E din ce în ce mai criticat în ultima vreme. I s-a cerut chiar şi demisia. Se pregătesc şi echipe care să-i ia locul. Cu toate acestea, unii îl acuză că se agaţă de putere. Psihiatrul Tudose pune diagnosticul: “Geoană suferă de sindromul…plastilinei”.
După lungul şir de defectări în şi din partid, cârcoteli şi chiar atacuri la beregată, a venit şi rândul vicepreşedintelui PSD Victor Ponta să-şi spună părerea în “cazul Mircea Geoană”.
“După ce ratezi, e bine să te abţii”
Într-un interviu pentru “Academia Caţavencu”, citat de HotNews, Ponta spune că liderul PSD Mircea Geoană face aceeaşi greşeală ca Petre Roman sau Călin Popescu Tăriceanu, adică vrea să rămână în frunte deşi a ratat. "Am învăţat că şi cei care sunt înfrânţi se ridică şi merg mai departe. În politică ar trebui ca după ce ratezi să te abţii să mai fii în frunte. Roman a vrut să se ştie în frunte. Băsescu l-a înfrânt. Tăriceanu, la fel. A fost înfrânt de Antonescu. Geoană face aceeaşi greşeală. Geoană ne-a spus că-şi depune mandatul dacă ratează", susţine Ponta.
“Plastilina, unde cade, acolo se turteşte”
Profesorul dr. Florin Tudose nu vorbeşte nici despre “sindromul ratatului”, nici despre cel al omului care se agaţă de putere. Surprinzător sau nu, psihiatrul vorbeşte despre… ”sindromul plastilinei”. “Geoană suferă de sindromul plastilinei. Plastilina, unde cade, acolo se turteşte, acolo se lipeşte. Cum o modelezi, aşa rămâne. Şi cum este o căldură mai puternică, odată se topeşte. Chiar şi la flacăra violet. Şi seamănă foarte adesea cu lucruri foarte urâte pe care nu vreau să le numesc”, spune doctorul Tudose.
“Suliţele din plastilină nu rănesc pe nimeni”
Psihiatrul Tudose mai spune: “Nu ştiu dacă aţi observat că, în toate trucajele, vârfurile suliţelor, săbiilor se fac din plastilină. Şi nu rănesc pe nimeni. Par foarte ameninţătoare, dar nu provoacă nicio leziune şi se turtesc în primul gard. Ai putea crede că ai în faţă o chestie de valoare, dar, din păcate, când pui mâna, îţi curge printre degete. Se cunoaşte senzaţia, din copilărie, când plastilina îţi curgea printre degete şi rămâneai totdeauna cu mâinile murdare”.
“Din plastilină nu poţi face nimic de valoare. Plastilina nu are nici măcar nobleţea cerii, care poate să ardă.“ - Prof. dr. Florin Tudose
“Şi la înălţime, după trei încercări, te potoleşti”
Doctorul Tudose face şi o paralelă între politică şi atletism: “A candidat ca primarul Capitalei şi a mâncat o bătaie groaznică. A candidat ca prim-ministru şi a aflat că nu va fi niciodată. A candidat la preşedinţie şi a pierdut la mustaţă. Ar trebui să ia exemplul celor din atletism, de la săritura în înălţime, unde ai dreptul la trei încercări: dacă nu poţi la 1,10 m, încerci la 1,20 m. A treia oară, mai încerci tot la 1,20 m, ai voie doar la 1,30. Şi, după trei încercări, chiar şi la săritura în înălţime, nu mai ai nicio încercare. Şi te opreşti, te potoleşti”.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 12:56 in data 28.01.2010
Catalepsia este o boală foarte rară, un tip de epilepsie. Aceasta se manifestă prin atacuri, prin inţepenirea bruscă a muşchilor, şi încetarea unor funcţii cerebrale. De obicei, persoanele bolnave de această boală au pe cineva apropiat care are grijă de ei în timpul atacurilor. Aceste atacuri de catalepsie survin în cazului stresului foarte mare, tristeţii, şi a altor sentimente foarte intense. Când persoana bolnavă suferă un atac de catalepsie, pare a fi mort, dar acesta poate auzi, el fiind parţial conştient. Domnule doctor Tudose decat sa dai interviuri lipsite de profesionalism ca de pilda"Geoana sufera de sindromul PLSASTILINE" mai bine ai mai citi din tratatele de psihiatrie (Predescu) si ai vede ca un INDIVID, oricare aflat in situatia lui Mircea Beoana in cazul in care ar vedea EXITPLUL indica 52% si contracandidatul 48 la %, dupa ce sforaise ca va castiga cu 10 procente in plus -Basescu, ar avea un soc psihic. Asta nu inseamna ca este labil. psihic Inseamna ca UNDEVA cineva a mintit pentru ca sondajele de opinie nu au marja mai mare sau mai mica de 1 la %. Deci cineva a mintit, sau PO****TIA care l-a votat pe Mircea Geoana a deranjat centrul de PUTERE pentru ca nu iesise KILLERUL Romaniei. Daca Mircea Geoana are sindromul PLASTILINEI Basescu nu sufera de sindromul GIBOPNULUI care scapa banana din gura si tremura de frica pentru ca alul i-o fura? Eu te sfatuiesc sa pui mana pe carte si mai lasa televiziunile securiste si ziarele dezinformatoare. Bai cum nu va ia un vartej sa va duca in TARA MINUNILOR ca tare sunteti DESTEPTI.