18°

București

ULTIMA ORA

Cioloş, invitat oficial în USR


Uniunea Salvaţi România i-a adresat o invitaţie formală fostului premier Dacian Cioloş de a se înscrie în formaţiune. Mai mult, dacă se va înscrie până în mai, Cioloş va putea să candideze la orice funcţie din partid, inclusiv cea de preşedinte.

Nicuşor Dan, liderul formaţiunii, a declarat, azi, că sunt argumentre pro şi contra venirii lui Cioloş în partid. “Argumentele minoritare sunt că, prin diferenţa mare de notorietate, USR s-ar transforma în partidul lui Cioloş. Prin asta, pe de o parte, s-ar limita imaginea de partid antisistem, diferenţa de imagine faţă de distanţa faţă de PNL, atât timp cât Dacian Cioloş a negociat cu PNL, a fost pe afişele PNL, multă lume îl percepe apropiat de PNL în urma acestui fapt. Un alt argument este că există două categorii de public: una care este mai principială şi nu vrea să vorbească de alianţe, de transfer de parlamentari şi o altă categorie de public care spune «orice e permis ca să batem PSD». Şi cumva, din declaraţiile publice pe care domnul Cioloş le-a făcut, a reieşit că viziunea sa este pentru unificarea tuturor forţelor de dreapta, pentru a bate PSD în 2019 şi 2020”, spune Nicuşor Dan.

El a mai adăugat că Nicuşor Dan va putea candida la orice funcţie din partid, dacă se va înscrie până la data congresului. “Noi o să avem un Congres în 12-14 mai la Cluj-Napoca şi toate funcţiile din USR vor fi alese la acel Congres. Conform Statutului, orice membru USR poate să candideze la orice funcţie. Deci, în situaţia în care domnul Cioloş vine în USR până atunci, poate să candideze la orice funcţie”, a adăugat parlamentarul USR.

Ti-a placut?

2126

afisari