18°

București

ULTIMA ORA

ARIPI SPRE VIAŢĂ pentru zâmbetele celor mici


După aproape trei ani de la demararea proiectului "Inimi mari pentru zâmbetele celor mici", asociaţia ARIPI SPRE VIAŢĂ a reuşit, cu ajutorul unor oameni deosebiţi, să finalizeze cu succes strângerea de fonduri pentru Clinica de Pediatrie a I.C. Fundeni.
Uniţi pentru o cauză umanitară, începută la sfârşitul anului 2009, o mână de oameni au reuşit să strângă suma de 95.000 de euro pentru a schimba fundamental condiţiile în care erau trataţi micuţii bolnavi de leucemie sau de diferite forme de cancer, internaţi în acest institut. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Cu ajutorul acestei sume, şase saloane şi trei rezerve din cadrul Clinicii de Pediatrie a I.C. Fundeni, poziţionate la etajul 6, corp A1, partea dreaptă, au fost reabilitate şi modernizate. "Proiectul Asociaţiei ARIPI SPRE VIAŢĂ reprezintă un pas spre normalitate şi a permis îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din Clinica de Pediatrie a I.C. Fundeni. Şase saloane şi trei rezerve au fost renovate complet şi dotate cu grup sanitar propriu, iar cele trei rezerve au fost echipate cu aparatura specifică îngrijirii bolnavilor critici. În numele echipei medicale şi al micilor noştri pacienţi, le mulţumesc tuturor celor care au permis realizarea acestui proiect şi îi mulţumesc în mod special doamnei Nicoleta Vlad, iniţiatoarea şi sufletul acestei acţiuni", declară dr. Anca Colita, şefa Clinicii de Pediatrie a I.C. Fundeni.
În memoria micuţei Selena Daria
Proiectul ARIPI SPRE VIAŢĂ a luat naştere la iniţiativa Nicoletei Vlad, mama micuţei Selena Daria, care, în urmă cu doi ani, s-a stins din viaţă după o luptă crâncenă cu leucemia. În ciuda durerii pierderii, mama Selenei a găsit puterea de a continua să ajute micuţii loviţi de leucemie, diferite forme de cancer şi alte boli grave. "Nu vă pot spune ce sentimente de emoţie şi împlinire trăiesc! Prin acest proiect, am reuşit creşterea ratei de supravieţuire până la 80%. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au onorat cu încrederea, acum, mai mult ca niciodată, vă asigur că vom continua să sprijinim eforturile remarcabile pe care medicii din Clinica de Pediatrie a I.C. Fundeni le fac pentru salvarea celor peste 5.000 de copii internaţi anual aici: 600 de copii bolnavi de leucemie, cancere şi alte boli grave, fiind clinica cu cea mai mare adresabilitate în privinţa cancerelor la copii de la noi din ţară", a adăugat Nicoleta Vlad, preşedinta Asociaţiei ARIPI SPRE VIAŢĂ.
Donaţii de zeci de mii de euro
Bugetul final, de 95.000 de euro, a fost adunat în urma campaniilor desfăşurate astfel:
- În perioada decembrie 2010 - martie 2011, în urma căreia s-a strâns suma de 45.000 de euro;
- În perioada decembrie 2011 - iunie 2012, ce a avut ca rezultat suma de 47.000 de euro;
- În perioada martie 2013 - iunie 2013, rezultând suma de 3.000 de euro.
2010 este anul în care a fost înfiinţată asociaţia ARIPI SPRE VIAŢĂ.

Ti-a placut?

2216

afisari