ziarulring.ro 09.02.2010
Maine se redeschid scolile si gradinitele din Bucuresti
Toate scolile si gradinitele din Capitala vor fi redeschise miercuri, dupa ce cursurile în învatamântul prescolar, primar si gimnazial au fost suspendate, luni si marti, din cauza vremii, a declarat inspectorul general scolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu.
"Înca de ieri am discutat despre posibilitatea reluarii cursurilor începând de marti, dar primarii ne-au rugat sa mai amânam o zi, pentru ca aveau nevoie sa deszapezeasca caile de acces catre unitatile de învatamânt. În aceste conditii, cursurile vor fi reluate miercuri", a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, inspectorul general scolar Cristian Alexandrescu.
Cursurile la clasele I-VIII si la gradinite au fost suspendate, luni si marti, în Capitala si mai multe judete, din cauza vremii nefavorabile.
Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), Marian Banu, preciza, luni, ca în cazul în care parintii vor aduce copiii la gradinite, conducerile respectivelor unitati au obligatia sa îi primeasca si sa le asigure supravegherea pe toata durata zilei, conform programului obisnuit.
De asemenea, ISMB a cerut unitatilor de învatamânt sa curete curtile si intrarile în scoli, astfel încât elevii, la revenirea la cursuri, sa poata avea acces usor si sa fie evitate eventuale accidente.
Premierul Emil Boc declara, duminica, dupa sedinta Comitetului pentru Situatii de Urgenta, ca toate activitatile scolare vor fi reprogramate, iar programa va fi parcursa în integralitate si la scolile unde nu se desfasoara activitati scolare. "În acest sens, inspectorale scolare împreuna cu directorii institutiilor de învatamânt trebuie sa prezinte Ministerului Educatiei, punctual, modalitatea de recuperare a programei scolare ce nu se parcurge în ziua de luni", a spus Boc.
Potrivit structurii anului scolar, luni a început semestrul al doilea, care va dura pâna în 11 iunie.
Comenteaza aici:
Mai citeste:
- Emil Boc, sacrificat. ŞEFUL SPIONILOR ESTE NOUL PREMIER desemnat al României. Anticipatele mai aşteaptă
- Secretarul de stat Vasile Cepoi, în exclusivitate despre planurile noii legi a sănătăţii
- Alina Gorghiu: ,,Este ultimul tren pentru UDMR ca să vină la guvernare cu USL”
- ,,ÎNŢEPĂTORUL din tramvaiul 41”, la un pas de... JUDECATĂ
- Emil Boc. O demisie dorită

