18°

București

ULTIMA ORA

What’s UP, DEZVĂLUIRI-BOMBĂ despre RELAŢIA cu LOGODNICA SA: "Am încercat să ne revenim şi ..."


What’s UP, pe numele real Marius Ivancea, este unul dintre cei mai talentaţi cântăreţi români. Recunoaşte că a avut mulţi ani de sacrificiu ca să ajungă unde e acum şi că nu a renunţat când a simţit că nu mai poate.
Artistul reuşeşte acum să-şi stăpânească emoţiile când urcă pe scenă. Anii de muncă şi experienţa îl motivează să gândească pozitiv şi să facă cele mai bune show-uri la fiecare concert. „Sunt destul de relaxat pentru că toată viaţa am făcut muzică şi toată viaţa am sperat să se transforme dintr-un vis într-o realitate, într-un job, într-un mod de a trăi, să devin eu şeful meu”, spune What's UP.
Ce e în spatele succesului
Artistul mărturiseşte că intrarea lui în industria muzicală şi succesul de care se bucură acum au în spate ani de muncă şi implicare totală. „Am 20 de ani de muzică şi patru de când apar. De fapt, sunt 20 de sacrificiu şi patru de când fac ce-mi place. În total, sunt 16 ani de panică în care am stat şi m-am gândit dacă o să fie bine sau o să ajung la vorba lui tata, care-mi spunea să nu mai fac muzică şi poezie că o să mor de foame deoarece arta e pentru oameni visători. Realitatea noastră este dură”, ne-a spus artistul.
Pune egal între muzică şi iubire
Compune versuri din suflet şi trăieşte muzica prin toţi porii. I-a fost foarte greu să arate ce poate şi adesea şi-a pierdut răbdarea. Dar nu a renunţat pentru că a ştiut că va veni şi momentul lui. S-a întâmplat în 2012, când „s-au aliniat planetele”, aşa cum spune el, şi Dumnezeu i l-a scos în cale pe Marius Moga. „Am scos într-un final piesa « K la meteo » împreună cu Marius Moga, alături de care voi rămâne până la finalul drumului pentru că el mi-a arătat care este cărarea şi ar fi incorect să laşi un om valoros în urmă doar pentru că te-ai văzut cu sacii în căruţă. M-am lăsat de vreo 10 ori de muzică în toţi anii ăştia tocmai pentru că nu mai aveam răbdare şi nu se mai întâmpla. Dar e la fel ca într-o relaţie: te superi şi-i spui « Gata! Pleacă, nu te mai suport », dar apoi simţi că-ţi lipseşte ceva. Aşa e şi cu muzica”, spune What’s UP.


Ultimul an de burlăcie
Cinci ani de relaţie şi numeroase răsturnări de situaţie. Cam aşa am putea descrie povestea de dragoste dintre What’s UP şi iubita lui, Simina. Acum însă cei doi sunt pregătiţi să ajungă în faţa altarului. „Anul ăsta am cerut-o, din nou şi ultima dată, de soţie pe Simina. Am mai făcut acest lucru de câteva ori, dar nu am apucat să facem nunta din lipsă de timp. Munca a creat adeseori animozităţi între noi. Multe seri la rând discutăm doar despre activităţile noastre cotidiene. Şi aşa pierzi un pic din iubire şi ajungi doar la stres şi muncă. Acum am încercat să ne revenim şi să ne facem o familie în adevăratul sens al cuvântului. Asta presupune că lucrăm şi la capitolul copii, de vreo doi ani e drept, şi aşteptăm să apară”, ne-a spus What’s UP.
„Vreau să fac muzică până la 59 de ani. Acest număr îmi poartă noroc. Sper ca după această vârstă să pot deveni poet. Un vis măreţ, dar cred că poate fi realizabil.” - WHAT’S UP
26 de ani are What’s UP, iar la 8 ani a scris primele versuri

Ti-a placut?

2762

afisari