18°

București

ULTIMA ORA

Simona Gherghe: "Voi vopsi câteva ouă, ca să le luăm cu noi în vacanţă"


A început numărătoarea inversă până la sărbătoarea Învierii, iar vedetele au dezvăluit, pentru "ring", care sunt planurile lor pentru această minivacanţă...


Prezentatoarea emisiunii "Acces direct", de la Antena 1, va merge împreună cu iubitul ei într-o vacanţă în Italia. "De Paşte, am ales să plecăm într-o scurtă vacanţă. Zilele libere sunt atât de rare, încât profităm de fiecare moment să mai descoperim locuri frumoase din lumea asta. Vom merge în Sorrento. Mi-am dorit de mult să văd Coasta Amalfitană şi iată că acum s-a ivit această oportunitate. Aşa că va fi o sărbătoare în stil... italian. Aşadar, anul acesta nu o să gătesc, însă, de îndată ce ne întoarcem, vor veni părinţii mei cu toate bunătăţile. Mama găteşte senzaţional şi abia aştept să gust preparatele ei. Dar voi vopsi câteva ouă, ca să le luăm cu noi în vacanţă, să ciocnim în Noaptea de Înviere. Am şi un obicei pe care îl păstrez şi acum: în dimineaţa de Paşte, mă spăl pe faţă cu apa dintr-o cană în care pun un ou roşu şi un bănuţ. Se spune că, dacă faci asta, vei fi roşu în obraji tot anul, deci sănătos, şi bănuţul probabil că înseamnă prosperitate", a mărturisit Simona Gherghe.
De Florii a cântat în biserică, de Paşte va sta acasă
Pentru că de Florii a cântat în două biserici din Târgu Mureş, ortodoxă şi greco-catolică, de Paştele ortodox, Marcel Pavel şi-a propus să stea acasă, în sânul familiei, unde se va bucura de bucatele tradiţionale. "Ca de obicei, Paştele îl petrec în familie, acasă. Copiii se vor răspândi… Richard, băiatul cel mare, va merge, ca în fiecare an, la mama mea, la Câmpulung Muscel, iar Sasha va sta cu noi, măcar câteva ore. Mama ne trimite sarmale făcute de ea, ca în fiecare an, iar cozonacii cu nucă şi cacao vor veni de la cineva de la Suceava. Ouăle le va vopsi soţia mea, Violeta, dar o voi ajuta şi eu", a declarat Marcel Pavel.


"Bunica m-a învăţat că Paştele înseamnă mai mult decât mielul de la masă"
Prezentatorul emisiunii "Next Star", de la Antena 1, Dan Negru, va petrece alături de familie. "Voi petrece Paştele fie la Timişoara, fie la Bucureşti. De fapt, acasă e acolo unde sunt toţi ai mei. Bunica m-a învăţat că Paştele însemană mai mult decât mielul de la masa de duminică. Dar şi că Paştele se pregăteşte din vreme, aşa că încă merg la Denii, la biserică, sau caut să-i vorbesc mai puţin de rău pe ceilalţi săptămâna asta", ne-a spus Dan Negru.


Smiley sărbătoreşte la Piteşti
Gazda show-ului "Românii au talent" va lua o pauză de la proiectele profesionale pentru a merge acasă la Piteşti, unde va petrece alături de familie şi de prieteni, aşa cum face în fiecare an. Gustul mâncării pregătite de mama lui nu se compară cu nimic altceva, iar în asta constă şi farmecul sărbătorilor alături de cei dragi. Orice sărbătoare împreună cu rudele este de nepreţuit, de aceea artistul renunţă la orice alt proiect pentru a petrece aşa cum se cuvine cu familia şi cu prietenii. "Paşte fericit, tuturor! Să aveţi parte de sărbători frumoase, alături de toţi oamenii dragi din viaţa voastră", le urează Smiley tuturor românilor.


"Nu există Sărbătoare de Paşte în care să nu prepar bucate tradiţionale. Anul acesta fac un cozonac mai special pentru că vom merge împreună la părinţii lui Tavi. Vom petrece acolo, vom merge cu toţii să luăm Lumină în Noaptea de Înviere", GABRIELA CRISTEA
"De Paşte, vom profita de zilele libere pe care le avem pentru a ne odihni şi încărca bateriile. Vom fi acasă, alături de familie, dar plănuim şi câteva zile de relaxare undeva la munte, cu fetele", DENISA TĂNASE, Bambi

Ti-a placut?

1107

afisari