Emilian Tancău 28.01.2010
Soc! Mutu depistat din nou pozitiv
Pe 10 ianuarie in urma unui control anti-doping Adrian a fost depistat pozitiv cu sibutramina
Fotbalistul a ieşit pozitiv cu sibutramină la un test efectuat pe 10 ianuarie, la finalul meciului Fiorentina - Bari 2-1. Sibutramina e substanţă care anulează senzaţia de foame. Fiind un recidivist, atacantul Fiorentinei riscă o suspendare de patru ani. În aşteptarea contraexpertizei, Mutu nu va mai putea juca. A intrat în vigoare ceea ce se numeşte suspendarea temporară şi urmează efectuarea analizei eşantionului B. Astfel, Adrian Mutu nu mai este la dispoziţia antrenorului Cesare Prandelli. Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a primit vestea că a fost depistat pozitiv cu sibutramină la ora 16.10, în timpul antrenamentului, pe care l-a întrerupt imediat. Vestea i-a fost dată de doctorul Paolo Manetti şi de managerul Roberto Ripa, iar Mutu a părut şocat. După ce a primit vestea, Mutu s-a retras de pe teren şi a mers la vestiare.
Ce este sibutramina?
Sibutramina este un inhibitor neurotransmiţător care reduce asimilarea de serotonină (cu 53%),norepinefrină (cu 54%) şi dopamină (cu 16%), crescând nivelul acestor substanţe în sinapsele neurale şi inducând senzaţia de saţietate, influenţând apetitul. Alţi agenţi similari din generaţia veche, precum amfetaminele şi fenfluramina, obligă eliberarea acestor substanţe neurotransmiţătoare în loc să afecteze asimilarea lor. Sibutramina, derivat de amfetamină care, într-o cantitate necontrolată, poate provoca persoanelor ce iau acel supliment alimentar tot felul de efecte secundare, precum nervi, irascibilitate, probleme de ritm cardiac şi lipsa poftei de mâncare.

Comenteaza aici: