Cristina Andrei 08.02.2010
Tot ce trebuie sa stii despre provocarile adolescentei
CARTE. O serie de ghiduri de neocolit
“Prima dată” este o carte scrisă de Denise Stagnara, care îi îndrumă pe adolescenţi în viaţa sentimentală şi sexuală. Cu ilustraţii de Xavier Gorce, îi ajută pe tineri să găsească răspunsuri la întrebările specifice vârstei.
Dragostea reprezintă principalul subiect al adolescenţilor care, după vârsta de 14 ani, încep să se gândească deja la prima relaţie şi experienţă sexuală. Chiar dacă au întâlnit sau nu persoana potrivită, ei visează să cunoască această aventură despre care vorbeşte toată lumea. “Prima dată” este cartea care îi îndrumă pe tineri în prima lor relaţie sexuală, răspunzând tuturor întrebărilor pe care aceştia şi le pun.
În afara meseriei de chirurg, dar şi gospodină şi mamă a unei familii foarte numeroase formate din 10 copii, Denise Stagnara a stat de vorbă cu zeci de mii de adolescenţi din şcoli, căutând împreună cu ei răspunsuri la toate întrebările pe care şi le puneau referitor la dragoste şi sexualitate. Ea a înfiinţat împreună cu soţul ei, Pierre, Asociaţia Sesame, care activează în toate gimnaziile şi liceele din Franţa, de stat sau private. După moartea soţului ei, în 1995, Denise a continuat această activitate, în semn de fidelitate pentru pasiunea lor comună, aceea de a-i ajuta pe adolescenţi în rezolvarea problemelor specifice vârstei.
“Primele experienţe sexuale”, de Anne Vaisman
Cu ilustraţii de Remy Tricot, cartea caută să ofere informaţii clare şi simple despre sexualitate. Îi ajută pe adolescenţi să descopere misterele, fără tabuuri, cu entuziasm şi plăcere. Primii paşi către sexualitate nu sunt întotdeauna uşor de făcut. Fără falsă pudoare, această carte evocă actul sexual, astfel încât să fie un îndrumător în descoperirea propriei sexualităţi. De asemenea, cartea îi previne pe tineri asupra pericolelor la care se expun în cazul actului sexual: sarcină nedorită, HIV/SIDA sau alte boli transmisibile.
“Sexualitatea, explicată adolescenţilor”, de Magali Clausener-Petit
Editura Cartier vă prezintă un manual de educaţie sexuală în care veţi găsi informaţii de natură tehnică, dar şi o reflecţie şi o analiză cu privire la întrebările pe care ţinerii şi le pun la vârsta adolescenţei. Sunt multe lucruri ce îi frământă pe tinerii din ziua de azi: de la prima relaţie până la schimbările corporale şi micile griji pe care le angrenează acest lucru. Cartea de faţă ajută la descoperirea răspunsurilor pentru a depăşi criza adolescenţei.
Comenteaza aici:

