Bogdan Cotigă 19.01.2010
A disparut un milion de euro
MISTER. Sectii de juniori finantate si neconstruite
Clubul Sportiv Municipal Bucureşti (CSMB) a fost obligat, prin noul regulament de funcţionare a instituţiei, aprobat de Consiliul General, să înfiinţeze, în anul care a trecut, secţii de juniori pentru fiecare disciplină sportivă.
Când a auzit asta directorul clubului, Valentin Samungi, s-a arătat dispus să pună în aplicare sarcina, dar s-a plâns că nu are bani suficienţi la buget. Consiliul General i-a satisfăcut cerinţele, dar a venit sfârşitul anului şi bilanţul a fost unul sumbru: nici un junior nu a fost înscris la Clubul Sportiv Municipal Bucureşti.
Pe ce s-au dus banii?
Secretarul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport, Ioan Gâf Deac, ne-a povestit, punct cu punct, cum s-a volatilizat un milion de euro din bugetul CSMB: “În primă fază, directorul CSMB a cerut să i se aloce aproximativ 250.000 de euro. După ceva timp, a mai cerut încă 250.000 de euro pentru secţia de juniori de baschet, apoi încă 500.000 de euro. La sfârşitul anului însă, secţiile de juniori nu erau înfiinţate, echipă de rugby nu mai avem şi nici sediu pentru activităţile sportive ale clubului. Destinaţia banilor a fost schimbată şi a făcut cu ei nu ştiu ce alte plăţi”.
De la purtătorul de cuvânt al instituţiei, George Pârvan, reporterii “ring” au aflat că “şefu’” se întoarce în ţară abia spre sfârşitul lunii.
“Ne-ar fi trebuit vreo 40 de miliarde de lei vechi (aproximativ un milion de euro) ca să avem cu ce face secţiile de juniori şi de aceea nu le-am înfiinţat”, ne-a spus Pârvan, deşi banii fuseseră alocaţi.
“De o lună, Samungi nu vrea să ne spună ce a făcut cu banii, deşi am făcut solicitări repetate” - Ioan Gâf Deac, secretarul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport
Şi-a tras birou de 300 de metri pătraţi
Pentru activităţile sportive ale CSMB e nevoie să se închirieze spaţii pe la sălile de sport ale liceelor, dar directorul Valentin Samungi are un birou la etajul doi al clădirii Teatrului ACT, de 300 de metri pătraţi, echipat cu mobilier de lux, fotolii din piele şi plasme pe toţi pereţii, unde se învârt câţiva angajaţi şi o secretară.
Comenteaza aici:
-
scris de NUMELE la ora 18:40 in data 05.03.2010
sa va ia DNA hotilor...la Dinamo vin copii cu bani de acasa si oricum joaca volei de 100 de ori mai bine decat gloabele voastre...tu nu vezi Grigoriule ca fata ta habar nu are de sport ,sportive adevarate prin felul tau de curva si anti antrenoarea de nevastata care nu stie sa lege doua vorble,le-ati dat afara....HOTILOR,stiu multe si va fac praf inclusiv pe hotu de VIsan care ia dat spaga la tine in restaurant sa te sustina....va fac
-
scris de NUMELE la ora 21:12 in data 26.02.2010
In loc sa se asfalteze strazile domnule primar,sa se renoveze bucurestiul ar trebui sa dati dumneavoasta socoteala la milionul de euro noi murim de foame cum puteti sa dati bani statului pe mana unor borfasi. de Samungi am auzit un fost campion mondial,pe vremea lui tot la fel se lua bucata de paine de la gura sportivilor,asa a facut el sport,dar acel Grigoriu cine este un borfas,cum dati milioane de euro asa.
-
scris de NUMELE la ora 16:42 in data 26.02.2010
Cum se aloca acesti bani de la primaria capitalei pe baza la ce...cine are buzunarul mai mare ,,,mai gol...oameni din primarie ce fac nu verifica este uun caz penal sunt bani poporului...taxe..etc cum sa dispara asa nu sa sesizat nimenii....dati;l afara pe Samungi .....cine este acet Grigoriu ...afara alti la rand,,
-
scris de NUMELE la ora 15:16 in data 14.02.2010
In eventualitatea dezvoltarii acestui subiect as dori sa ma contactati pe adresa bogdan.cotiga@ziarulring.ro
-
scris de NUMELE la ora 21:45 in data 12.02.2010
nu vati dat seama ca pe ei nu ii intereseaza performantele sportive si nu mai bani primariei,la ce sectie au performante.....ei nu stiu decat sa cumpere meciurule cu arbitri au sportivi care nu stiu sa alerge ..........ce dracu bugetul primariei e mare......dar oare nu intereseaza pe nimenin de acest club de este hotia asta,,,,,,faceti domnule SAMUNGI performante....ati fost mare sportiv,lasati betile la o parte si plimbariel in strainatate pe bani nosti......ati dat socoteala la milionul de euro disparut de la club...lai imartit cu presedinti tai de club.....cum ai scos bani....RUSINE..
-
scris de NUMELE la ora 21:44 in data 12.02.2010
nu vati dat seama ca pe ei nu ii intereseaza performantele sportive si nu mai bani primariei,la ce sectie au performante.....ei nu stiu decat sa cumpere meciurule cu arbitri au sportivi care nu stiu sa alerge ..........ce dracu bugetul primariei e mare......dar oare nu intereseaza pe nimenin de acest club de este hotia asta,,,,,,faceti domnule SAMUNGI performante....ati fost mare sportiv,lasati betile la o parte si plimbariel in strainatate pe bani nosti......ati dat socoteala la milionul de euro disparut de la club...lai imartit cu presedinti tai de club.....cum ai scos bani....RUSINE..
-
scris de NUMELE la ora 12:07 in data 08.02.2010
daca mai intereseaza pe cineva sa stiti ca echipa de mari valori,vorbesc de handbal bineinteles,cu o conducere tehnica asigurata de vreo 10 persoane,cu un buget pe masura valorii,cu o pregatire bine pusa la punct in cantonamente si deplasari in strainatate a fost la un pas sa manance bataie de la o echipa de amatori adunata in ziua meciului la sala Lucian Grigoerescu.Asta in Campionatul National se intampla.Amatorii sunt din Bucuresti toti!!!!!!!!!!!!!Asa ca mai bine va cresteati copiii aici cu banii astia.Ati fi avut mai multe satisfactii sunt sigur.Pentru ca este vorba de copiii nostri
-
scris de nume la ora 22:38 in data 05.02.2010
Sa le fie rusine LA BECI CU EI.....
-
scris de NUMELE la ora 18:04 in data 03.02.2010
la alte cluburi vin copii cu bani de acasa ptr cantonamente etc,si ceva performanta se vede la csm se arunca cu bani pe masini vile cantonamente de lux in strainatate turnee,si sprituri prelungite din bani primariei,oare pe ce dati bani domnule Samungi,ca performante nu aveti,la sectia de volei domnul Grigoriu mitulieste toti albitri sa castige meciurile din bani cui...ai statului ,,,,sa va fie rusine hotilor.....pensionari mor de foame si voi furati ca in codru,,,,,oare nu exista nimeni de competenta sa extirpeze hotia CSM...
-
scris de NUMELE la ora 13:28 in data 02.02.2010
sa le puna bratara de "aur" la toti
-
scris de NUMELE la ora 16:15 in data 01.02.2010
Dinamo a reusit sa faca sectie de juniori pe entuziasmul antrenorilor.Si functioneaza rezonabil.Daca le-ati da 1 milion de euro cred ca sportivii din Capitala ar bate cu lejeritate la portile performantei.Pai acolo nu se cheltuie suma asta nici in 10 ani si totusi se face o bruma de performanta.Si nu vine sportivul cu bani de acasa ca in alte institutii tot din Bucuresti
-
scris de NUMELE la ora 13:19 in data 01.02.2010
nu va faceti griji de bani ca ei(conducerea CSMB) stiu ce sa faca cu bani si cui sa imparta sa nu vina in control nimeni... Pestele de la cap se impute desi dl V. Samungi a incercat sa faca ceva pentru sportul din bucuresti totusi langa dansul stau alte persoane care influenteaza. iar asta duce la stagnarea performantei si mentinerea de rezultate care promit pentru a aduce mai multi bani, sponsori.... bani sunt impartiti in asa fel sistemul sa mearga ca si cel din federatie daca o sa se insiste cu controalele asupra clubului o sa gaseasca si mai mule nereguli..... ori sa mai vada un Club Sportiv din BUCURESTI in lotul majiritai echipelor doar 3-4 sportivi din Bucuresti. deci noi cei din bucuresti in loc sai crestem pe copii nostri crestem pe alti in tara!!!!
-
scris de anca la ora 17:12 in data 22.01.2010
si eu sunt o fosta sportiva a CSB Bucuresti in doi ani de zile am semnat in alb toate statele de indemnizati si statele de premiere doamna antrenoare de volei ne dadea banii dupa cum vroia ea,nu stia nimeni cat este pe stat la noi jucatori ajungea o suma si la ea in poseta alta suma mai costisitoare evident,
-
scris de NUMELE la ora 15:39 in data 22.01.2010
Unde sunt bani primariei in vilele lui Samungi de la Munte in mercedesurile ultimul tip in buzunar in vacante de lux,in buzunarul si in vilele d=nului presedinte al secteibde volei Grigoriu si in buzunarul la toata sleata de hoti din CSM.Intr=o tara in care se moare de foame ei isi bat joc de bani nostri domnilor care sunteti in competenta sa faceti verificari,si la nivel de seniori stiti ca sportivi semneaza statul de indemnizatie in alb ei nu stiu ce suma au pe stat stiti ca figureza pe stat sportivi care nu mai sunt la club de multm,unde sunt banii domnilor in cantonamente de relaxare si turnee in strainatate si multe altele ,sunt clubuti sportive cu performante care mor de foame si hoti astia is bat joc de bani nostri.chiar primaria capitalei care aloca fondurile nu le si verifica sau au parte si ei,
-
scris de NUMELE la ora 16:56 in data 19.01.2010
Am o simgura mentiune si anume aceea ca nu il acuz de nimic pe Dl. Valentin Samungi, pentru ca eu nu sunt organ de cercetare penala sau instanta de judecata. Eu cer doar sa vad care au fost rezultatele initiativei mele de a introduce grupe de copii si juniori la nivelul sectiilor existente, desigur in limita bugetului alocat (unul considerabil totusi!). Vorbim de banii bucurestenilor pe care suntem obligati sa-i administram corect si cu profesionalism. Refuzul de a raspunde unei solicitari, pe care am trimis-o de circa doua luni catre CSMB, ma face sa cred ca sunt probleme in aceasta zona. Pe mine personal ma anima mai mult MISIUNEA SOCIALA a CSMB decat performata la nivelul seniorilor. M-as bucura ca municipalitatea sa poata sustina cateva sute sau chiar o mie de copii in activitati extrascolare sportive, intr-un cadru de profesionalism pedagogic, de siguranta a copiilor si ulterior chiar de performanta. http://gafdeac.blogspot.com
