Temperaturile deosebit de scăzute înregistrate, în ultimile trei zile, în Bucureşti, au determinat o luptă cruntă pentru supravieţuire a sutelor de oameni ai străzii. Astfel, pentru a veni în ajutorul lor, edilii Capitalei au început, încă de sâmbătă, să îi strângă pe toţi în adăposturi, unde îi vor ţine până când va trece gerul. Dar frigul a făcut totuşi câteva victime în rândul oamenilor fără locuinţe.
5.500 de persoane fără adăpost trăiesc pe străzile Bucureştiului.
Degerături, fracturi, traumatisme craniene, toracice şi abdominale sunt doar câteva dintre suferinţele oamenilor străzii provocate de gerul nemilos ce a încremenit Bucureştiul în acest weekend.
Din ordinul Primăriei Capitalei, poliţişti comunitari, ambulanţe şi echipaje SMURD au adunat, sâmbătă seară, mai multe persoane fără un acoperiş deasupra capului şi le-au dus în adăposturi. Peste 160 au ajuns în Centrele de la Spitalul Municipal şi Berceni, iar alte câteva zeci în adăposturile fiecărui sector, unde vor beneficia de căldură, mâncare şi duşuri până trece frigul năprasnic.
Pentru întreţinerea temporară a acestora, cheltuielile Primăriei Capitalei se ridică la 70.000 de euro.
Patru victime ale temperaturilor scăzute
Cu toate eforturile autorităţilor, patru oameni au decedat, în România, în ultimile 24 de ore, din cauza frigului. Ultimul a fost un bărbat de 60 de ani, găsit ieri în sectorul 6 al Capitalei.
De miercuri se încălzeşte
“În estul, sudul şi centrul ţării se menţine codul galben până miercuri. Minimele nocturne vor fi între –25°C şi –15 °C. În această noapte vom avea şi –20°C în Capitală. De miercuri se va încălzi. Minimele vor fi între –5°C şi –15°C şi maximele de 1- 2°C”, a declarat, pentru „ring”, Ion Sandu, şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
VOX.
“Anul trecut era să îmi amputeze un picior pentru că era degerat. Aici, la adăpost, este bine. Eu nu am avut niciodată o casă a mea.” - Daniela Petrilă, 24 de ani
“Ziua mă duc să fac parcarea, iar seara vin aici. Ar trebui ca aceste adăposturi să fie pe toată durata anului.” - Vlad Costel, 35 de ani
“Cândva, am avut şi eu casa mea. De 10 ani stau într-un cort improvizat. Aici avem tot ce ne trebuie. Ziua pleacă fiecare unde are treabă, seara venim cu toţii acasă.” - Mariana Tudorache, 57 de ani.
Mai citeste:
- Condamnat pentru trafic de droguri, strănepotul lui Iosefini acuză din puşcărie: Am fost ascultat ilegal pe Legea siguranţei naţionale!
- Codruţa Kovesi îşi apără reputaţia pe bani publici
- Pe strada Malva, locuitorii şi-au plătit singuri pietrişul, dar Liviu Negoiţă se laudă că a asfaltat-o
- Bacul, ultimele pregătiri: cele 638 de centre de examen, dotate cu camere video


Comenteaza aici: