Cristina Andrei
06.01.2010
“O noapte furtunoasa” se intoarce la TNB
TEATRU. O piesa cu peste un secol de traditie
Vineri seară, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti, va fi pusă în scenă piesa de teatru “O noapte furtunoasă”, în regia lui Felix Alexa.
Regizorul îşi propune o viziune proaspătă, un punct de vedere modern asupra cunoscutei piese a lui Caragiale, reuşind în acelaşi timp să nu trădeze intenţiile marelui dramaturg român.
Pasiune, umor, ambiţii de familist, afronturi; acestea şi multe altele fac deliciul unei singure nopţi cu peripeţii, undeva în Bucureşti, la sfârşitul secolului XIX. Regizorul prezintă o lume pitorească, spectaculoasă, ce căpăta expresia estetică a umorului involuntar şi a celui de situaţii.
Demagogia, elementele ce ţin de lumea presei şi a mahalalelor în care lectură de căpătâi este foiletonul "Dramele Parisului", toate acestea fac deliciul publicului reamintind totodată actualitatea unui clasic.
O tradiţie de peste 100 de ani
Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Naţional din Bucureşti prezenta, în premieră, piesa „O noapte furtunoasă”, trecută în program de Ion Ghica, director general al teatrelor.
Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieşit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănţuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat şi huiduit de grupuri organizate la galerie.

Comenteaza aici: