Cristina Andrei 02.02.2010
Intalnire amoroasa in “Piata Vladimir”
RECOMANDARE. Tragicomedie la Teatrul Nottara
Diseară, începând cu ora 19.30, la Teatrul Nottara, Sala „Horia Lovinescu“, puteţi urmări spectacolul “În Piaţa Vladimir”, scrisă de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Petru Hadârcă. Piesa a avut premiera în septembrie anul trecut şi îi are în rolurile principale pe Emil Hossu şi Luminiţa Marcu.
Doi oameni trecuţi de prima tinereţe, ajunşi acum la marginea societăţii, se întâlnesc întâmplător în Piaţa Vladimir, într-o Rusie săracă şi zbuciumată. Pavel Sergheevici, un fost actor de mâna a doua, niciodată de mare succes, cu multe idealuri zdruncinate, ajunge să cerşească. El o întâlneşte pe Vera Ivanovna, o femeie descurcăreaţă care vinde la una dintre tarabele din piaţă. Ea îl recunoaşte şi îşi dă seama că este un fost coleg de şcoală de care a fost îndrăgostită la un moment dat. Între cei doi se naşte o frumoasă poveste de dragoste, dar care nu va putea fi niciodată împlinită. Acest lucru se întâmplă din cauza Verei, care este prea legată de problemele pe care le are: o fiică alcoolică şi un nepot paralizat.
Spre deosebire de ea, Pavel este mai puţin ancorat în realitate şi continuă să trăiască în imaginar. Se deapănă amintiri, se fac confesiuni, se povestesc mici întâmplări din prezentul imediat şi nu tocmai fericit, însă, ca în viaţă, se destramă multe speranţe. Piesa de teatru spune povestea dulce-amară despre rostul omului simplu într-o lume măcinată de interese şi ifose. Preţul biletelor variază, în funcţie de locul ocupat în sală, între 12,72 lei şi 26,5 lei.
Comenteaza aici:

