34°

București

ULTIMA ORA

MOTIVUL INCREDIBIL pentru care Andreea Esca crede că are RIDURI


Invitată la evenimentul de prezentare a unei noi game de produse cosmetice pe bază de ulei organic din flori de mac, ştirista ProTV Andreea Esca a dezvăluit, pentru „ring”, că își îngrijește tenul în limita timpului liber disponibil, chiar dacă și-ar fi dorit să îl mai... răsfețe din când în când.

Familia, emisiunea de la Europa FM, ştirile, dar şi alte proiecte în care este implicată îi răpesc Andreei Esca timpul alocat răsfăţului. Cu toate acestea, este fericită şi nu ar schimba nimic din viaţa sa. Vedeta a dezvăluit, pentru “ring”, singura problemă care îi dă bătăi de cap: ridurile. “Folosesc şi produse cosmetice româneşti, şi străine, nu ţin cont. Depinde de perioadă. Nu sunt fidelă unui brand, le schimb destul de des. Nu am timp de răsfăţ acasă, cum ar fi aplicarea unor măşti cosmetice, dar, din când în când, mai primesc de la diverse branduri minimăşti doar pentru contur de ochi şi le aplic, pentru că am suficiente riduri în jurul ochilor, asta pentru că râd foarte mult, şi măcar de astea să mă ocup”, ne-a spus Andreea Esca.

„Nu m-am gândit niciodată la vreo schimbare”

În privinţa coafurii pe care o afişează din 1995, când a spus pentru prima dată “Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti!”, Andreea Esca ne-a mărturisit că nu şi-a pus niciodată problema unei schimbări, fiind mulţumită atât ea, cât şi conducerea postului unde lucrează de lookul pe care îl abordează. În plus, coafura a devenit deja un brand la care nu e dispusă să renunţe. „Nu m-am gândit niciodată la vreo schimbare. Sunt foarte mulţumită de coafura mea şi deocamdată nu se pune problema şi nici nu mi s-a propus vreodată vreo schimbare. Se pare că toată lumea e mulţumită”, ne-a mai spus Andreea Esca. Știrista a ales această tunsoare după ce, înainte de a veni la ProTV, a avut părul lung foarte mult timp, fiindu-i sugerată în urma unui stagiu de pregătire la CNN.

Româncele sunt renumite pentru frumuseţea lor

Lansarea oficială a noilor produse cosmetice la care a luat parte ştirista ProTV s-a desfășurat în cadrul unei expoziţii care a adus un omagiu frumuseţii. „Româncele sunt renumite în lume pentru frumuseţea lor, iar noi le iubim cel mai mult – cei care le vedem zi de zi, le cunoaştem expresiile, bucuriile şi tristeţile. Datorită compușilor benefici ce acționează activ asupra pielii, lăsând-o catifelată şi hidratată, noua gamă Gerovital Plant este creată special pentru menţinerea frumuseţii femeilor”, au spus reprezentanţii firmei de produse cosmetice.

Foto: reginele.ro

 

 

Ti-a placut?

710

afisari