18°

București

ULTIMA ORA

Nereguli GRAVE la METROU! Ce au descoperit inspectorii ISU


Inspectorii de la ISU Bucureşti-Ilfov au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.500 de lei, după controalele efectuate la metrou.

Verificările efectuate în perioada 3-7 aprilieau vizat, printre altele, modul în care sunt respectate  normele de apărare împotriva incendiilor şi în care se realizează evacuarea călătorilor în cazul unor situaţii de urgenţă.

„Deficiențele sancționate cu amendă vizează stațiile de metrou care nu au asigurată/finalizată cea de-a doua cale de evacuare și astfel nu se asigură accesul persoanelor la cel puțin două căi de evacuare, care să ducă în direcții opuse. Totodată, în stațiile de metrou există în continuare o serie de spații comerciale, vitrine etc. care prin modul de amplasare reduc lățimea liberă de circulație a căilor de evacuare (stațiile Universitate, Piața Romană, Piața Iancului, Gara de Nord 1, Piața Sudului, Tineretului)”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov .

De asemenea, în unele stații, mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor  nu sunt în stare de funcționare, respectiv „instalația de detecție, semnalizare și alarmare nu funcționează la parametrii nominali”.

„Pe durata controlului, reprezentanții companiei au fost în măsură să remedieze situațiile punctuale constatate de inspectorii de prevenire, privind exploatarea cu improvizații a instalației electrice (din stațiile Mihai Bravu, Izvor, Petrache Poenaru), respectiv pentru repunerea în stare de funcționare a corpurilor de iluminat de securitate pentru evacuare”, mai spun reprezentanţii ISU. Potrivit acestora, de la  precedentul control, desfășurat în toamna anului trecut, Metrorex a luat măsuri pentru remedierea problemelor legate de evacuarea călătorilor, printre care şi eliminarea barelor metalice improvizate de la sistemul de turnichete, fiind totodată în curs de înlocuire acest sistem de trecere a persoanelor.

 

Ti-a placut?

796

afisari