Cristian Poteraş a acordat un interviu, în exclusivitate, ziarului “ring”, în care se declară pentru legalizarea sexului în locuri publice special amenajate. Acesta explică de ce lumea îl asociază cu interlopii din Giuleşti-Sârbi, dar şi ce legături are fratele său cu primăria pe care el o conduce. Interviul de astăzi face parte din campania “ring” prin care dorim să-i aducem pe primarii şi parlamentarii de Bucureşti mai aproape de locuitori.

Din materialele de pe site-ul primăriei reiese un cost de aproximativ 560 de euro pe metrul pătrat, fără dotări, pentru mansardarea grădiniţelor. Nu e cam mult?
În 2009 au fost mansardate opt grădiniţe în baza unor studii de fezabilitate. Nu poţi să spui că ai înălţat cu patru metri şi să fie, în realitate, doar trei. Nu consider că este o sumă mare, pentru că se refac şi instalaţiile sanitare, se mai schimbă şi alte lucruri.

Gurile rele susţin că fratele dumneavoastră ar avea de câştigat de pe urma acestor studii de fezabilitate din sector. Este adevărat?
Lucrările se fac în baza unor licitaţii, eu nu am de unde să ştiu dacă fratele meu câştigă sau nu. Nu eu, personal, organizez licitaţiile. Nu am de unde să ştiu. De exemplu, sectorul 2 dă de două ori mai mult pe anvelopări. Nu este treaba mea. Întotdeauna există comparaţii.

Ştiţi că fratele dumneavoastră fost surprins de nenumărate ori într-un bar de lângă Stadionul Giuleşti, în prezenţa unor membri ai clanurilor mafiote din zonă?
Noi suntem crescuţi în Giuleşti. Membrii acelor clanuri mă ştiu pe mine foarte bine. Nu mă ascund, îi cunosc pentru că acolo am crescut. Suntem de 40 de ani aici.

În ce relaţie sunteţi cu aceste persoane?
Relaţia de la primar la cetăţeni. Primarul trebuie să-şi cunoască cât mai bine cetăţenii, ăsta e rolul unui primar, să stea între oameni. Mai ales aceşti membri ai clanurilor sunt locuitori ai cartierului Giuleşti Sârbi şi au foarte multe probleme sociale. Dacă nu îi asculţi, înseamnă că nu eşti primarul lor. Gândiţi-vă că sunt primar reales, şi nu întâmplător.


Aţi fi permisiv cu un proiect de hotărâre care să permită libertatea sexuală în parcurile din sector, la fel ca la Amsterdam?
În parcuri, nu. În locurile special amenajate da, dar nu oriunde şi oricând. Societăţile acceptă mai mult sau mai puţin acest lucru. Noi greşim că nu legiferăm acest lucru.

Ce hobby-uri aveţi?
Aş vrea să cred că sportul, dar nu mai fac, din păcate, din cauza timpului foarte limitat. Sunt preşedintele Federaţiei Române de Lupte şi mai particip la competiţii în calitate de preşedinte. Atât din păcate, pentru că mi-aş fi dorit să mai fac şi eu sport. De altfel, sunt şi un vânător de tipul “mai mult filmez decât împuşc”.

Care a fost cel mai important trofeu?
Un urs mare, acum vreo patru ani. Eram în Munţii Bucegi.

Spuneaţi că una dintre pasiunile dumneavoastră este teatrul. De unde această iubire pentru artă?
Pasiune înseamnă că faci ceva în actul acesta teatral, fie o regie, fie joci. Sunt foarte bun amic cu George Mihăiţă, cu Arşinel, Mihai Mălaimare, chiar şi cu Marcel Iureş.

Dintre Tache, Ianke şi Cadâr, care personaj v-ar caracteriza cel mai bine?
Cred că Ianke… pentru că am un băiat.

Dacă aţi avea ocazia să jucaţi într-o piesă de teatru, care ar fi aceea?
Probabil “Revizorul”.

Având în vedere că imaginea contează, iar dumneavoastră trebuie să fiţi mereu la patru ace, aţi apelat până acum la vreun designer vestimentar?
Nu, soţia îmi dă sfaturi. Am un fizic mai derutant. M-aş îmbrăca de la Boss, dar nu prea fac haine pentru cei ca mine. Îmi cumpăr, în general, îmbrăcăminte din ţările nordice pentru că cei de acolo au talii foarte mari. În schimb, soţia este mare amatoare de shopping, ca toate femeile de altfel.