Pentru prima dată de la alegeri încoace, Traian Băsescu, preşedintele României, şi Mircea Geoană, preşedintele Senatului, sunt văzuţi de popor împreună. Şi nu oriunde, ci la Iaşi, la aniversarea Marii Uniri. Să fie şi semnul unei reconcilieri la vârf între primii doi oameni în stat sau doar o încercare a lui Mircea Geoană, care pierde teren în partid, de a se pune bine cu şeful mare, din fruntea ţării?
La Iaşi, şi Băsescu, şi Geoană s-au întâlnit după zile lungi de… “flacără violet”. Mai mult, Mircea Geoană vine şi după un zbuciumat sfârşit de săptămână în partid.
Băsescu: „Unitatea este în sufletul românilor”
În discursul ţinut, la Iaşi, în faţa hotelului… Traian, preşedintele Băsescu a declarat (printre altele): "Par copilăreşti sau lipsite de substanţă aspiraţiile politicienilor care ar vrea să vadă afectată unitatea statului român. Cei care vorbesc despre autonomie teritorială nu înţeleg că unitatea este în sufletul românilor".
Geoană: „Ne întoarcem la cârcoteală sau la unitate?”
Prezent şi el la manifestările de la Iaşi, după ce la Braşov s-a întâlnit cu preşedinţii filialelor de partid, Mircea Geoană a vorbit, la rândul său, despre criza economică cu care ne confruntam şi care ar trebui să îndemne la unitate şi solidaritate. "S-a încheiat un lung ciclu electoral în România, de trei ani de zile stăm, practic, din şase în şase luni cu ochii mai mult pe sondaje decât pe problemele reale ale românilor (....) Vom vedea dacă, în momentul când vom termina aceste discursuri, în clipa în care ne dăm jos de pe scenă, ne întoarcem la cârcoteală, la corupţie, sau la unitate, unitate unitate!", a declarat liderul PSD.
Karatista blondă, din nou lângă Băse
La Hora Unirii, Băsescu nu a fost fotografiat, de presă, lângă Geoană, ci lângă o focoasă blondă. Este vorba despre o tânără ieşeancă specialistă în… karate. Din 2007 încoace, an de an, de Ziua Unirii, misterioasa blondă (care nu face parte din SPP), ţine să joace de mână cu primul om în stat.
„Kogălniceanu îi spunea lui Alexandru Ioan Cuza: «Măria ta, fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare!»”. Este un lucru de care avem nevoie şi astăzi”, Traian Băsescu
"Haideţi să punem acest sentiment de unire în practică, e treabă grea de făcut, haideţi să facem măcar acum unitate în acţiune, şi nu în vorbe", Mircea Geoană



Comenteaza aici: