex Velea, Anda Adam şi Horia Brenciu.

Ti-a placut?

919

afisari