28°

București

ULTIMA ORA

Un preot SARE în APĂRAREA lui Borcea: "Nimeni nu are dreptul să-l JUDECE! Un copil este o binecuvântare!"


Criticat de unii, apreciat de alţii şi înţeles de Biserica Ortodoxă Română... asta se poate spune despre Cristi Borcea după „telenovela” în care s-a transformat viaţa sa. Un preot din Hunedoara ne recomandă să fim îngăduitori cu fostul acţionar al echipei Dinamo, mai ales că nu ştim ce e în sufletul lui...
Dacă va alege să divorţeze de Alina şi să o ia de nevastă pe Valentina Pelinel, Cristi Borcea ajunge să se cunune religios pentru a treia oară, practic, ultima ceremonie permisă de Biserica Ortodoxă Română. Cu toate acestea, preotul Florin Puf îi îndeamnă pe toţi să nu-l judece, pentru că dacă cineva a greşit, va răspunde în faţa lui Dumnezeu. „Cred că ar fi cel mai bine ca Borcea să-şi recunoască copilul, iar Valentina Pelinel să aibă grijă de sarcină şi să ştie că orice copil e o binecuvântare de la Dumnezeu. Noi nu suntem în măsură să judecăm. În calitate de preot, vă pot spune că nu avem dreptul să ne judecăm unii pe alţii, dacă avem credinţă în Dumnezeu. Treaba noastră e să avem grijă de sufletele creştinilor. Chiar dacă această situaţie este încurcată, nimeni nu ar trebui să sufere, nici actuala soţie - ea ar trebui să știe că Dumnezeu va avea grijă de ea şi să fie recunoscătoare, indiferent de deciziile soţului ei, nici copiii, cărora trebuie să li se explice în aşa fel încât să nu fie răniţi. Un alt sfat ar fi ca toţi copiii să se cunoască şi să se înţeleagă ca fraţii, deşi sunt legaţi numai prin tată”, ne-a spus părintele Puf.


Naşul Becali ar trebui să-l înţeleagă şi să-i fie alături
Deşi este naşul de cununie al lui Cristi Borcea şi al Alinei, Gigi Becali declara că nu-l interesează copilul acestuia cu Pelinel şi că nu-l va boteza. Cu toate acestea, părintele e de părere că naşul trebuie să-i fie alături finului Borcea. „Cu riscul de a mă repeta, vă spun că nu trebuie să judecăm, nici Becali, în calitatea de naş, nu are dreptul să judece, ci să-i fie alături şi, de ce nu, chiar să boteze acest copil al Valentinei Pelinel. Micuţul nu are nicio vină, el este binecuvântarea lui Dumnezeu, iar El se va îngriji şi de copil, şi de mamă. Păcat ar fi fost ca acest copil să nu se nască, să fie avortat, aşa însă e o binecuvântare. E greu să sădeşti un pom, dar să faci un copil...”, a adăugat preotul din Hunedoara.
Foto: telecine.ro; romaniatv.net

Ti-a placut?

1089

afisari