Gelu Diaconu 18.01.2010

Haiti

Al saselea simt

Am trăit zilele nebune care au urmat cutremurului din 4 martie 1977. Capitala era scena unui spectacol sumbru. Oameni care mergeau la întâmplare pe străzi, care se întorceau la adrese inexistente, cozi la produsele de bază, pesimism. Peste toate a existat însă, probabil şi în spiritul vremurilor, o vastă solidaritate, pe care am mai simţit-o poate doar în zilele revoluţiei din decembrie 1989. Oamenii se ajutau între ei, la modul propriu.

Au existat donaţii către sinistraţi, mergând de la haine până la mobilă sau aparate electrocasnice, de la cei care scăpaseră neafectaţi de seism. Urmăresc în aceste zile cu interes evoluţia dezastrului din Haiti. Este o dramă pentru zugrăvirea căreia cuvintele sunt sărace.

Una peste alta însă, simt cumva că oamenii de acolo şi-o fac şi cu mâna lor. E un haos total. Nu există o minimă organizare. Totul se face la întâmplare, cu macete agitate în aer şi cu împuşcături pe străzi. În condiţiile astea, nu ştiu cât de eficient va fi ajutorul internaţional.

Mai multe ţări s-au oferit să ajute Haiti să treacă peste această nenorocire, printre care şi România. În ce fel aceste ajutoare vor ajunge la cei care mor de foame şi de sete, nu ştiu. În nebunia de acolo, este puţin probabil ca toţi cei care suferă să primească sprijinul corespunzător.

Ferească Dumnezeu de aşa ceva în România anului 2010!

Comenteaza aici:

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

Afisari:

235 (ultima in 18.01.2010)

Rating:

(0 voturi )