Traian Racu
12.01.2010
DICA LA CFR, MARA - LIBER
SURPRIZA. Cu gandul la event, oficialii din Gruia “joaca” interesant in “mercato”
Febra transferurilor continuă în fotbalul românesc. Într-o Divizie A atinsă de criza economică, străinii nu mai sunt soluţia perfectă. Tot mai multe cluburi se orientează spre jucătorii români de valoare. Dacă Dinamo l-a “repatriat” pe Bărcăuan, iar Timişoara – pe Sepsi, CFR Cluj s-a înţeles deja cu Nicolae Dică.
Departe de ochii presei după eşecul de la Catania, fostul stelist Nicolae Dică nu a fost uitat de şefii CFR-ului. Rămaşi în vară fără Trică (întors în Oltenia natală), clujenii aveau de găsit repede o soluţie pentru tricoul cu numărul 10, în condiţiile în care Sixto Peralta e şi el aproape de a părăsi Gruia. Argentinianul nu mai este rentabil pentru ardeleni, salariul său foarte mare, dar şi numeroasele accidentări făcându-l pe bossul Paszkany să ia în calcul varianta despărţirii.
Opţiune de cumpărare la vară
Dezamăgit de “experienţa Catania”, unde a lucrat cu Zenga, Dică a fost împrumutat vara trecută în Grecia, la Iraklis Salonic, acolo unde a fost solicitat de un alt fost tehnician al Stelei, Oleg Protasov. După ce rusul şi-a reziliat contractul cu gruparea elenă, Dică nu s-a mai regăsit prea des pe lista titularilor, ceea ce l-a determinat să afirme că se gândeşte la revenirea în ţară.
Iuliu Mureşan l-a văzut imediat drept soluţia ideală pentru CFR în retur. “L-am dorit pe Dică şi, după ce am ajuns la o înţelegere atât cu oficialii Cataniei cât şi cu Iraklis, am reuşit să-l împrumutăm pentru o perioadă de şase luni, cu opţiunea de cumpărare în vară. Sperăm să fie un transfer rentabil pentru ambele părţi, atât pentru noi, cât şi pentru jucător. Dică îşi doreşte revenirea la echipa naţională, iar CFR poate fi o rampă pentru el”, a declarat, pentru “ring”, preşedintele clujean.
Mara, aproape de Steaua
Dorit de Mihai Stoichiţă, Bogdan Mara nu mai are acum niciun obstacol pe traseul Gruia-Ghencea. “Am discutat cu Mara şi i-am acordat dezlegarea noastră. Din acest moment el este un jucător liber”, a încheiat Iuliu Mureşan.

Comenteaza aici: