26°

București

ULTIMA ORA

Misha lui Connect-R , DECLARAŢII INCENDIARE în PRAG de NUNTĂ : "Cineva vrea să ne STRICE nunta!"


Petrecere cu tematică gipsy, ospătari îmbrăcaţi în straie ţigăneşti, tradiţii aparte şi doi miri care vor avea grijă să strălucească pentru invitaţii lor. "Nu am neapărat emoţii, dar îmi doresc ca totul să iasă perfect. O să ţin cont şi de superstiţii", a mărturisit Misha pentru "ring".


Duminică, 21 septembrie, la Biserica "Bucur Ciobanul", din Capitală, vor avea loc cununia religioasă dintre Misha şi Connect-R, apoi petrecerea la Ambasad`or, în Otopeni. Aflată la o şedinţă foto înainte de nuntă, ieri, soţia artistului a dezvăluit, pentru "ring", că îşi doreşte ca totul să iasă perfect. "O să am grijă să am la mine ceva vechi şi m-am gândit la o agrafă, ceva de împrumut şi ceva albastru, care poate fi o jartieră, iar ceva nou deja am", a declarat Misha. Întrebată dacă îl va călca pe picior pe artist, aşa cum este obicieiul, aceasta a spus că va încerca să facă şi asta.


Nu s-a simţit trădată
În privinţa fotografiilor apărute cu Connect-R la Constanţa împreună cu acele domnişoare, care păreau să le umbrească liniştea conjugală, Misha a lămurit situaţia. "Nu am avut ce să discut despre ceva ce nu s-a întâmplat. Noi ştiam dinainte că cineva vrea să ne strice nunta. Dacă ar fi fost ceva, probabil nu mai vorbeam acum de nuntă", a spus hotărâtă Misha, care ne-a dezvăluit că abia aşteaptă să vadă şi cum va fi amenajat localul, petrecerea de nuntă fiind cu tematică. Connect-R, în schimb, e aproape gata de petrecere. "Mi-am luat un costum care a costat vreo șapte milioane. E foarte frumos, doar că nu e foarte scump. Rochia de mireasă nu am văzut-o, aşa e tradiţia. Noi am fi vrut o nuntă unde să ne ştie doar cerul şi Dumnezeu, dar asta-i rânduiala. O să fie o nuntă cu temă: moldovenii şi ţiganii. La intrare nu vom servi invitaţii cu pişcoturi şi şampanie. O să avem prăjeală ţigănească cu mămăligă şi shoturi de votcă rusească. Meniul va fi românesc", a declarat presei Connect-R.
350 de invitaţi
În timp ce cununia civilă a celor doi a avut loc anul trecut, pe 24 iulie, pe terasa unui club din Capitală, petrecerea fiind într-un cadru restrâns, de această dată sunt aşteptaţi aproximativ 350 de invitaţi. Buna dispoziţie va fi asigurată de naşul Pepe, care a făcut şi texte special pentru acest eveniment, dar şi de Clejani şi Adi Minune.
"Va fi o rochie tip sirenă. Va fi simplă şi elegantă. Rochia va fi creată de Vanda Vlasov, iar fetiţa va avea o rochiţă asemănătoare cu a mea. Nu vreau să fie ceva pompos.", MISHA
"Am făcut un program personalizat pentru finul meu şi îmi doresc ca toată lumea să se distreze.", PEPE

Ti-a placut?

5487

afisari