18°

București

ULTIMA ORA

Curentul și aerul condiționat rece provoacă dureri de spate


Deschidem geamul de la mașină la maximum, aparatul de aer condiționat funcționează la temperaturi cu mult mai scăzute decât cele exterioare, iar aceste măsuri extreme pot avea efecte directe asupra coloanei vertebrale, susține dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic. Potrivit specialistului, pe timpul verii, acestea sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate acute, atât în cazul persoanelor care au afecțiuni ale coloanei vertebrale, cât și al celor care nu au un astfel de istoric medical.  

Copiii, tinerii sau adulţii se expun repetat la curenţii reci produşi de geamurile deschise larg în mașină sau în casă, ori de aparatele de aer condiţionat, iar acest lucru le acutizează afecţiunile coloanei sau le provoacă contracturi musculare la nivelul spatelui. Potrivit dr. Iulia Belc, atât persoanele sănătoase, cât şi cele care se confruntă frecvent cu dureri de spate e bine să evite să petreacă prea mult timp în încăperi cu temperaturi scăzute sau curenți puternici de aer.

”Multe din afecțiunile coloanei vertebrale sunt amplificate de senzația de rece și cum, în lunile de vară, în majoritatea locurilor în care mergem - magazine, centre comerciale, locuri de servit masa, mall-uri - temperatura este menţinută artificial cu cel puţin zece grade Celsius sub valorile exterioare, corpul se resimte din plin, chiar dacă în acele momente senzaţia pe care o simte este cât se poate de plăcută. Aerul rece este unul din factorii care vulnerabilizează coloana vertebrală, pe lângă traumatism, deshidratare, postură corporală incorectă, lipsă de substanţe minerale sau de activitate fizică”, a declarat dr. Iulia Belc.  

Medic primar în medicină fizică și recuperare, directorul medical al Bio Ortoclinic susţine că printre afecțiunile agravate de frig se numără: suferințele vertebrale de cauză discală, musculară, spondilogenă.

”Problemele de la nivelul coloanei au cauze diferite, funcție de structura interesată: os, disc, cartilaj, mușchi. Discurile intervertebrale suferă un proces de deshidratare, cu pierderea elasticității și înălțimii și, ulterior, cu apariția de fisuri până la rupturi ale inelului. Modificările de uzură la nivelul structurii osoase  schimbă conturul suprafeţei articulare și apariția de producții osoase, numite osteofite. Sistemul musculo-ligamentar se poate dezechilibra prin scăderea tonusului muscular, pe de o parte și apariția de contracturi musculare de reacție, pe de altă parte”, susține dr. Iulia Belc.

Potrivit medicului, coloana vertebrală devine instabilă, mişcarea antrenând după sine un efect de tip foarfece cu dureri şi risc de blocaj vertebral.  Durerile de spate pot fi percepute direct în zona afectată, dar pot fi simţite şi în altă parte a corpului, în teritoriul de proiecție nervoasă sau fascială.

Cum se reechilibrează coloana

În cazul apariţiei durerilor provocate de expunerea la rece a coloanei, cele mai eficiente şi noninvazive tratamente constau în terapii decontracturante, miorelaxante, urmate de decompresie, mobilizare şi exerciţii fizice sub supraveghere de specialitate. Mai mult, hidratarea suficientă, asociată cu odihnă - un alt factor important în regenerarea discurilor intervertebrale -, pot susţine recuperarea medicală în astfel de blocaje. Terapiile termice alternante, de tipul saunelor alternate cu duș rece, vor stimula procesele de termoreglare, cu rol de a adapta organismul la variațiile bruste de temperatură.

Ti-a placut?

2084

afisari