Emilian Tancău 15.01.2010

“Vreau echipa si un copil”

DORINTA. Mara are doua vise: unul i se va implini curand, celalalt e in asteptare

http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/vreau-echipa-si-un-copil-434x326.jpg
Ieri, Bogdan Mara şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj, devenind jucător liber. Şi cum fotbalistul nu are un impresar, se descurcă pe cont propriu pentru a semna un nou contract. Dar la acest capitol mijlocaşul stă bine, deja având câteva contacte cu echipe de prima ligă din Rusia şi Grecia. Despre noua sa destinaţie, dar şi alte lucruri, Mara ni s-a destăinuit într-un interviu în exclusivitate.

Bogdane, cum a fost despărţirea de CFR?

A fost o despărţire amiabilă în cele din urmă. Ne-am înţeles după două-trei întâlniri. Nici eu, nici ei nu am mai avut pretenţii financiare. A contat şi faptul că eu aveam un contract prea mare şi totuşi este o criză financiară şi fiecare club vrea să fie precaut.

Şi acum unde te îndrepţi, în ţară, afară?
În momentul de faţă am oferte clare din Rusia şi Grecia, din primul eşalon în ambele cazuri. Nici nu m-aş duce într-una dintre cele două ţări în ligile inferioare. Am 32 de ani şi cred că pot juca încă doi-trei ani la un nivel ridicat. Din ţară am fost transferat doar pe la televizor.

Steaua a fost vrăjeala
Adică Steaua nu ţi-a oferit nimic concret?

Nu am vorbit cu nimeni, nu m-a sunat nimeni. Eu nu mă rog de nimeni să mă ia, nu am ajuns să mă autopropun.

Ştiu că nu ai impresar, cum procedezi să îţi găseşti echipă?
Sunt sunat, vorbesc, negociez. Dacă o să mă înţeleg cu ei, m-am urcat în avion şi mai vorbim mici detalii, după care semnăm. Sunt băiat mare şi responsabil, mă descurc bine şi singur, nu am nevoie de altcineva.

Care sunt criteriile după care vei alege viitoarea destinaţie?
Contează şi aspectul profesional, dar şi cel financiar. Nu am jucat pentru un salariu derizoriu până acum, deci nu o să o fac nici de această dată. Iar nivelul, ţi-am spus, trebuie să fie o echipă cu pretenţii, chiar dacă o să fie de afară.

Se pare că eşti hotărât să nu joci în ţară?
Nu a fost nimic concret, or, eu vreau să am echipă repede. La ce am discutat până acum, în cel mai scurt timp cred că voi semna, nu vreau să spun ce echipe sunt, că nu e bine. Dar atât pot să afirm, că sunt foarte aproape de a finaliza o negociere.

Prietenii îl sfătuiesc, dar nu hotărăsc
Va fi o ţară cu temperaturi ridicate sau joase?

(Râde) Eu aş vrea să fie cu multe plaje.

Discuţi cu iubita înainte de a-ţi alege destinaţia?
Vorbesc şi cu Dana, şi cu prietenii, şi cu rudele. Însă decizia finală îmi aparţine.

Dacă tot a venit vorba de Dana, pe când căsătoria?
Va veni la momentul potrivit. Este un pas important în orice cuplu. Dar acum vreau să-mi rezolv problema cu noua echipă şi după aia ne vom gândi şi la asta.

Nu îţi doreşti un copil?
Normal că vreau şi eu, îşi doreşte şi Dana. Va veni la momentul oportun, dar acum mă preocupă lucruri profesionale, pentru că nu vreau să stau pe bară.

“Bursucul” îl vrea la Kuban
 Alături de cel puţin 15 fotbalişti care vor fi achiziţionaţi din Rusia, Dan Petrescu insistă mai ales pentru doi atacanţi din Liga I, pentru timişoreanul Gigel Bucur şi pentru vârful Unirii, Marius Bilaşco. Lotul lui Kuban Krasnodar a suferit foarte multe modificări din cauza jucătorilor la final de contract. Nici Mara nu a fost trecut cu vederea de fostul său tehnician, însă şansele ca el să ajungă la Kuban sunt minime.

„Am vorbit şi cu Dan Petrescu, el mă vrea. Însă este la început acolo. Este o variantă, vom vedea, mai întâi o să văd ce fac cu actualele oferte”, ne-a spus în încheiere fotbalistul.

„Cu siguranţă nu voi rămâne pe dinafară, ofertele sunt clare, iar eu îmi doresc să semnez într-o zi-două.” - Bogdan Mara

Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

500 (ultima in 15.01.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter